Uncategorized

Fair play deplin: Arbitru felicitat pentru eliminare la gazde !

Echipa de handbal feminin SC Mureșul Târgu-Mureș a avut un start bun în noua ediție a Diviziei A. Mureșencele au obținut trei victorii din tot atâtea partide disputate. În etapa a treia au învins pe teren propriu, fără emoții, la o diferență de zece goluri formația Universitatea Timișoara. Deși aceasta putea fi cu mult mai mare, echipa patronată de Teodor Rad a redus motoarele și s-au mulțumit cu diferența de pe tabela de marcaj, care a oscilat de la 13 la „doar†9 goluri. Nemulțumit în unele momente a fost patronul echipei. Deseori justificat. La semnalul arbitrilor care indica oprirea cronometrului, acesta mergea în continuare și, din tribună l-a apostrofat pe cel care „mânuiește butoaneleâ€. Mai hazliu a fost momentul în care a fost eliminată Andreea Serediuc, pivotul echipei gazdă. „Teo†a mulțumit arbitrului și chiar i-a promis o bere, că l-a mai eliberat de energia care o depunea protestând la evoluția propriei jucătoare. După cele două minute, „Sereâ€, pe apelativul ei în cadrul echipei, a reintrat și nu a reușit să prindă o pasă la semicerc. Atunci, președintele a strigat din nou: „Cine te-a trimis din nou în teren, fato ?†Serediuc a înscris trei goluri și echipa a câștigat lejer partida. Chiar dacă la final, de la 13 goluri diferență, au fost date pase direct la timișorence, care au punctat de trei ori, la rând. Mai bine decât la finalul primei reprize, când au primit patru.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close