Uncategorized

Izsak Balazs, reales președinte al CNS

Președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a fost reales, sâmbătă, 22 iunie, în fruntea organizației, cu unanimitate de voturi din partea delegaților scaunelor secuiești reuniți la Târgu-Mureș.Izsak Balazs a fost singurul candidat propus pentru conducerea CNS, iar în discursul său de după realegere a arătat că nu va prezenta proiecte de viitor, întrucât munca sa este vizibilă și palpabilă. Potrivit Agerpres, delegații la Consiliul Național Secuiesc au mai adoptat sâmbătă, la Târgu-Mureș, o hotărâre prin care declară ziua de 10 martie – ziua în care au fost executați trei lideri ai secuilor de către armata austriacă – Ziua Libertății Secuiești. Prin această hotărâre se solicită Consiliului Secuiesc Târgu-Mureș și Scaunului Secuiesc Mureș, ca, în fiecare zi de 10 martie, să organizeze o comemorare la Monumentul Eroilor Martiri, care “va cuprinde tot Ținutul Secuiesc, ocazie, cu care participanții își pot prezenta omagiile în fața martirilor, totodată pot să-și exprime credința în dragostea de libertate a secuilor, în autonomia Ținutului secuiesc și în libertatea secuiască.†

Show More

Related Articles

Back to top button
Close