Maestrul Ciulei, pilda Regelui și amintirea frumoșilor scenei târgumureșene
Cine nu-și respectă valorile, riscă să devină orfan de orice bucurie care să-i lumineze calea spre a merge sănătos înainte. Cam așa a fost și ziua de marți, 25 octombrie, ziua în care România a asistat la o scindare a opiniei publice.
Unii contra istoriei, luați de valul scaunului și funcției politice, alți pro unei personalități istorice, și aici mă refer la Majestatea Sa Regele Mihai, care a fost omagiat la împlinirea vârstei de 90 de ani. A venit în fața Parlamentului și a ținut un discurs cum de mult nu s-a mai auzit. În fața unei clase politice care de mult și-a pierdut busola a spus printre altele “se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul. Să continuăm efortul de a redeveni demni și respectațiâ€. Cu o zi, înainte să se adreseze națiunii, la Munchen în Germania, intra în eternitate una din valorile noastre naționale, Maestrul Liviu Ciulei, trecea în neființă, la vârsta de 88 de ani, lăsând moștenire culturii române o imensă comoară, atât în film dar mai ales în teatru, Premiul pentru regie, la Cannes în , 1965, pentru filmul – Pădurea spânzuraților find poate etalonul unei cariere excepționale.
„Spiritul său va rămâne mereu viuâ€
În lunga sa carieră, drumurile Maestrului Ciulei s-au intersectat și cu spațiul cultural târgumureșean, în 1975, punând în scenă la Naționalul din Târgu Mureș, spectacolul Play Strindberg, de Friedrich Dürrenmatt, avându-i în distribuție pe actorii Anatol Constantin, Doljan Constantin și Muscan Zoe. Naționalul târgumureșean nu la uitat, și întreaga suflare regretă dispariția maestrului precizând într-un comunicat: “În plină maturitate, în 1975, Liviu Ciulei a montat și în proaspătul (pe-atunci) Teatrul Național din Târgu-Mureș. Aducem un omagiu și pe această cale curajului său artistic, spiritului său inovator și ne alăturăm întregii lumi teatrale românești internaționale care deplânge dispariția marelui artist. Deși plecat dintre noi, spiritul său va rămâne mereu viu – iar Teatrul Național, aflat acum la un început de drum managerial și artistic, comemorează imaginea lui Ciulei și va păstra în memorie impulsul generos de a face artă cu sinceritate și demnitate, așa cum a făcut-o Elâ€.
Un scurt remember
Dacă tot e să recurgem la memorie, n-ar strica să mai aplecăm gandul și la alți mari dispăruți care au trudit frumos pe scena teatrului târgumureșan, la Cornel Popescu, Ion Săsăran, Ioan Fiscuteanu, care prin voia sorții au părăsit lumea teatrului din doi în doi ani. După Fiscu, plecat spre alte scene în alte lumi în 2007, urmându-i ceilalți, în 2009 (Ioan Săsăran) și Cornel Popescu în primăvara acestui an. Scena e tristă, viața merge înainte mult mai săracă și mai lipsită de zâmbet. Poetul Adrian Pănescu, scria cândva : „Ce ciudat, acum, când mor actorii, Tragedia ce-au jucat-o moare, Pentru a afla că fără dânsii, Tragedia noastra e mai mare†. Nu ne rămâne decât memoria, și speranța că moștenirea lor va fi pildă prezentului, dar mai ales viitorului, despre care chiar Regele Mihai, spunea â€Nu putem avea viitor fără a ne respecta trecutulâ€.
