Uncategorized

Politicini împotriva politicianismului

În momentul în care se apropia campania electorală toți politicienii își aduc aminte că trebuie să fie aleși pentru a-și păstra funcțiile. Așa că ies la rampă cu declarații cât mai năstrușnice. Ultimul care a iești la rampă este primarul de Târgu Mureș, vicepreședintele PDL Dorin Florea. â€Eșecul politicienilor și al societății civile de a dialoga cu populația în ceea ce a însemnat trecerea României printr-o criză economică de proporții, care zguduie Europa și azi, de folosire a discursului politic la nivel suburban, situația gravă prin care trec instituții fundamentale ale statului toate acestea impun o preocupare majoră pentru crearea unui pol de dezbatere, care să abordeze situația pe viitor a orașului și județului Mureș din punct de vedere strict administrativâ€, spunea într-o conferință de presă versatul politician. Conform spuselor acestuia, politicienii (inclusiv el) sunt vinovați de derapaje, iar soluția pentru oraș o reprezintă încă patru ani în aceeași barcă. â€Este o datorie civică să propun cetățenilor, români și maghiari, de a lansa astăzi Alianța pentru Mureș, care să concentreze o echipa administrativă, fără derapaje politicianiste, capabilă să ofere încrederea locuitorilor pentru orașul și județul nostruâ€, mai spunea vicele portocaliu. Cine citește aceste declarații și nu cunoaște personajul ar crede pe bună dreptate că este vreun independent care se luptă cu marile partide pentru a ajunge la putere. Oare Florea ne pregătește vreo candidatură independentă, și va pleca pe ușa din dos după modelul lui Frunzăverde?

Show More

Related Articles

Back to top button
Close