Partidul, nemultumit de atitudinea profesorilor mureseni
Potrivit raportului de analiza încheiat cu aceasta ocazie, trei concluzii erau foarte clare, urmând a se lua masuri urgente. În cuprinsul acestuia, se precizau urmatoarele:
– confesiunile religioase din judetul Mures si sectele sunt “înca destul de puterniceâ€;
– manifestari traditionale, precum “Sarbatoarea coroanei” (la Danes si Albesti), “Culesul strugurilor”(la Albesti) si “Sarbatoarea calusilor” (la Saschiz) trebuiau scoase de sub influenta bisericii;
– multe din cadrele didactice muresene erau considerate nepermis de tolerante fata de manifestarile religioase din scoli.
Pe data de 19 martie 1974, începând cu ora 9,00, la Palatul Culturii din Târgu-Mures a avut loc o sedinta de analiza a constatarilor comisiei de control. sedinta s-a desfasurat în prezenta lui Iosif Banc, prim-secretar al Comitetului Judetean de Partid Mures. Au participat activistii cu functii de raspundere, precum si sefii unor institutii importante din judet. Citite la peste 30 de ani, luarile de cuvânt ale acestora, se dovedesc a fi foarte interesante, mai ales daca ne gândim ca multi dintre ei, sunt astazi ferventi “crestini de duminica”. Ei ar putea – fara un efort prea mare – sa-ti tina adevarate dizertatii despre Dumnezeu, viata de dincolo, despre Biblie si alte subiecte pe care cândva le combateau cu virulenta. Cameleonismul nu cunoaste timp si nici bariere etnice. Pentru a fi impartiali trebuie spus faptul ca l-au practicat deopotriva atât românii, cât si maghiarii, evreii si germanii mureseni.
Sectele religioase, puternice și atunci
Iosif Banc a fost ce care a prezentat pe scurt raportul cu concluziile comisiei de control. Apoi, mai multi activisti mureseni, si-au exprimat parerea pe marginea celor constatate. seful sectiei propaganda al C.J. Mures al P.C.R., Romeo Pojan, spunea la un moment dat: “…am reusit sa cunoastem aria de raspândire a cultelor si sectelor, centrele de rezistenta ale acestora, caracteristicile lor. Trebuie sa învatam mult, sa cunoastem tocmai acele metode prin care ele actioneaza…daca nu dam noi activistii cunostinte, nu satisfacem noi aceasta cerinta spirituala a omului nou, indiferent de nivelul lui de pregatire, vine biserica, secta cu predicatorii ei si inoculeaza credinta, convingerea si acestea sunt greu de sters din constiinta…” Inspectorul teritorial la departamentul cultelor, Tanko Arpad a tinut sa completeze: “În judetul Mures activeaza foarte intens si veridic aproximativ 10.000 de sectanti si alte categorii de credinciosi, adulti, propagandisti înfocati care sunt gata la orice ca sa duca aceasta munca religioasa. Sectele acestea sunt foarte mult ajutate cu materiale din strainatate…În judetul nostru, în momentul de fata activeaza peste 400 de preoti, cu diferite credinte, la diferite culte, dar preotii acestia sunt ajutati de consiliile parohiale, în jur de 14.000 de oameni si de multi membrii de partid care fac parte din aceste consilii parohiale…”
Studentii mureseni „nu au convingeri materialist-dialecticeâ€
O pozitie interesanta asupra chestiunii religioase a avut si presedintele Asociatiei Studentilor Comunisti din România, Mihai Rogosca. Acesta nu era de acord cu concluziile brigazii de control care într-un anume context mentionase ca 69% din studentii mureseni nu au formatie si convingeri materialist-dialectice. “Eu sunt în învatamântul muresean de 11 ani, spunea Rogosca, si din experienta mea, am rezerve foarte mari asupra acestei cifre”. Deplin convins ca cifra este “umflata” si nu reflecta realitatea, el a continuat: “Am fost întrebat de studenti cum luptam împotriva conceptiilor mistico-religioase si vine comertul cu oua rosii, cu câteva zile înainte de Paste, cu saculete înainte de Sfântul Nicolae, felicitari pentru asemenea ocazii. Consider ca nu e potrivit acest lucru…” Schiroki Horst, activist de partid de la Sighisoara, avea aprecieri critice la adresa cadrelor didactice care, în opinia lui, nu s-au implicat suficient în a combate fenomenul religios. La fel de critic se dovedeste a fi si inspectorul general al ISJ Mures, Iuliu Ratiu care spunea: “Tinerii absolventi care intra în rândurile cadrelor didactice si predau stiintele sociale nu actioneaza în cunostinta de cauza, iar brigada de control a sesizat acest lucru”. Kapusi, seful Comisiei pentru raspândirea culturii în judetul Mures, venea chiar si cu “solutii” pentru combaterea fenomenului religios: “Consider ca nu s-a facut totul în ce priveste ceremonia la casatorie, la majorat si alte evenimente importante din viata oamenilor. În urma cu 11 ani aveau mare ecou nuntile UTC-iste. N-ar fi rau daca s-ar reveni…” Singura care a batut câmpii cu gratie, evitând sa se refere în mod concret la chestiunile discutate, a fost Angela Dorobantiu, secretara Comitetului Judetean al UTC Mures. “Cu toate actiunile întreprinse de noi, spunea Angela Dorobantu, suntem constienti de lipsurile care le avem, ca trebuie sa atragem mai mult tineretul…”
Iosif Banc combate
O alta Plenara, de data aceasta cea a Comitetului Judetean de Partid al PCR Mures din data de 7 octombrie 1974, ne releva alte aspecte interesante. Aflam spre exemplu, participantii, durata si problemele discutate. Pe ordinea de zi sunt consemnate lacunar doua probleme: la pct.1- Raport privind masurile luate de organele si organizatiile de partid pentru realizarea planului si a angajamentelor asumate în întrecerea socialista pe anul 1974… si la pct. 2- Raport privind activitatea desfasurata de organele si organizatiile de partid pentru înfaptuirea Hotarârilor Plenarei Comitetului Central al Partidului din 28 februarie – 2 martie 1973 cu privire la dezvoltarea continua a educatiei fizice si sportului. Primul secretar al judetului Mures, Iosif Banc, cel care a condus lucrarile acestei Plenare, n-a intervenit la început. I-a lasat pe fiecare sa-si prezinte punctul de vedere, dupa care punctual, a adresat mai multe întrebari anumitor participanti, dovada ca-si pregatise temeinic luarea de cuvânt si avea “tinte precise”. Spre exemplu, pe Zsigmond stefan, director al Întreprinderii forestiere de exploatare si transport Reghin , l-a întrebat: “Cum se explica tovarase Zsigmond ca în luna septembrie a acestui an ati produs mai putin decât în aceeasi luna a anului trecut?” Încercarea lui Zsigmond de a se justifica aratând ca vinovati de neîndeplinirea planului ar fi fost militarii care au desfasurat anumite aplicatii în zona Rastolita, Iod si Sebes sau ca în zona Vaii Gurghiului ar fi fost niste restrictii care i-ar fi împiedicat sa lucreze pe muncitorii sai, l-au iritat pe Banc care, asa cum releva stenograma i-a replicat taios lui Zsigmond: “Poate ar fi bine sa cautati aceste cauze în interiorul intreprinderii dumneavoastra si nu în afara ei. Mi se pare ca v-ati culcat pe laurii victoriei si ca v-ati pus în gând ca ce ati obtinut în plus pe 8 luni sa mâncati tot în 8 luni…Cât priveste celelalte justificari, nu va scuza, pentru ca si anul trecut, în aceeasi luna, era aceeasi situatie, numai ca atunci ati realizat totusi mai mult ca acum”.
Flatat în numele partidului
Pe Banc, la aceasta Plenara, l-a iritat foarte mult pozitia prim-secretarului Comitetului Judetean al UTC Mures, Mircea Purenciu. Acesta din urma, în stilul caracteristic epocii (omagii peste omagii), i-a spus lui Banc: “Consider ca plenara de azi vine sa întregeasca în ordinea de zi pe care o dezbate, tabloul complex al preocuparilor organului judetean de partid, reflectând sporirea continua a rolului conducator al partidului în toate domeniile si sectoarele de activitate ale judetului nostru”. Banc nu s-a lasat flatat în numele partidului, iar raspunsul sau a venit taios si scurt: “…mai putina parada si mai multa treaba. Trebuie pus mâna si muncit, rezolvate problemele…în judet avem atâtea posibilitati pentru sport, numai sa le folositi. Poate ar fi bine, ca odata si UTC-ul sa se tina de treaba”. La aceasta plenara au mai participat si alte personaje interesante, precum Ion Vasluian sau Dorobantu Angela…
“…aceste documente prefigureaza în mod minunat viitorul luminos al patriei noastre, documente pe care si-a pus pecetea personalitatea tovarasul secretar general Nicolae Ceausescu si în care sunt cuprinse caile, mijloacele si etapele de dezvoltare ale României socialiste…Ar fi multe de spus tovarasi, dar în ceea ce ne priveste pe noi, comunistii din Sighisoara, vom face totul pentru ca reusita actiunilor noastre sa fie deplina – asa cum am mai spus – în cinstea marelui eveniment care va guverna activitatea politica din acest an, sa reusim sa obtinem un loc de frunte în ce priveste întrecerea socialista din aceasta etapa”.
(Din luarea de cuvânt a lui Ion Danesan, secretarul Comitetului municipal de partid Sighisoara, cu ocazia Plenarei Comitetului Judetean al PCR Mures, din data de 7 octombrie 1974)



