Inutilele frematari. De codru des
“Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”, glasuieste un proverb arhicunoscut. Modern spus, nu-ti face iluzii (la schimbare), ca sa n-ai deziluzii (ani în sir). Mult trebuie sa fi suferit poporul asta ca sa scoata o asemenea zicala pesimista. Dar care, ca orice zicala, are în spate secole de observare a realitatii. Si cum evenimentele au prostul obicei de a se tot plimba pe spirala istoriei, din când în când revin în actualitate. Cu acuitate.
Asa se face ca suntem, din nou, la un moment de cumpana. Care, ca orice moment de asemenea natura, a declansat vii dezbateri, rapide smulgeri de sabii din teaca, taioase replici si, în fine, catifelate depuneri de batiste (100% ecologice) pe tambal.
Saptamâna asta expira mandatul sefului cel mare al singurului organ de lupta care mai poate salva tara de la dezastru. Care mai poate face curatenie-bec nu numai pe ici, pe colo, pe la suprafata, ci în profunzime. Deci, atât pe prag, cât si sub prag. Nu numai la level one, ci chiar la ultimate high level. Nu numai cu jumatati de masura, ci chiar full option.
“The Economist” nu a pregetat în a-l numi “cruciat” în lupta aspra contra flagelului coruptiei, mai cu seama la nivel înalt, lasând sa se înteleaga ca toti cei care nutresc sentimente de nemultumire fata de activitatea sa, ca persoana, precum si toti aceia care se împotrivesc recunoasterii calitatilor efective ale acestuia, printr-o noua numire în functie, se opun, de fapt, viitorului curat al tarii. Într-o linie asemanatoare, Raportul Comisiei Europene si-a manifestat (contrar practicii de pâna acum a întocmirii acestor înscrisuri europene) sustinerea fata de persoana actualului sef, în persoana. O parte anume a lumii noastre politice si-a exprimat, prin fruntasii ei, de asemenea, sustinerea vie pentru acordarea unui nou mandat prezentului sef, scotându-i în evidenta realizarile, în general si în particular, precum si potentialul dezastru al înlocuirii lui.
Toate acestea au fost subsumate ideii de stabilitate care, astfel cum arata orice studiu serios, este benefica functionarii, cu toate pânzele sus, a unei institutii. În consecinta, când un lucru merge bine, legal si plenipotentiar, nu se cuvine sa-l zdruncini. Ca-i mare pacat.
Iar fata de asemenea marturii statornice, nu poti sa nu vibrezi. În fine, daca la acestea adaugi si statisticile, lucrurile sunt de o limpezime cristalina. si-atunci, cum sa nu te întrebi, vadit iritat, cum de minti dusmanoase vor sa surpe un edificiu atât de important si de eficient? Mai ales acum când avem si noi o institutie care, dupa cum zic si europenii si internii, face aproape minuni. Adica ni s-a descoperit o institutie care merge, între atâtea care dau rateuri. Cum ar fi, de pilda, cealalta latura a justitiei, instantele de judecata, care n-au fost nici pe departe atât de laudate în Raport si nici nu s-a sarit în aprecierea ori sustinerea vreunui conducator al acestora. Ba, dimpotriva, din economia constatarilor (chiar si a celor preliminare) rezulta ca munca procurorilor este prea grabnic facuta una cu pamântul, pentru o seama de nulitati, de catre instante. Care, basca, mai si tergiverseaza procesele tot trimitându-le de ici-colo.
Asa ca, supararea unui grup compact de procurori, pe o declaratie a presedintei CSM, aratând ca asemenea declaratii publice pot crea disensiuni între procurori si judecatori este superflua. Câta vreme, oricum, mai peste tot procurorii sunt laudati, iar judecatorii înfundati, disensiunea este gata creata. Pentru ca nimeni n-ar trebui sa-si îngaduie sa afirme, pornind de la date obiective, cum ca unii sunt parfum, iar ceilalti tarâna. Asa ca eventuala prapastie nu-i creata de presedinta CSM, printr-o simpla afirmatie, ci de modalitatea în care procurorii sunt prezentati, de multe ori, ca salvatori ai natiei, iar judecatorii ca piedici în calea fericirii procedurale si de substanta a acesteia.
În concluzie, fata de toate aprecierile pozitive si ultra-pozitive mai sus expuse (si chiar în lipsa acestora) sefia, pentru urmatorul mandat, a organului cu pricina nu pune niciun fel de întrebari. Ba mai mult, dupa felul în care sunt prezentate lucrurile în jurnale, rapoarte si opinii televizate, ar trebui sa fim fericiti, toti cei care am avut de-a face cu astfel de oameni ai legii, indiferent de calitatea în care întâlnirea ne-a fost harazita.
Numai ca, fata de tot freamatul de dragul freamatului (cu final dinainte cunoscut), s-a uitat un adevar important pe care ni l-au relevat d-na procuror general si dl. ministru: “stabilitatea” institutiei cu pricina nu trebuie confundata cu “stabilitatea” sefului acesteia. Era sa zicem “curat, nu trebuie confundata!”, când ne-am adus aminte de exemplul elocvent ce sustine contrariul. Stabilitatea sefului teritorial, de ani si ani, sub vechea si sub noua conducere, a asigurat aceeasi stabilitate a institutiei în stil, metehne, nulitati, deformari, cu privire la acte de un zero absolut, care odinioara erau prezentate ca punând coada la pruna (putreda a) justitiei. Iar dupa cum tonul face muzica, seful face politica (institutiei). Dar, sa nu uitam ce ne-au aratat cu degetul batrânii. Ca schimbarea “domnilor” e bucuria nebunilor. Nu, zau!
Andreea CIUCA
