”žMediciniste” anesteziate
Voleibalistele de la CSU Medicina Târgu-Mureș au fost ultimele care au părăsit competițiile continentale în acest sezon. După ce au trecut relativ ușor de primele două tururi, mureșencele au cedat cu 3-0 în jocul disputat la Ankara, în fața formației locale Iller Bankasi. Desfășurarea jocului din Turcia dădea speranțe ultimei echipe feminine din România rămasă „în Europa†că poate întoarce rezultatul. Cu atât mai mult, cu cât nu avea importanță la ce scor ar fi fost obținută o posibilă victorie. Dacă aceasta era reușită, urma „setul de aurâ€. Nu s-a ajuns la el, n-a fost obținută victoria nici într-un „set de tinicheaâ€. O relativ numeroasă asistență prezentă în Sala Sporturilor au privit neputința echipei târgumureșene de a obține victoria măcar într-un singur set. Cu servicii și preluări mai sigure, urmașele ienicerilor s-au impus în trei seturi și au oferit ocazia gazdelor să se concentreze pe campionatul intern. Printre acestea s-au aflat și cele „de importâ€, lucru pe care îl practicau cu „transferuri†definitive și pe vremea Imperiului Otoman, cum sunt Safronova sau Sidorenko. Oaspetele au surprins deseori cu mingi care păreau pierdute să fie recuperate și transformate în puncte din doar două atingeri. Poate la anul, dacă nu…la mulți ani!



