Bataia de joc fata a autoritatilor de pacientul român
Degeaba se tot spune ca pacientul ar trebui sa fie pe primul loc atunci când vine vorba despre acordarea de servicii medicale, pentru ca pentru cei care conduc aceasta tara nu are importanta asa ceva. Veti vedea în rândurile urmatoare cu ce s-au ales doi mureseni, care desi au contribuit zeci de ani la bugetul statului, acum când ar avea nevoie de sprijin sunt tratati cu indiferenta. si probabil ca situatia lor se regaseste si la alti români.
Aurelia Otilia Buta, o femeie de 64 de ani din satul Maioresti a suferit în urma cu câteva luni doua accidente vasculare cerebrale. Din nefericire, cel de-al doilea atac cerebral i-a cauzat o pareza completa pe partea stânga, astfel ca femeia nu-si poate folosi deloc piciorul si mâna stânga. La externarea pacientei din Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Tîrgu Mures, medicii specialisti neurologi, cei care au supravegheat acest caz au facut câteva recomandari având în vedere starea grava a femeii. Acestia au precizat faptul ca pacienta are nevoie de îngrijire permanenta din partea unei alte persoane tocmai pentru ca Aurelia Buta nu se poate deplasa si exista riscul sa cada, ceea ce nu i-ar face bine deloc având în vedere situatia în care se afla. Cel care se ocupa tot timpul de ea, este chiar sotul ei, Buta Grigore. Barbatul o spala, o schimba, îi pune scutece, practic îi asigura tot ce are nevoie. Evident ca dupa ce au aparut aceste probleme, sotul pacientei s-a gândit sa ceara sprijin din partea statului, a carui contribuabil a fost timp de 43 de ani si a carui contribuabil este si acum dupa impozitarea pensiilor. Grigore Buta a trimis o solicitare catre Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, cerând ca sotia lui sa fie încadrata cu grad de handicap tocmai pentru a beneficia de putin sprijin financiar sau alte servicii medicale, mai ales ca sotii Buta cheltuiesc lunar sute de lei pe medicamente si scutece. Raspunsul comisiei despre care va spuneam mai sus a fost ferm: „persoana Buta Otilia Aurelia nu se încadreaza în grad de handicap, conform legislatiei în vigoareâ€. Iar acolo în acest document se face trimitere la doua ordine ale Ministerului Muncii si Ministerului Sanatatii din 2007. Trebuie sa fac precizarea ca pacienta nu a fost vazuta de niciun membru al acestei comisii, fapt care îi nemultumeste enorm pe sotii Buta. Barbatul a si trimis o scrisoare catre primul ministru în care îi prezinta tot ceea ce s-a întâmplat si situatia grea prin care trece el si sotia lui. si mai trist este în opinia barbatului faptul ca în România sunt sute de mii de oameni care beneficiaza de ajutoare din partea statului desi sunt apte de munca si perfect sanatosi, iar ei, care chiar au nevoie de sprijin sunt supusi unor rigori de neînchipuit. Bineînteles ca autoritatile ar spune ca asa prevede legea si ca femeia pur si simplu nu se încadreaza în grad de handicap. Dar eu ma întreb, oare cum trebuie sa arate un om cu handicap în opinia autoritatilor? În finalul acestui articol, fac un apel si catre parlamentarii mureseni, care ar trebui sa tina cont de problemele oamenilor care i-au votat si sa propuna modificarea legislatiei astfel încât oameni care sunt în suferinta sa poata fi ajutati, iar cei care umbla cu mite, spagi si alte smecherii sa fie sanctionati. Aspru. Se poate domnilor parlamentari? Va rog frumos…



