Beton din rahat

Ce-ați zice să vă treziți cu organu’ supraponderal pe cap (mai exact pe piept, căci acolo s-a produs impactul), să vă ia mașina cu sirenă, să fiți ținuți într-o cameră cu jaluzelele trase (la temperatură de incubator), cu mascați, să vă frece în interogatoriu până la miezul nopții și, apoi, să vă trimită la Rahova (reținându-vă și crucea de la gât), în regim de infractor periculos, însoțiți de trupele pentru intervenții speciale?

Ce-ați zice să vă treziți între două uși imense de fier, închise amândouă, așteptând câteva minute (care au părut ani) într-o beznă totală, pentru a pătrunde în iad, trimiși cu nonșalanță de organ, fără administrarea nici uneia dintre probele indicate în apărare?

Ce-ați zice dacă avocații dvs. ar fi văzut încă înainte de începerea oricărei audieri, deci înainte de a apuca să deschideți gura, că grefiera organului completa pe calculator mandatul de arestare pe numele dvs.?

Ce-ați zice dacă din 40 de ore vi s-ar fi acordat doar una de somn, dacă 19 ore ați fi fost lipsiți de hrană, dacă 36 de ore ar fi trebuit să rămâneți cu chiloții transpirați (aceiași) pe dvs., într-o căldură de nesuportat? Dacă ați fi ajuns în “celulă” dis-de dimineață (după 19 ore de contact cu organu’, cu trupele speciale, cu personalul penitenciarului), în fața unui pat pe care era doar o saltea (achiziționată de ceva vreme, după petele de pe ea), fără nici un cearșaf sau o pernă?

Ce-ați zice dacă, vi s-ar fi interzis contactul cu avocații, așa… pe cuvântul (era să zic “de onoare” al) procurorului, deși nici legea anterioară nu permitea limitarea acestui contact decât în mod strict și numai printr-o ordonanță, act care în dosar n-a existat niciodată?

Ce-ați zice dacă după o oră de somn v-ați fi trezit în pușcărie cu hainele lipite de dvs., fără o hârtie igienică, fără un prosop, fără un pahar de apă? Și peste toate, fără posibilitatea de a vedea cerul, doar ați fost trimiși într-un penitenciar de maximă siguranță, nu, că sunteți dușmanii națiunii, nu? Și, dincolo de toate, fără vină!!!

Ce-ați zice dacă după infuzia de verticalitate și lecția de independență (bazate pe actele dosarului, pe lege și pe conștiință) oferite de Curtea Supremă de două ori (3 judecători, apoi 9 judecători), președintele țării ar afirma cu spume la gură că așa ceva nu se poate și că astfel se dau lovituri sub centură organului, dragul de el? Și, tot așa, șeful serviciilor secrete v-ar face mafioți, susținători ai periculoasei ramuri casaleze a organizației, aflați în legătură cu criminalitatea transfrontalieră? Timp în care conducerea Ministerului Justiției ar afirma, prin purtătoarea de baliverne, că sunteți incompetenți, iar procurorii organului ar zice cu ghilimele, în ziarul lor preferat, că-și dau demisia dacă judecătorii ar îndrăzni să vă elibereze? Iar în paralel, un cunoscut protagonist de talk-show-uri și-ar umfla venele clamând “Iată viermii de sub bolovanul justiției”?

Ce-ați zice dacă, după ce ați fi eliberați, ar începe o luptă de guerrilla pentru nimicirea dvs. psihică, în dorința organului de a da peste bot instanței supreme care a avut obrăznicia să-i nesocotească un flagrant înscenat cu atâta migală? Ce-ați zice dacă martorii ar fi în mod repetat amenințați pentru a li se smulge declarații incriminatoarii la adresa dvs. și dacă ziariștii de serviciu ai organului (mereu aceiași, dar mult prea puțini) ar reda fidel numai și numai punctul de vedere al organului, într-un limbaj ce le dovedește originea, aceea de mahala?

Ce-ați zice dacă nici unul dintre interogatoriile ce ar urma nu ar dura mai puțin de 5 ore și jumătate și dacă orice ați susține sau ați proba ar trece pe lângă urechile pecetluite la comandă ale organului?

Ce-ați zice dacă în rechizitoriu ați fi făcuți, românește scriind, troacă de porci, în tot ceea ce ați văzut, simțit sau atins în viață, prin expresii care nu numai că sfidează legea, dar n-au absolut deloc de-a face cu tiparele urmăririi penale, arătând doar înverșunarea bolnăvicioasă a autorilor?

Ce-ați zice dacă toate acestea sunt datorate îmbrățișării diabolice dintre un denunțător (cu constatate veleități de gunoi) și organ? Dacă în ziua arestării procurorul, mândru de misiunea ce i-a fost încredințată, le-ar spune avocaților dvs., imediat ce aceștia ar sosi la sediu, cum că au venit degeaba, deoarece dosarul este “beton”?

Așadar, ce-ați zice despre 2 ani din viață petrecuți într-un astfel de calvar?

Dar, mai ales, ce-ați zice despre curajul celor 15 magistrați (12 în 2003 și 3 în 2005) de a analiza corect probele dosarului și de a aplica legea în litera ei, cu toate inadmisibilele presiuni ce s-au exercitat în toată această perioadă? Eu aș zice, dincolo de implicarea-mi subiectivă, că încă există speranțe. Bucuria imensă are două fețe: achitarea și faptul că magistrații știu să rămână verticali, dând lecția legii acelora care cred că-și pot permite orice și că-și pot impune punctul abuziv de vedere în fața oricui!

Și, uite-așa, viața joacă feste. Betonul celor ce s-au mânjit cu rahat nu valorează doi bani. Iar rahatul pe care l-au aruncat asupra altora s-a transformat în parfum… Să nu uităm, însă, că ieșirea adevărului la lumină n-ar fi fost posibilă decât aplicând axioma: Nihil sine

de Andreea CIUCA