O „Europa” pentru românii din Udine

Să fi fost prin noiembrie 2008? Nu-mi aduc aminte cu precizie, am impresia că a trecut un secol… Noapte, frig, și o discuție telefonică: „m-am rătacit, știți, n-am mai fost pe aici”, „nu-i nimic, dar să știți că parcarea de la Carrefour e mare, mașina mea e un Ford Fiesta vechi…dacă nu o vedeți, intrați, mă găsiți până la urmă, sunt îmbracată….”, „ajung imediat, doamnă…”

Asociația Națională Europa

Ä‚sta e, în toată simplitatea lui, începutul asociației din Friuli, o istorie probabil cu nimic diferită față de altele din Italia, și totuși, povestea e pur si simplu a unui om cu privire neliniștită și gesturi grăbite, venit în nord de puțină vreme, care și-a pus în cap să facă în câteva luni, ceea ce n-au reușit alții în 20 de ani… Începând cu a o spune, într-o seară de toamnă târzie, unei necunoscute. O POVESTE. Și povestea, spusă exaltat, a devenit realitate, asociația s-a făcut, a fost și botezată, chiar de două ori, pentru a fi cronicari onești…

Sediul și avatarurile lui

Cum nimic nu se face de unul singur, omul cu inițiativa și-a găsit curând susținători, mai întâi unul, apoi mai mulți, conform proverbului că ”cine se aseamănă, se adună”. Noul racolat, să-l numim deocamdată ”Vizionarul”, n-a stat mult pe gânduri și s-a apucat să caute un loc la Udine, pentru viitorul sediu al asociației. Și-au investit amândoi cam tot ce aveau, cel dintâi s-a mai și împrumutat, doar să pună în picioare acest CEVA, despre care niciunul nu prea știa spune cum va fi. Apoi a venit inaugurarea, cu multă lume importantă. Efemera clipă de glorie a oricărui om care investește… Nu doar banii ci SUFLETUL. Ca românii să aibă ceva mai mult decât întâlniri în piețe, să se simtă europeni. Au venit și scadențele. Și iarăși oamenii ăștia doi au scos, de pe unde se putea, alți bani, pentru ca visul lor să meargă mai departe. Pentru ca românii să nu își piardă SUFLETUL.

De facto …dar nu „de iure”

Într-un peisaj atât de tensionat cum este cel italian din ultimii doi ani, cei peste 1,3 milioane de români trăitori legal aici (o spun datele statistice, nu e o estimare ad hocum) trebuie să găsească mult curaj pentru a rezista. Nu e cu putință ca românii s-o scoată altfel la capăt, să nu-și piardă curajul și mai apoi SUFLETUL, adică IDENTITATEA. Ce le rămâne? Să găsească alinare la Dumnezeu și sprijin la asociații, iar mai nou la cei câțiva dascăli români, plătiți de Ministerul Educației … pentru a face ”școala de români”-cum o numesc oamenii. De fapt, dar nu și de drept, instituțiile de acum 100 de ani în care se conservă cu îndărătnicie ”românismul” în Transilvania, s-au transferat aici. Fiindcă despre asta e vorba. Ne-am întors în timp. Suntem un popor anacronic. Preotul, la biserică și dascalul, la ”școala de români” sunt astăzi, în Italia, PATRIA.

„Naționali cu fața spre Europa”…

Asociațiile din Italia sunt în general spații de interes privat. Declarativ, sunt organizații cu scop socio-cultural, dar finalitatea e în realitate pecuniară, rezultatul scontat fiind ca inițiatorilor (președinților și celor doi-trei corifei) să le parvină în scurt timp de la inaugurare ceva banuți: de pe la autorități, de pe la persoane private, mă rog de la cine se nimerește…Apoi gata!

Asociația Națională Europa, înființată la Udine, e „o voce proaspată”. Nu o elogiez fiindcă-i scriu cronica, – și-mi doresc să nu fie doar o „vox clamantis in deserto” – ci, pentru că de la constituire a avut o altă traiectorie, absolut diferită de a tuturor celorlalte „ciupercuțe”, cum le numesc jurnaliștii.

Diferența constă în obiectivul fundamental pe care îl enunța chiar președintele, Iorgu Iordache, 35 de ani, omul neliniștit și cu dragoste de frumos: ”ne propunem să facem educație europeană”, și, ”pentru a reuși, vom începe cu noi înșine și cu copiii proprii”. Iorgu Iordache exprimă de fapt, într-un mod simplu, dar cald și uman o idee de principiu, demonstrată concret, și anume că eșecul dialogului și al colaborării sunt generate de necunoaștere. Atâta timp cât – spune același domn – „două popoare nu își cunosc cultura, nu poate fi vorba despre dialog” … Ideile le completează Radu Lupu, 39 de ani, celalalt pilon al asociației, care spune convingător că, „pentru a face ceva cu oamenii”… „trebuie întâi să-i iubești”.

Fiecare demers și fiecare reușită a celor doi dau greutate profilului foarte european și foarte „în spiritul veacului” cum spunea Eugen Lovinescu, al Asociației Naționale Europa. Pentru mine, credibil și suficient să le fiu alături.

Urez viață lungă și succes noii „Europe” !

Prof. Mirela CHINDEA