Uncategorized

Banul face legea si in invatamant

Desi examenul de Bacalaureat s-a incheiat, suspiciunile de frauda planeaza inca asupra acestuia. Cauzele sunt multiple, unii vorbind chiar despre o lipsa a culturii cinstei in societatea romaneasca. Daca in tarile Uniunii Europene invatatmantul pune accent pe formarea unor virtuti, cel romanesc se multumeste sa prezinte elevilor doar informatii legate de diferite materii, fara sa se insiste pe partea formativa. Elevii scolilor romanesti invata matematica, biologie, geografie, etc. dar nu invata de mici sa fie respectuosi, demni, cinstiti, de aceea copiatul li se pare multora o practica normala. Daca elevii isi vad in primul rand parintii ca “se descurca” cu o mica spaga iar fenomenul continua pana la cele mai inalte structuri ale societatii, este normal sa creada ca banul rezolva totul in ziua de azi, chiar si o nota buna la examen. Trist este fapul ca unii profesori accepta asa ceva, ca se injosesc atat de mult incat uita de cinste si demnitate. Ce este insa revoltator este faptul ca reprezentantii Federatiei “Spiru Haret” au nerusinarea sa sustina ca membrii comisiilor au primit spaga la Bac datorita salariilor mici pe care Ministerul Invatamantului le-a acordat acestora. Reamintim faptul ca presedintele comisiei de bacalaureat din centrul de examen a primit un salariu de 1100 lei, daca comisia a inregistrat pana la 300 de candidati iar vicepresedintele comisiei de examinare a fost remunerata cu 715 lei daca numarul de candidati este mai mic sau egal cu 300 iar amandoi au primit suma de 2,2 lei in plus pentru fiecare elev pe care l-au examnat pe langa cei 300. Membrii comisiilor au primit fiecare 580 de lei iar profesorii examinatori la examenul oral sau scris au primi si ei 4,5 lei/ candidat examinat. Cadrele didactice care au asistat comisia la bacalaureat au primit cate 60 de lei/ zi. La aceste sume nu se adauga “fondul de protocol” strans ca in fiecare an de elevii targumureseni. Daca profesorii au curajul sa ceara salarii mai mari in aceste conditii, nu ne mai mira faptul ca elevii cred ca cei “descurcareti” o duc mai bine in tara asta. Azi copiaza la examen iar maine unii dintre ei vor fura milioane.

Claudia SAS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close