Vizită de studiu la ”žUnirea”
Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Colegiul Național „Unirea†găzduiesc în perioada 30 septembrie – 4 octombrie una dintre cele opt vizite de studiu pentru factori de decizie în educație și formare profesională aprobate la nivel național de către European Centre for the Development of Vocational Training. Vizita de studiu se derulează în cadrul Programului Comisiei Europene Lifelong Learning Programme. „Este o acțiune de larg interes, cu tema „Demersuri inovative în managementul instituțiilor educaționaleâ€, menită să promoveze experiențele manageriale și exemplele de bună practică din învățământul preuniversitar românesc, în relație cu alte sisteme de învățământ european. Reunind 13 participanți din peste opt țări europene, interesați de managementul instituțional educațional, această vizită de studiu constituie prilejul unic al afirmării valorilor învățământului mureșeanâ€, a afirmat prof. Ștefan Someșan, inspector școlar general.



