Coborâre în trecutul Crăciunului

În unele sate bănățene și transilvănene ziua de 1 ia­nuarie se numește Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spațiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstițială, când oamenii celebrau divinitatea solară. Termenul de“moș” indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară și să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 și 23 decembrie).În satele de pe Valea Mureșului, Crăciunul este încă legat de anumite credințe populare care se păstrează și în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri își are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

Legenda ciobanului Crăciun

Povestea spune că Moș Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său. Soția sa a lăsat-o, pe ascuns, pe Fecioara Maria, în staul, și Crăciun a certat-o. După Naștere, când a văzut însă mi­nunea dumnezeiască, s-a căit și a fost iertat. Astfel, a devenit cel mai generos om din lume. În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare și sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii țin masa întinsă toată noaptea. Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele românești. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilității și de atragerea binelui asupra gospodăriilor. Copiii pornesc să colinde pe la casele oamenilor, iar gazdele trebuie să-i primească pe co­lindători. În unele sate se mai păstrează și un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în fața co­lindătorilor boabe de grâu și de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânța pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Colindele au fost interzise

Crăciunul nu a fost întotdeauna așa cum îl vedem acum. De altfel, el a devenit sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi și nici Moș Crăciun dintotdeauna. Și nici măcar colinde… Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele. Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night!”, care astăzi este cântată în peste 180 de limbi, de milioane de persoane. Cea mai vândută piesă de Crăciun din toate timpurile este “White Christmas” a lui Bing Crosby, din filmul clasic “Holiday Inn”. Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost vândute în întreaga lume.

Simbolul pomului împodobit

O altă poveste mai puțin cunoscută legată de Crăciun este faptul ca în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății. Încă nu este clară originea acestui gest.

Iisus s-a născut în martie

Astăzi știm că Iisus nu s-a născut la 25 decembrie, ci cândva în martie. Decembrie a fost ales pentru această sărbătoare pentru a coincide cu sărbătorile romane păgâne de­dicate zeului Saturn (Saturnalii) și Mithra (vechiul zeu al luminii), o formă de venerare a Soarelui. Primii creștini nu celebrau nașterea lui Iisus. Sărbătoarea nașterii era consi­derată în luna septembrie, o dată cu Ros Hashana (sărbatoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie și împăratul roman Aurelian a proclamat această dată “Natalis Solis Invicti”, festivalul nașterii invincibilului Soare. În anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima data oficial, data nașterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie “zi sfântă” într-o săptămână de șapte zile și a introdus Paștele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe țări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Spiridușii furau de sub brad

Pe vremuri, nici spiridușii nu erau ce sunt acum. Ei furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Conceptul de spiriduși de Crăciun provine din credința străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiridușii au fost iubiți și urâți, pentru că deși uneori se purtau cu bunăvoință puteau foarte ușor să se transforme în niște ființe răutăcioase și nesuferite, atunci când nu erau tratați cum se cuvine. Percepția cea mai răspândită era că ei erau după cum era și persoana cu care aveau de a face, răutăcioși sau drăguți. În Evul Mediu, ei mai degrabă așteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridușii au devenit prieteni ai lui Moș Crăciun. (Text www.decraciun.ro)