Protest la Azilul de Noapte
Joi, cinci locatare ai Azilului de Noapte de pe strada Rozmarinului din cartierul Mureșeni, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, au vrut să își ia zilele. Acest gest disperat a venit în urma anunțului primit de la conducerea Azilului de Noapte. Acestea urmau sa fie evacuae din cauza datoriilor mari la întreținere și pentru că nu au un loc de muncă, aceasta fiind una dintre condițiile pentru a locui în azil. Tinerele provin din orfelinatele mureșene pe care au fost nevoite, potrivit legii, să le părăsească la împlinirea vârstei de 18 ani. Șeful Poliției Comunitare din Târgu Mureș, ne-a spus că “ vor mai fi cazați încă cinci zile cu condiția, ca în acest interval de timp, să își găsească un loc de muncă pentru a-și plăti datoriile. De asemenea , în caz contrar, ele și-au luat angajamentul în scris față de Serviciul de Protecție Socială din cadrul Primăriei, că vor părăsi căminul dacă nu vor fi încadrate într-un loc de muncă”. (A.C.)



