Cu TAF-ul și vioara în căutarea bunăstării de odinioară a Reghinului

În vremuri nu prea îndepărtate, Reghinul zburda  de un avânt economic invidiat chiar și de mai marile municipii din Transilvania. Firme mari și grase ridicau bunăstarea până sus la cer. Curgea  berea, se făceau patine, schiuri, bărci, rachete de tenis, și câte și mai câte. Dar, vorba poveștii, a fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti….

Astăzi, orașul încearcă din răsputeri să-și recapete gloria de odinioară, cu oameni de-ai locului care încearcă să pună orașul pe linia de plutire. Dacă berea, articolele sportive sunt deja la capitolul amintiri, alte branduri au prins viață, după „mica schismă†din 1989. TAF-ul  de Reghin, intrat în moarte clinică a fost repus pe picioare de IRUM, iar vioara și-a găsit după “89, doi stăpâni, HORA și Gliga. Toți trei au avut motive de sărbătoare în anul care tocmai se încheie, noul TAF 2010, cel mai proaspăt model de tractor forestier fiind lansat să se lupte cu buștenii munților din întreaga lume, apoi cei 60 de ani de viori marca HORA, fac ca povestea economică să meargă mai departe pe plaiuri reghinene.
Ultimul, dar nu cel din urmă, Vasile Gliga, alături  de familie și-a celebrat cei 20 de ani de bussines de succes, cu un chef pe cinste la care au fost invitați toată floarea cea vestită din Reghin și din întreg județului. Au ținut să-i ureze sănătate și viață lungă până și celebrul Ștefan Hrușcă, care nu a ratat momentul și a mai punctat cu câteva cuvinte, pardon, colinde.  Deci, iată că Reghinul mai respiră din punct de vedere economic, și o face și  profitabil, mai ales că doi din cei trei sunt în Top 300 Capital.
Aș fi vrut să mai scriu despre alții, despre metalurgiști, despre berari, despre făuritorii de schiuri, patine și rachete de tenis, dar ori nu-i găsesc, ori au migrat spre alte locuri.
În locul unde  Reghinul dădea țării cât mai mult oțel în anii de glorie ai socialismului, astăzi  facem cumpărăturile la un supermarket. Unde pe vremuri stăteau TIR-urile la coadă pentru Silva, Fortuna și Bucegi, acum sunt doar ruine. De bărci, patine, rachete de tenis, mese de ping-pong ce să mai vorbim, le găsim poate în vreun album de fotografii peste care anii au trecut cu duiumul. Nici faima dobândită după Revoluție cu cele mai multe cârciumi pe cap de locuitor din țară nu mai are justificare, în afară de câteva locuri mai răsărite să-ți petreci timpul, nu prea ai ce alege. Nostalgicii mai vorbesc de Alpha, o crâșmă mică plină de oameni faini, undeva prin Magyar Régen, după cum îi spun localnicii, pomenită la o bere chiar și astăzi de cei care i-au trecut pragul, chiar dacă locul cu pricina e de mult istorie, în locul lui mai stau doar ceva haine la kil.
Despre fabrici și uzine am vorbit, despre cârciumile de odinioară am mai pomenit câte ceva, dar din amintiri nu putem trăi la nesfârșit. Avem nevoie de un  prezent viabil, pentru a putea concepe un viitor. Ifronul și vioara trag cât pot ele un oraș , să-l scoată la lumină, dar e nevoie de ceva mai mult.