Interzis să fii român!

O vizită a soției șefului statului maghiar în comuna băcăuană Răcăciuni a stârnit controverse nebănuite. Manifestarea organizată cu acte în regulă s-a transformat

într-un circ ieftin, din care nimeni nu a avut nimic de câștigat. Steagul României a devenit motiv de scandal între români și “ceangăi”. Câtorva tineri li s-a interzis participarea la manifestare pentru că aveau steagul României

și un banner cu inscripția „Noi suntem români”.

Ziua de 15 mai 2005 a intrat în istorie. O istorie nu tocmai plăcută, dat fiind faptul că pentru unii ziua cu pricina a fost una neagră. Comuna Răcăciuni din județul Bacău s-a bucurat de vizita soției președintelui Ungariei. O vizită care trebuia să fie liniștită și fără incidente, ca urmare a scopului ei, dar și datorită faptului că forțele de pază, protecție și ordine au împânzit localitatea. Numai că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Planurile organizatorului, Asociația Ceangăilor din Moldova, au fost date peste cap de un grup de tineri catolici de la Fundația „Sfântul Ioan Calabria”. Aceștia au mers în grup la manifestarea care trebuia să inaugureze locul în care va fi ridicată prima școală cu predare în limba maghiară din zona Moldovei. Asta, ca să nu mai spună minoritățile din România că nu le sunt respectate drepturile. Și ca această teorie să fie întărită, la manifestarea cu pricina au fost prezente și oficialitățile locale și județene. Toți au fost primiți cu brațele deschise. Mai puțin tinerii catolici de la „Sfântul Ioan Calabria”, sosiți la fața locului cu drapelul României și cu un banner pe care scria cu litere de-o șchioapă „Noi suntem români”. Un adevăr de necontestat, ținând cont de rădăcinile din care se trag locuitorii din aceste ținuturi ale neamului românesc.

„La trântă” cu SPP-iști și jandarmi

Grupul nedorit de patrioți a fost întâmpinat cu ostilitate de cei prezenți la manifestare. La fel și de reprezentanții Serviciului de Pază și Protecție care o însoțeau pe prima doamnă a Ungariei și cei ai Jandarmeriei. Forțele de ordine au interzis participarea la manifestare a tinerilor, pe motiv că zvonistica lucrase din greu, în sensul că „se primiseră semnale că manifestarea va fi bruiată de românii din comună, îndemnați fiind de preoții din bisericile catolice”. „Din punctul nostru de vedere, la Răcăciuni nu s-a întâmplat nimic. Nu a fost nici un incident. Legea 60 are niște dispoziții foarte clare în ceea ce privește o adunare publică, indiferent de cine este organizatorul ei. După lege, nu are nimeni dreptul de a participa în grupuri la manifestările la care nu sunt organizatori. Este drept că noi nu am vorbit cu tinerii din acel grup. Singurul care a discutat cu ei a fost primarul comunei, prezent la manifestare. Pe noi nu ne-a interesat decât asigurarea ordinii publice și securitatea înaltelor oficialități prezente la manifestare”, a declarat colonelul Vasile Enache, locțiitorul inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău.

Primarul comunei Răcăciuni, Vasile Ichim, susține contrariul celor declarate de colonelul Enache în legătură cu prezența sa la manifestare și cu faptul că a stat de vorbă cu tinerii care nu au fost primiți la acțiune. „Eu n-am văzut așa ceva. Eu efectiv nu i-am văzut. De aceea am o durere în suflet atunci când mi se spune că i-aș fi alungat pe acei copii. Eu sunt român. Eu nu i-am văzut”, a precizat primarul Ichim.

S-au plâns la tata SUA

Pentru a-și atinge scopurile, “ceangăii” din zona Moldovei s-au folosit de relațiile lor pentru a ajunge la Ambasada Statelor Unite ale Americii. Un document postat pe site-ul Ambasadei SUA are următorul text, extras dintr-un comunicat de presă din data de 25 februarie 2004, privind Raportul de țară pentru România privind respectarea Drepturilor Omului în 2003: „Un decret guvernamental a permis elevilor din ciclul primar și gimnazial de stat să învețe în propria lor limbă, cu excepția cursurilor de gimnaziu privind istoria și geografia țării. În regiunea Moldovei, unii membrii ai comunității romano-catolice de ceangăi, care vorbesc o formă arhaică de maghiară, s-au plâns în mod repetat că nu există predare în școli în limba lor. Ei au înființat două grupuri având maghiara ca limbă maternă în școlile din Pustiana și Cleja”.

Nu toți sunt însă de acord cu faptul că ceangăii ar avea dreptul să facă atâta tam-tam. Istoricul Anton Coșa a declarat la Iași, în cadrul Seminarului Internațional “Originea, limba și cultura ceangăilor”, faptul că “folosirea termenului de «ceangău» ca nume etnic nu o consider justificată. Trebuie să vorbim de catolicii din Moldova, și nu de ceangăii din Moldova, întrucât aceștia nu reprezintă o minoritate etnică aparte, ci o comunitate religioasă”. Potrivit ultimului recensământ al populației, cel din 2002, numai 1.370 de locuitori s-au declarat “ceangăi”, o mică parte din totalul catolicilor Diecezei de Iași, ce numără aproximativ 265.000 de persoane. Ca urmare a unor vizite făcute prin câteva sate “ceangăiești”, finlandeza Tytti Isohookana Asunmaa, raportor al CE pe problema culturii “ceangăilor”, a schimbat Recomandarea 1521, acceptând răspunsul oficialităților române. Documentul adoptat “confirmă punctele de vedere susținute constant de partea română”.

Plângăcioșii nu se pot abține

Între 20 și 22 decembrie 2001 o echipă a APADOR-CH și a Ligii Pro Europa a făcut o investigație în regiunea Bacăului, unde a luat contact cu Asociația Maghiarilor Ceangăi din România, cu mai mulți ceangăi maghiari din Cleja și Pustiana, cu prefectul Bacăului, cu alți observatori ai situației din zonă. Anterior, în anul 1997, APADOR-CH făcuse o primă investigație în satele Cleja, Pustiana, Lespezi.

Inițierea unei investigații a fost motivată de plângerile care au sosit la APADOR-CH și la Liga Pro Europa din partea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, filiala Pustiana, în legătură cu demersul a peste 200 de cetățeni care au cerut Episcopiei Romano-Catolice din Iași, la 5 aprilie 2001, “celebrarea slujbei și în limba maghiară în biserica din Pustiana” și de la Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova. Ultima a reclamat acțiuni de intimidare exercitate asupra membrilor ei și violări ale drepturilor individuale și ale drepturilor minorităților naționale în cazul “ceangăilor”. De fiecare dată europenii i-au luat pe plângăcioși în brațe, i-au mângâiat pe căpățână, întărindu-ne ideea că minoritățile au mai multe drepturi decât majoritarii, dacă știu să dea din gură și mai ales dacă are cine să-i bage în seamă.

Ovidiu DRUG