Șinele de cale ferată, în vizorul hoților
Relatam săptămâna trecută o întâmplare în care un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Mădăraș, a încercat să sustragă o bucată de 3 ml șină de cale ferată din postamentul liniei ferate înguste de la intrarea în satul Fânațele Mădărașului. Pilda sa a fost urmată la câteva zile de trei persoane din Miercurea Niraj, dar pentru alte elemente ale șinei de cale ferată. Hoții au încercat să demonteze șuruburi de prindere a traverselor de pe linia de cale ferată, dezafectată, dintre satele Dumitrești și Sântana. Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 38 ani au fost surprinși de polițiștii din Miercurea Nirajului că aveau asupra lor aproximativ 10 kilograme de fier din componența căii ferate. Făptașii s-au ales cu dosar penal, fiind însă cercetați în stare de libertate, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de furt.



