Nimic nou pe frontul apropierii puterilor universităților de stat

Situația  învățământului universitar  românesc începe să dea în clocot, odată cu jocul de glezne al fuziunii universităților, care deja și-a făcut simțită prezența, ultimul exemplu fiind cel de la Cluj și Baia Mare, prin care Universitatatea Tehnică  din Cluj va absorbi Universitatea de Nord din Baia Mare. Cum viitorul sună destul de sec, chiar și pentru cei mai optimiști, musai trebuie luate niște măsuri din vreme, să nu ne trezim cu faptul împlinit și cu universitățile mureșene împrăștiate în tot felul de direcții  sub cheremul altor instituții mai mari care atât așteaptă să înghită bunătate de universitate mureșană. Cum la capitolul mărime și forță, Mureșul nu prea excelează la acest capitol, greu de crezut că se pot pune pe același palier cu centru universitare precum Cluj, Timișoara sau București, și atunci trebuie să strângă rândurile, pentru a avea certitudinea că sintagma “Târgu Mureș, centru universitar†va fi valabilă și pentru viitor.
Cum legea educației perimite ca universitățile de stat să se ia de mânuță și să fuzioneze, nici Mureșul nu a făcut excepție, și s-a pus problema fuzionării celor trei universități de stat din Târgu Mureș, UMF, UAT și Petru Maior în una mare frumoasă și puternică. Astfel, mai marele județului, prefectul Marius Pașcan i-a chemat la Palat pe reprezentanții celor trei universități, să vadă dacă există o posibilitate de unire a celor trei într-o mare și metropolitană universitate. După dezbateri mai mult sau mai puțin aprinse, ședința nefiind publică,  presa așteptând cuminte pe hol terminarea discuțiilor, au ieșit reprezentanții universităților cu declarații care mai de care mai cuminți, cum că măsura este una ok, dar ea trebuie calculată, gândită și apoi eventual pusă în practică.
A fost un fel de “am fost, am vorbit, am rezolvat dar nu se poate†să fuzionăm, cum să împăcăm bisturiul cu Sakespeare și mecatronica cu măsuratul tensiunii la români și unguri. Din căte se pare cam așa stă situația, cu sperația pacienților în statul român, o dată cu cele două direcții de predare la UMF, română și maghiară.
Cum să mai fie valabilă o universitate metropolitană, când în structura universităților și-a făcut apariția fenomentul bilingv al facultăților, cu discuții pro și contra, fiecare trăgând de partea sa.
Deznodământul situației este greu de anticipat, degeaba tot încearcă unii să se pună de acord cu un lucru că hop apare ceva nou și totul se dă peste cap. Ultimul exemplu este notificarea trimisă de Ministerul Educației către UMF prin care cere acesteia să respecte articolul 135, din Legea Educației, care spune că la universitățile multiculturale în mod obligatoriu, trebuie să se înființeze departamente în limba minorităților , și nu este la cheremul Senatului UMF să facă după cum decide o majoritate , și aceștia trebuie să se conformeze legii. Deci petrecerea continuă , iar oaspeții nu dau semne să se pună de acord și dansează separat, fiecare pe partitura care-i convine. La așa acțiune, cum să mai luăm în calcul și așa zisa fuziune a universităților mureșene, când acestea sunt măcinate de tot felul de conflicte de interese care  mai de care mai colorate și lipsite de fond care nu fac altceva decât să macine un sistem de învățământ și așa cariat.