Brișcaru, apa caldă și Codul penal
Consilierul local USL Cornel Brișcaru s-a întrebat, pe pagina sa de Facebook, dacă nu cumva lipsa de interes arătată de conducerea Primăriei Târgu-Mureș vis a vis de soluționarea crizei apei calde din municipiu se încadrează într-una din prevederile Codului penal. “De peste 45 de zile 7.000 de familii din Târgu-Mureș nu au apă caldă. Asta pentru că Primăria nu își exercită atribuțiile legale și, mai ales, nu face nimic pentru executarea contractului cu furnizorul de servicii de termie. Primarul municipiului a declarat că “apa caldă va veni când va veni”. Oare aceasta atitudine a celor din Primăria Târgu-Mures nu poate fi încadrată în prevederile Codului penal, conform cărora: articolul 246: Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor: Fapta funcționarului public, care, în ecercițiul atribuților sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei aniâ€, a precizat Cornel Brișcaru. (S.T.)


