CSM pune la punct Curtea Constitutionala
Cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale, politic numiti de altfel, au formulat o serie de propuneri de amendamente pentru modificarea statutului judecatorilor si procurorilor si a Legii privind organizarea judiciara, amendamente trimise Ministerului Justitiei. MJ a înaintat amendamentele cu pricina catre CSM pentru avizare. Potrivit unui amendament, judecatorii Curtii Constitutionale vor sa promoveze la ÎCCJ, dupa expirarea mandatului de 9 ani, la fel ca orice magistrat de cariera. Baiul mare aici este ca judecatorii CC nu au condus vreodata o sedinta de judecata, fiind profesori universitari, avocati sau fosti parlamentari. CSM nu se lasa, însa, „Directia de legislatie, documentare si contencios†din cadrul Consiliului întocmind un punct de vedere în care arata hibele modificarilor propuse de judecatorii CC. Spune Directia CSM ca statutul judecatorilor CC este distinct de cel al magistratilor din instantele judecatoresti, ca instanta constitutionala nu face parte din puterea judecatoreasca, ca rolul si locul CC este stabili clar de Constitutie, Constitutie care exclude „existenta vreunui raport care sa aiba ca si criteriu ideea de ierarhie între cele doua unitati (CC si ÎCCJ n.r.)â€. Sa nu mai spunem ca mai exista un proiect de lege de modificare a actelor respective si care stabileste clar criteriile de promovare la ÎCCJ. Asadar, CSM taxeaza nesimtirea judecatorilor CC, acestia din urma, demonstrând, daca mai era cazul, ca nu prea stiu foarte bine care este rolul si scopul lor într-un stat democratic.



