Uncategorized

Moartea bate viața în județul Mureș

În județul Mureș mai mulți mor decât se nasc. Deprimați, stresați și prost hrăniți românii trec la cele sfinte mai repede decât în trecut. Rata mortalității înregistrează anual o creștere semnificativă față de cea a natalității, care este într-o continuă scădere.

Ceasul demografic mureșean a ticăit destul de pesimist de câțiva ani încoace și nimic nu pare să-l redreseze, în condițiile în care de ani buni românii nu numai că mor mai repede și fac mai puțini copii, dar o și iau la sănătoasa din țară încă din scutece, în turmă, fără regrete, de teama sărăciei lucii de pe plaiurile mioritice.

Morții cu morții, vii cu vii 

La o scurtă privire pe datele statistice înregistrate din 2001 până în 2011 nu putem decât să simțim un ghimpe în piept la gândul că suntem o țară cu un popor pe ducă. De exemplu, dacă în 2001 rata de natalitate în județul Mureș era de 11,2 la mia de locuitori, până în 2011 aceasta a scăzut lent de la an la an cu mici reveniri prin 2005, 2006, 2009 și 2010,  astazi ajungându-se la 10,5 la mia de locuitori. Cu alte cuvinte suntem un popor în curs de îmbătrânire, generațiile viitoare având mari șanse să fie cu mari lipsuri.
De creșteri semnificative se bucură moartea. În 2001 rata de mortalitate era de 11,8 la mia de locuitori și a crescut progresiv, ajungând la 12,3 în 2010, cei mai mulți decedați înregistrându-se tot în mediul rural.

Un născut la 22 de morți în Băla

Potrivit datelor statistice furnizate de Direcția Județeană de Statistică Mureș, în zece ani de zile tot mai puțin nou născuți s-au înregistrat în Ațintiș, Bichiș, Chiheru de Jos, Cozma, Crăiești, Cucerdea, Papiu Ilarian, Tăureni. În Băla, situația este dramatică. Dacă o comparăm cu 2001, atunci când s-au născut opt copii, în 2010 numărul lor s-a redus semnificativ, la unu. În schimb, în același an, au murit 22 de persoane. În mediul urban numărul nașterilor a crescut doar în Târgu Mureș, în restul localităților înregistrându-se doar scăderi.
Dacă este să vorbim de cei drepți, în afară de Târgu Mureș, Sighișoara, Târnăveni, Iernut Luduș, Sângeorgiu de Pădure, au decedat cele mai multe persoane în 2010, comparativ cu  2001, în Acățari, Adămuș, Albești, Miheșu de Câmpie, Râciu și Sângeorgiu de Mureș. Concret, dacă în județul Mureș în anul 2001 s-au înregistrat 7105 decese, în anul 2010 numărul lor a ajuns la 7148. Cât privește natalitatea de la 6349 de nașteri înregistrate în 2001, s-a ajuns la 6113 nașteri în 2010.
Mortalitatea la sate o depășește cu mult pe cea de la orașe. Una din cauze este faptul că în mediul rural populația este tot mai îmbătrânită decât la orașe, unde preferă să se retragă odată cu ieșirea la pensie.
Însă explicațiile nu se opresc aici. Inegalitățile între starea de sănătate a mureșenilor de la sate s-a adâncit de la Revoluție încoace. Acestea sunt cauzate de lipsa de acces la servicii de îngrijire a sănătății la sate, precum și de calitatea slabă a serviciilor medicale.

Mai mulți romi decât români și maghiari

În ultimii ani a crescut numărul populației de etnie romă, care se înmulțește mai repede decât iepurii. Așa se explică și temerea prefectului de Mureș, Marius Pașcan care spunea anul trecut că în următorii 50 de ani românii și maghiarii vor fi dominați de etnia romă.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close