Flăcările Iadului au poposit pe scena Naționalului târgumureșean
Încurcate mai sunt Căile Domnului de au ajuns să se intersecteze și cu arta teatrală. Pentru asta e nevoie de ceva carismă, mai ales că teatrul este un loc sfânt, bântuit din păcate de păcatele prezentului.
Soluția salvatoare a venit de la Biserica Carismatică Noua Generație din Târgu Mureș, care în colaborare cu Fundația „Realitatea†din Oradea au organizat la Târgu Mureș, la sfârșitul săptămânii trecute, un spectacol de teatru intitulat „Porțile Raiului, Flăcările Iaduluiâ€. Dacă e vorba de teatru, locația aleasă a fost Teatrul Național din Târgu Mureș, poate așa Cel de Sus se mai îndură și alungă fantomele neputinței care au început să bântuie instituția de vreo câțiva ani. Și așa, protagoniștii spectacolului, adepții ai bisericii cu pricina au devenit printr-un miracol actori și au încercat să transmită mesajul etern și neschimbător al Evangheliei despre viața de după moarte, într-o formă dramatică cu un decor de scenă impresionant combinând efecte multimedia ultra-moderne. Tot de la protagoniștii spectacolului am dedus că piesa este una binecunoscuta creștinilor evanghelici, ea fiind una din metodele de evanghelizare extrem de eficiente.
Noua generație de creștini au ajuns astfel să cinstească Cuvântul Domnului pe scena Naționalului, cu un spectacol demn de marile capodopere ale genului, jucat chiar de ei, având alternanța iadului cu porțile raiului, trecut prin filtrul existenței umane. Trăim vremuri moderne, la fel ca și elementele de decor care au contribuit la spectacol. Mai lipsea doar ceva efecte 3 D, și atunci să vezi coadă la spovedit și apoi la înscrierea în rândurile Bisericii Carismatice Noua Generație după terminarea spectacolului. Să nu fim răi totuși, loc sub Soare este pentru toată lumea, și fiecare are dreptul să se bronzeze sub razele lui cum vrea și cum dorește. Dacă tot construim o ditamai biserică, cea a Mântuirii Neamului, dacă tot vrem să facem cea mai mare statuie a lui Iisus din Europa, de ce nu ar lua unii Biblia și ar face un scenariu cu porți, cu flăcări, cu viața de apoi și ar urca pe scenă. Teatrul Național ajunge astfel un fel de Casa Domnului, unde câțiva locatari de ocazie au încercat și ei cum au putut să-și cinstească idolul, cu un spectacol de eventuri prin porțile iadului cu flăcări care nu au pus în pericol clădirea teatrului.
