Divertisment

Dansul flamenco, promovat de Duada Rusu

duada rusuDuada Rusu este o tânără în vârstă de 16 ani din Târgu-Mureș pasionată de dansul flamenco pe care îl și practică de când avea trei ani. După ce a locuit 14 ani în Spania, tânara artistă s-a întors acasă, unde a continuat să danseze, participând des la festivaluri, evenimente și diferite competiții, promovând cultura spaniolă și continuând astfel pasiunea pentru acest dans, unul al senzualităţii şi seducţiei, al suferinţei şi bucuriei. Zâmbitoare și încrezătoare, Duada are planuri mari de viitor. Își dorește propria școală de dans și o încântă ideea unei cariere în cinematografie.

„Vreau să promovez cultura spaniolă”

Duada a povestit că deși dansurile internaționale nu sunt destul de promovate în România, ea își dorește să promoveze dansul flamenco și implicit cultura spaniolă. Astfel, vrea să le arate oamenilor și altceva. „Eu am început să dansez la vârsta de trei ani și tot timpul mi-am dorit să ajung o mare dansatoare, deci am continuat mereu și de la trei ani sunt pe scenă. Acum am 16 ani. Dansez dans spaniol și totul a început de la pasiunea mea pentru dans. Eu am locuit în Spania, am plecat din România când aveam un an și m-am întors înapoi în România în urmă cu doi ani, deci pot să spun că am locuit în Spania aproape toată viața și de aceea am fost foarte interesată de cultura spaniolă. M-am născut în Cluj-Napoca, iar acum locuiesc în Târgu-Mureș. În Spania, am urmat Conservatorul care este ca o universitate pentru dans și când am venit aici am vrut să arăt lumii ce înseamnă acest tip de dans. Acesta a fost și motivul pentru care am decis să particip la festivaluri. Am vrut să arăt ceva tradițional din altă țară, iar oamenilor le place, pentru că e diferit, nu este ceva ce ar putea să vadă zilnic. Mai particip și la competiții de dans, dar mai mult în calitate de invitat, pentru că aici nu sunt prea multe concursuri de dans internațional. Dacă nu e destul de promovat acest dans, atunci m-am gândit că cineva trebuie să înceapă și aceea pot să fiu eu”, a povestit Duada Rusu.

„Vreau să-mi deschid o școală de dans”

Provenind dintr-o familie de artiști, tânara artistă și-a făcut propiul mix de cântece tradiționale și propria coregrafie. În prezent, Duada este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș, iar în viitor și-ar dori să-și deschidă propria școală de dans, arătându-se încântată și de actorie, drept pentru care se gândește să studieze în America. „Tatăl meu dansează și cântă, iar când era tânăr mai făcea și teatru, iar mama, de asemenea, cântă, deci am o familie de artiști. Dansul pe care îl dansez eu se numește flamenco și mi-am făcut un repertoriu, un mix de cântece tradiționale. Coregrafia am făcut-o singură. Acum sunt în clasa a XI-a la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș. În viitor, aș vrea să-mi deschid o școală de dans ca să-i pot învăța și pe ceilalți ce știu eu. Mereu mi-a plăcut latura artistică și m-am gândit că după ce termin liceul să mă îndrept spre actorie, dar cel mai mult mi-ar plăcea să-mi deschid o școală de dans. M-am gândit să plec din țară după terminarea studiilor, în America, să studiez în continuare cinematografia”, a continuat Duada Rusu.

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close