Ilie Șuta vrea infrastructură europeană la Cuci
Reales la conducerea Primăriei cu un procent confortabil, de 59,78%, Ilie Șuta bifează astfel cel de-al patrulea mandat de edil șef al comunei Cuci, pe care dorește să o transforme într-una cu infrastructură demnă de o țară a Uniunii Europene.
Reporter: Sub ce auspicii ați depus jurământul pentru un nou mandat de primar al comunei Cuci?
Ilie Șuta: Am fost ales pentru a patra oară în funcția de primar al comunei Cuci, fapt care mă obligă la o și mai mare responsabilitate și obligație față de cetățenii comunei. Sigur, după ani grei prin care a trecut Uniunea Europeană, România, și inclusiv comuna Cuci, am reușit totuși, fiind și primar din opoziție, să duc la bun sfârșit al treilea mandat și sper că al patrulea va fi mai bun.
Rep.: Care sunt proiectele pe care doreți să le implementați în noul mandat?
I.S.: Am un proiect pe Măsura 322, integrat, care vizează introducerea apei și a canalizării și o stație de epurare a apei în satul Cuci. Totodată, am depus pe Măsura 322, submăsura D, drumuri afectate în urma inundațiilor din 2010, un proiect pentru reabilitarea drumurilor de legătură Lechința – Dătășeni și Cuci – Orosia. Aceste proiecte au fost declarate eligibile, dar fără finanțare. Așa mi s-a spus. Motivele le știți probabil care sunt. Am depus pentru aceleași drumuri care erau afectate, inclusiv pe PNDI, dar fără rezultat.
Rep.: Ce ne puteți spune la capitolul proiecte reușite?
I.S.: Am avut pe Ministerul Culturii, în urmă cu trei ani, un proiect pentru reabilitarea Căminului Cultural în satul Cuci și mansardarea acestui obiectiv în vederea amenajării unei biblioteci. Proiectul a fost început cu finanțare de la bugetul local, apoi doi ani am beneficiat de fonduri nerambursabile, în două tranșe a câte un miliard de lei vechi fiecare. A fost reabilitată sala de spectacole, a fost achiziționat mobilier și s-a pus la punct fațada. De asemenea, am avut termen să eliberăm vechiul sediu al Primăriei și am reușit în octombrie 2010 să ne mutăm într-un sediu nou care arată foarte bine, proiect care s-a făcut din resurse proprii. Începând din 2003 am derulat un proiect de modernizare străzi, pe Legea 577. În satul Cuci mai aveam 1,4 kilometri, dar din păcate de trei ani n-am primit niciun ban…
Rep.: Care este structura politică a Consiliului Local Cuci?
I.S.: Componența Consiliului Local Cuci este următoarea: șase mandate USL, patru mandate Alianța pentru Mureș și un mandat UDMR. Momentan nu avem viceprimar…
Rep.: De ce?
I.S.: Nu pot să-i cer cuiva să renunțe la un salariu bun de dragul titulaturii de viceprimar. Poate se vor răzgândi, nu se știe niciodată. Aștept decizia lor…
Rep.: Viceprimarul ar trebui să fie din cadrul USL?
I.S.: Bineînțeles.
Rep.: Veți continua să susțineți cultura și sportul?
I.S.: Da. Asociația Mureșul Cuci a fost înființată în anul 2010, cu scopul de a desfășura activități culturale și sportive. Există și un parteneriat între Asociație și Consiliul Local Cuci potrivit căruia îi sprijinim la activități. Este vorba despre echipa de fotbal Mureșul Cuci, înscrisă în campionatul Ligii a patra și de Ansamblul Folcloric “Mărțișorul.†Anul trecut am înființat, pe lângă Școala Generală din comună, Ansamblul Folcloric “Mărțișorul†Cuci. Copii sunt coordonați de instructorul Nelu Milășan, iar Primăria s-a îngrijit de achiziționarea costumelor populare și transportul la diverse evenimente.
Rep.: Ce rezultate are ansamblul?
I.S.: Prima participare la un festival de amploare a fost recent, în perioada 3 – 9 iulie. Festivalul s-a numit “Dobrogea, mândră grădină†și s-a desfășurat în județul Constanța, iar artiștii noștri s-a întors acasă cu o Diplomă de Excelență din partea organizatorilor. “Dobrogea, mândră grădină†este un festival internațional de folclor pentru copii și tineret, un festival al cântecului și dansului popular național și internațional.
Rep.: Cum veți organiza referendumul din 29 iulie?
I.S.: Exact ca la alegerile locale. Avem patru secții de votare, în fiecare sat câte una, și sper să fie bine, prezența la vot bună și oamenii să își spună oful, adică să aleagă dintre “Da†și „Nu.†După cum e trendul, și în urma discuțiilor cu oamenii, eu cred că va fi o prezență foarte bună la referendum.



