Mironosițele Poliției
Au trecut deja mai bine de două săptămâni de când polițiștii cercetează incendierea rablelor – vedeți dacă nu ați vrut cele 30 de milioane de lei, ce ați pățit? – propriilor colegi. Cum s-a stabilit că ele, bietele, nu s-au autoincendiat, musai trebuia să existe un făptaș. Chiar doi, că bănuim că piromanii nu s-au gândit să folosească taxiul la o incendiere. Între timp, polițiștii ne-au remis niște fumigene sub formă de comunicat de presă – apropo, mai răsfoiți o carte, că ne omorâți cu limbajul de lemn -, din care trebuia să înțelegem că au prins niscaiva piromani, noi știm că de coloare. Motive însă de securitate a anchetei (ne întrebăm ce le-or mai putea face incendiatorii bietelor mașini?), îi împiedică însă să ne furnizeze numelor lor. Cu regret trebuie să îi dezamăgim: cum scrisese un coleg deja materialul cu incendierea, fără să avem comunicatu’, l-am dat în vileag pe unul dintre potențialii autori. Catrinoiu, șef de trib de Apalina, când te-or face ăștia vedetă? Și voi, dragi polițiști de comună mai răsărită, mironosițele sunt la mănăstire… Ce-o să zică domnu’ Blaga că e stareț de mimoze?



