Alte timpuri, alți oameni, aceeași miză – PUTEREA

La Mureș, alegerile din noiembrie 1946 (II)

(continuare din numărul trecut)

 PCdR a reușit, după cum veți vedea, prin diverse persoane să penetreze toate domeniile de interes și să obțină informațiile care îi erau necesare în perspectiva alegerilor din noiembrie 1946. Trebuia să-i cunoască pe cei ce le sunt ”prieteni” sau ”dușmani”. Atunci s-a născut sloganul de tristă faimă: ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră.” Răzbunarea comuniștilor împotriva celor considerați dușmani avea să vină ceva mai târziu și să cunoască forme inimaginabile. La Mureș, cea care a condus o structură bine organizată și specializată în procurarea de informații, a fost Ermina Antalffy, soția cunoscutului orientalist maghiar Antalffy Endre.

* 

”…o notă de ironie adusă Tribunalului Poporului”

”Am onoarea a vă raporta, îi scria Erminei Antalffy pe data de 16 septembrie 1946, informatorul Dumitru Voinea din Toplița, că fostul notar Stan din Gălăuțas și-a format echipe care fac propagandă manistă. Albu Mihai, este cel mai periculos manist. La Liceul unic am descoperit cuibul maniștilor. Primiți salutul meu prietenesc. Urmează al doilea raport cu noi informații”. Din păcate spațiul alocat nu ne permite sa redăm întregul raport – în fond o delațiune ordinară – care pune în evidență nivelul precar de pregătire al celui de mai sus, precum și gândirea sa rudimentară. Un informator din Bistrița, cu pretenții și probabil ceva mai educat, îi scria Erminei Antalffy, pe data de 1 iunie 1946: ”În ziua de 24 mai a.c., a avut loc la Bistrița, în sala Casa Poporului, prezentarea comediei Acuzatul de O Neill. Credem potrivit ca Ministerul Informațiilor să cerceteze conținutul acestei comedii și să ceară interzicerea ei în viitor, deoarece aduce o notă de ironie Tribunalului Poporului, mai ales în momentele actuale când se judecă marile procese ale criminalilor de razboi. În ziua de 25 mai a avut loc la Bistrița, în aceeași sală o șezătoare literară prezentată de scriitori ardeleni, în majoritatea lor reacționari. Voi reveni cu completări”.

 Ermina Antalffy îi comunica direct ministrului

 Ermina Antalffy, şefa Direcţiei Regionale raporta şi ea direct ministrului Informaţiilor: ”Cu onoare vă comunicăm confidenţial că Prefectul judeţului Năsăud, dl.dr. Mihail Mihăilaş, exponentul Partidului Social Democrat sabotează în mod intenţionat bunul mers politic al Frontului Plugarilor. Cu onoare raportăm confidenţial că si dl.dr. Login, preşedintele comisiei judeţene pentru reforma agrară sabotează voluntar bunul mers al lucrărilor reformei agrare.” Ermina Antalffy nu-şi punea problema cât de veridice erau informaţiile pe care le primea, nu le verifica, ci doar le prelucra în rapoarte mai ample pe care le trimitea apoi forurilor sale ierahic superioare. Problemele sale erau însă de altă natură. ”Domnule Ministru, îi scria Ermina Antalffy acestuia, îmi iau libertatea de a vă ruga să dispuneți ca la cercetare să nu se trimită raportul meu confidențial Prefectului respectiv, precum s-a procedat în rândul trecut cu un raport confidențial al meu care s-a trimis in extenso d-lui Prefect al jud. Mureș, punându-mă prin aceasta într-o situație foarte penibilă”. La rândul său și ministerul avea nevoie de anumite informații. Directorul Gh. Ivașcu din minister îi scria Erminei Antalffy, în vara anului 1946: “Vă rugăm a lua măsuri urgente și cât mai discret posibil, ca ziariștii străini să ne fie semnalați confidențial. Se va comunica: numele și prenumele ziaristului, naționalitatea, ziarul sau agenția pe care o reprezintă, obiectul vizitei, persoanele și localitatea vizitată. Toate acestea, accentuăm, cât se poate de discret”. Ermina Antalffy, o veritabilă coordonatoare a unui incipient serviciu de informații, era soția cunoscutului orientalist mureșean de origine maghiara, Antalffy Endre, un om apropiat comuniștilor. Ermina, o anonimă până în 1945, care trăise în umbra marelui om de cultură Antalffy, a dovedit însă că are o deosebita capacitate de organizare a Direcției de care răspundea, că este eficientă în ceea ce face și, fapt foarte apreciat, era devotată PCdR.

Profesorul Ciortea ”sabotează”, alți profesori sunt dispuși la ”colaborare”

Un important segment al intelectualităţii mureşene – atât români, cât şi maghiari – a colaborat încă de la început cu regimul comunist pe cale a se instala în România imediat după 1944. În acelaşi timp, un alt segment, mult mai redus ca număr al aceleiaşi intelectualităţi, s-a opus. Grigore Ciortea, eminent director al fostului Liceu de băieţi “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş a fost doar unul dintre asemenea exemple. Cei ce au refuzat compromisurile cu noul regim erau conştienţi de faptul că îşi pun în pericol carierele, familiile şi chiar libertatea. Cea mai mare parte din cadrele didactice mureşene adoptaseră imediat după 1944 o atitudine de expectativă urmărind cu teamă şi interes evoluţiile politice, o mică parte trecuse la o colaborare deschisă cu noul regim şi foarte puţini mai erau aceia care aveau curajul de a li se opune. Rapoartele întocmite periodic de către Ministerul Informaţiilor prin Direcţiile Regionale arată acest lucru. În acest sens, iată ce scria în aprilie 1947 Ermina Antalffy, responsabila Direcţiei Regionale Mureş referindu-se la conferinţele de popularizare a doctrinei comuniste în şcolile mureşene: “La şcolile româneşti din Târgu-Mureş, consilierii educativi au fost numiţi directorii din şcoli, ceea ce credem că nu este bine, iar Preşedintele consiliilor educative este dl. prof. Ciortea, directorul Liceului de băieţi Alexandru Papiu Ilarian, care face tot posibilul pentru a sabota acţiunea noastră şi în general orice acţiune democratică. Printre directorii şcolilor româneşti se găsesc şi persoane, de pildă dl. prof. Lupşa, directorul Şcolii Normale şi prof. Ardeleanu, directorul Liceului Industrial care ar fi dispuşi la o reală şi sinceră colaborare cu noi, dar sunt terorizaţi de directorul Ciortea…”

Prefectul și oamenii de cultură mureșeni, în vizorul omnipotentei Ermina Antalffy

Ministerul Informaţiilor, prin Direcţiile Regionale, suplinea lipsa unui aparat specializat de procurare a informaţilor necesare PCR. Până la crearea propriilor organe de informaţii (1948), aceste direcţii s-au achitat în mod eficient  de sarcinile de informare trimiţând periodic rapoarte informative despre situaţia din teritoriu, modul cum este privit PCR, mai mult chiar a reuşit să-şi plaseze şi oameni de încredere în apropierea celor situaţi în funcţii importante de decizie, dar care proveneau din vechiul regim şi erau consideraţi nesiguri din punct de vedere politic. Iată ce scria în iulie 1947, aceeaşi Ermina Antalffy, consilier regional mureşean al Ministerului Informaţiilor: “…baronul Kemeny Sandor, scriitor democrat, caută să ridice nivelul artistic al ansamblului (Teatrul Secuiesc din Târgu-Mureş – n.a.), împreună cu regizorul Tompa Mihaly…dau însă prea mult loc operetelor maghiare dulcege… gâdilă şovinismul maghiar al micii burghezii maghiare”. În aceeaşi notă raport, Ermina Antalffy arăta: “Scriitorii maghiari sunt: Molter Karoly, prof.universitar, dr. Antalffy Endre (soţul ei – n.a.) savant orientalist, Kovacs Gyorgy, redactorul ziarului Szabad Szo, Gagy Ladislau, inspector şcolar, Seny Laszlo, secretarul societăţii Kemeny Zsigmond, Kiss Laszlo, poet beţiv…Toţi cu excepţia lui Seny şi Kiss, sunt activişti ai democraţiei…” Nici cei situaţi în cele mai înalte funcţii ale administraţiei locale nu au scăpat ochilor vigilenţi ai Erminei Antalffy. “Dr. Anton Mera, Prefect de Mureș, fără partid, politiceşte maleabil, se ocupă mult de afaceri personale. Noul şef de cabinet, dl. Ady Ladislau, membru PCR, îl ţine în mână…”.

 Ady Ladislau alias Alexandru Mureșeanu

 Născut în 1911 la Târgu-Mureş, Ady Ladislau reprezintă un caz tipic de individ lipsit de scrupule care a ştiut să profite din plin de epoca tulbure în care a trăit, dar mai ales de relaţiile sale din ilegalitate, dar şi de relaţiile pe care le-a stabilit cu Dej în timpul detenţiei de la Târgu Jiu. În primele luni de după 1944 a fost numit în secretariatul CC al UTC. După o scurtă “misiune” la Târgu-Mureş, a fost promovat şef al Secţiei Relaţiilor Externe din Comitetul Central al PMR, iar din 20 noiembrie 1951 a devenit consilier al ministrului de Interne, Teohari Georgescu, ocupându-se cu problemele de înzestrare şi financiar-contabile ale MAI. Într-un timp foarte scurt, a ajuns pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare din Securitate. Apoi, brusc, a venit dizgraţia. Ca înalt funcţionar în Ministerul Afacerilor Interne a folosit un nume de împrumut, Alexandru Mureşeanu. În contextul epocii, un nume românesc “dădea” mai bine printre multele figuri de alogeni, cu nume bizare de ruşi, maghiari, evrei şi bulgari. Contextul epurării MAI după aşa zisa “devierea de dreapta” a Anei Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca a fost pentru el un prilej de promovare.

Mărirea și decăderea unui comunist

La şedinţa Biroului Politic din 23 iunie 1952, la propunerea lui Iosif Chişinevschi, a fost numit ministru adjunct la Interne. Ady Ladislau a primit efectiv, din 26 iunie 1952, sarcinile de care se ocupase Marin Jianu, fostul secretar de stat de la Interne. Una dintre acestea era şi coordonarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor. În această calitate, a îndrumat în mod direct activitatea comisiei de triere a deţinuţilor din coloniile de muncă. Cu data de 1 septembrie 1953 a fost avansat la gradul de general-maior de Securitate, în timp ce, de la 30 noiembrie 1952 devenise deputat în Marea Adunare Naţională, din partea Regiunii Autonome Maghiare. Şi apoi, brusc, în 1958, a venit dizgraţia. Potrivit istoricului Dumitru Lăcătușu, citat de jurnalistul de investigații Mihail Burcea, Ady Ladislau ”a fost arestat pe 1 iulie 1958 sub acuzaţia că în anii ’30 ar fi colaborat cu Siguranţa, fiind ulterior judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare la 14 ani închisoare pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare.” Același Burcea menționa faptul că Ady Ladislau a fost grațiat în vara anului 1964, dar reabilitat abia în 1977 în timpul regimului Ceaușescu considerându-se că nu s-a putut fi demonstra cu dovezi concrete faptul că Ady Ladislau ar fi colaborat cu Siguranța.