Uncategorized

Nenea Iancule, ce ne facem, ca multe nu s-au schimbat

A fost aniversarea poetului national pe 15 ianuarie, cu poezii, flori la bustul poetului din Târgu Mures. A urmat apoi 24 ianuarie, sarbatoarea Unirii Mici, cu depuneri de coroane de flori la bustul Domnitorului Cuza din curtea Inspectoratului Judetean de Politie de catre oficialitatile judetului. A mai fost si Hora Unirii din centrul Târgu Muresului, unde poporul si-a dat mâna cu mâna, mai putin edilul sef al urbei care dupa spectacolul omagial de la National a plecat într-o cu totul alta directie decât cea unde se dansa. Doua sarbatori, pline de semnificatii istorice dar care nici pe departe nu le regasim în ziua de azi, la ce nivel de cultura stapâneste România, si de ce reforme si reformisti avem parte pe care strada, multimea îi tot contesta de vreo 2 saptamâni.

Ne sare în ajutor  Nenea Iancu
Daca tot avem trecut cu oameni faini care au scris istorie, de ce sa nu ne folosim de ei, de minunatiile lor si sa le comparam cu „minunatiile†personajelor timpului prezent care se vor înghesui în acest an pe functii.
si nu trebuie sa cautam mult sa gasim un adevarat prezicator, care cu multi, multi ani în urma  a scris despre tabieturile noastre de azi, ale clasei politice actuale si a lantului slabiciunilor prins de gâtul tarisoarei noastre dragi si scumpe.
Este vorba de Caragiale, care venea pe lume pe 30 ianuarie 1852. Sunt 160 de ani, dar parca Catavencu, Farfuridi, Brâzovenescu, Zoe, Ghita Pristanda sunt conceputi mai degraba ieri, la cât sunt ei de actuali.

“Avem si noi falitii nostriâ€
Daca aruncam o privire prin gradina proprie, sa vedem cam ce personaje preumbla prin spatiul nostru muresean îi putem recunoaste cu ajutorul prestatiei lor publice. În capul listei, cel care pare stapân pe situatie e Tipatescu, alias Dorin Florea, care tot încearca sa-i sicaneze  pe cei din jur, neprecupetind nici un efort în a-i taxa pe cei din jur. E cam singur, ducem lipsa de un Zaharia Trahanache, dar se descurca el  si singur. Ajutor de nadejde îi este Pristanda, care aduce putin cu Bretfelean, care nu mai numara steagurile, ci numarul protestatarilor din oras care îl huiduie pe seful lui. Avem si un personaj feminin, în locul lui Zoe, o gasim pe doamna Lokodi, care nu îl iubeste pe ascuns pe cel stapân pe situatie. Încearca  sa lupte de una singura cu ceilalti. Gasca de aspiranti la viitoarele functii este întregita de Farfuridi si Brânzovenescu, cei vesnic nemultumiti, aici îl gasim pe Cornel Briscaru si Marius Pascan, care chiar daca nu o face pe fata precum primul, tot la nemultumiti îl putem încadra.
Cum scrisoarea cu proiectul comasatelor s-a cam pierdut, planurile au fost date peste cap, apar noi dar totodata vechi personaje în prim plan. Din strada poate aparea cetateanul turmentat de atâtea promisiuni de “Sa traiti bineâ€, trezit din betia care l-a cuprins în ultimii ani, iar daca lucrurile se complica si mai tare, poate aparea un Agamita Dandanache care sa-i lase pe toti cu ochii în soare.

Catavencu e în toti si-n toate
Cert este ca toti au ceva în comun, un personaj caragialesc devenit emblematic pentru întreaga societate româneasca, si anume venerabilul domn Nae Catavencu. Îl regasim în toate personajele publice din judet, implicate direct sau indirect la alegerile din acest an. Cam acestea sunt personajele care vor fi protagonistii D-ale carnavalului electoral din acest an, iar daca am scapat pe cineva, nu ezitata sa ne corectati, pentru a avea un tablou complet al celor care vor fi napasta clipelor noastre de liniste în momentul în care vor iesi la rampa, cu ocazia campaniei electorale.

Grija mare cu cine simpatizati, cu alegerile nu e de glumit, toti vor pune în scena un spectacol la care nu mai stii, sa plângi sau sa râzi, iar la final ajungem tot la vorba  cetateanului turmentat: “Eu cu cine votez “? Dar voi !?

Show More

Related Articles

Back to top button
Close