Fotbalu-i pe goluri si scoala e pe puncte

Nu mai departe de ultimele zile, tot conducatorul de federatie fotbalistica autohtona se minuna în direct si peste poate de succesul fulminant al baietilor nostri, care succes era menit sa puna pe burta o întreaga Europa, cu cupele ei cu tot. Mirarea era data de performanta accederii unui numar impresionant de echipe, mai exact sapte, în competitiile continentale. Doua dintre ele se aflau deja la nivelul grupelor, iar mai marii fotbalului, cu o premonitie de invidiat (exercitata fara ghioc, bobi sau zat de cafea), le-au vazut (ca prin ceata) si pe celelalte cinci gata calificate-n grupe, înainte de retur. Ca a fost asa, o dovedesc declaratiile, catre tot poporu’, de genul „va dati seama ce-o sa zica Europa când ne-o vedea cu toate echipele calificate?!”. Dar balonul s-a fâsâit repede, iar Europa s-a îmbolnavit subit de orbul gainilor, asa ca n-are cum sa ne mai vada prin „next level-ul” competitiilor mult asteptate. I-am întrebat pe oarecare specialisti în domeniu daca esecul în masa al echipelor noastre s-a datorat faptului ca adversarii erau mult prea buni sau faptului ca ai nostri au jucat ca niste cizme. Mi s-a raspuns ca da, ai nostri au jucat ca respectivele încaltari, de vreme ce adversarii lor erau mai mult slabi decât buni. Poate ca pe slabiciunea asta s-au bazat sefii de federatie când ne-au explicat cât de mândra va fi Europa de noi sau invers.

Din nefericire, se pare ca fotbalul si învatamântul au destule puncte comune, caci oarecum ca-n fotbal se deruleaza treburile si-n sistemul de educare a odraslelor noastre. Este de actualitate, desigur, urnirea noului an scolar, cu toate belelele inerente. Vorbeam, deunazi, cu un grup de profesori (printre care si un director de liceu), iar conversatia foarte deschisa si argumentata m-a facut sa ma mir mai ceva decât Europa în fata valului (potential) de echipe meritorii românesti. Nu stiu cum pe nimeni nu intereseaza, nimeni nu sesizeaza, nimeni nu ia masuri si, mai rau, nimeni nu recunoaste ce se întâmpla. Bombanim pe la colturi si cam atât. Pentru profesori nu-i întru totul de mirare, caci au nevoie de locul ala prost platit de munca, precum de aer. (Apropo, pâna si marirea de bun-simt a salariilor, realizata, în fine, de Parlament a fost atacata la Curtea Constitutionala). Dar pentru conducatorii lor, locali, zonali, nationali nu exista scuza. Poate numai cea arhistiuta, a înfigerii dintilor în scaun (bata-l vina!) prin tacere, plecare de cap, eventual lingusire tintita a superiorilor. Numai astfel se explica de ce se tolereaza în scoli gesturi de mahala. Elevii îi înjura, îi sfideaza, îi jignesc, ba chiar îi ameninta pe profesori.

Si astea nu-s cazuri izolate. Daca cineva ar avea curajul si determinarea unui Cuza, ar putea constata prin propriile simturi dezastrul. Nu ma refer la vreo doua licee de elita care merg aproape de la sine (cu efort intern), ci la puzderia de alte licee, grupuri scolare, etc. în care ne paste în foarte scurta vreme dictatura elevului asupra profesorului. Din pacate, mass-media prezinta cu preponderenta cazuri în care profesorul ar fi fost prea sever sau deviat în raport cu elevul, caci i se servesc, mai cu seama, astfel de situatii. De ce? Pai, fiindca cele cu magariile elevilor sunt tinute sub obroc. 200-300 de absente de caciula, veniri la scoala în stare de ebrietate, înjurarea profesorului ca la „usa” cortului, aluzii sexuale, de la obraz, la adresa profesoarelor tinere sunt îngropate în Consiliile profesorale sau nu ajung nici pâna acolo. De ce? Pai, pentru ca, bunaoara, o exmatriculare de elev (pe oricare din motivele reale enumerate) duce la înscrierea respectivei scoli în catastiful celor cu vadite puncte negre, urmând sa fie pomenita pe la diverse întruniri si cercuri pedagogice cum ca nu si-a putut struni învataceii. Si-atunci, care conducere de scoala-i asa de proasta încât sa se lege la cap, în lipsa de simptom, mai ales ca demersul i se-ntoarce-n freza precum bumerangul? Îmi spuneau fostii profesori ca situatia s-a degradat în scoala vazând cu ochii. Dar nu trebuie sa ne spuna ei, caci constatam noi, dupa numarul de semi-analfabeti-manelari de pe toate drumurile. Si, mai cu seama, dupa gesturile lor. O fosta profesoara îmi spunea despre o colega tânara c-a fost scuipata pe hol, într-o scoala generala (!) de aici, pentru ca nu cedase rugamintilor nejustificate ale unui elev. O alta, de la liceu, a dat nas în nas cu elevii care tocmai chiuleau pe fata de la ora ei. Când le-a cerut sa ramâna, viitorul natiei (încarnat) a raspuns, prin glasul unuia, ca stau numai daca ea, profa, revine la ora în fusta foarte scurta. Iar astea-s numai „picanteriile” care se pot scrie…

Între timp, onor ministeru’ se ocupa de lucruri ineficiente (parol!), de crearea unor structuri paralele de evaluare, fara aproape nici un rost palpabil, de solicitarea întocmirii de mii si mii de fise de catre profesori (pe care daca le-ar conduce amanuntit, concomitent si la zi n-ar mai intra veci la ore), de manuale din ce în ce mai nereusite si mai sofisticate, precum si de o programa care promite sa-i faca pe elevi conferentiari înainte de a fi capabili sa-si dea un bac decent. Toate bune si frumoase, numai sa nu patim cu o întreaga generatie cum am patit cu spuma fotbalului nostru. Adica sa n-ajunga nici pâna-n cele dintâi grupe ale unei competitii cu multe niveluri de atins. Ne întrebam, alaturi de fostii profesori, cum de-a galopat învatamântul înspre hau, caci parca toate regulile pe care le-am stiut (si care ne-au prins foarte bine) s-au spulberat în nici doua decenii. Raspunsul este mult prea lung pentru a fi redat aici.

Noul inspector general mi-a fost profesor. Si înca unul deosebit. Profesionist, sever, cinstit. Asta-i o carte de vizita care-l recomanda pentru multe generatii. Mi-e teama, însa, ca, fata de încrâncenarea sistemului, va fi în mijlocul unor mori de vânt. Dar, stim cu totii, ca omu-i dator sa încerce. Mai ales atunci când scoala e pe puncte, precum si fotbalu-i pe goluri.

Andreea CIUCA