Recenzie printre examene la Litere la Cluj
In Romania, trebuie sa recunoastem, literatura norvegiana nu este foarte cunoscuta, dar, in ultimul timp, romanii au avut posibilitatea de a descoperi, ce-i drept, o mica parte a scriitorilor norvegieni.
Pe Knut Hamsun, prin “Foamea”, pe Jostein Gaarder, prin “Lumea Sofiei”, pe Per Petterson, o data cu “La furat de cai” si “Beatles”, scris de Lars Saabye Christensen.
Celor interesati, si care inca nu si-au dedicat timpul lecturii acestor carti, romanul Foamea, scris in 1890, si al carui autor, Knut Hamsun este detinatorul unui premiu Nobel pentru literatura, este reprezentativ pentru o noua perspectiva, un nou stil in literatura. Hamsun este printre primii scriitori care are o perspectiva modernista asupra psihologiei omului, asupra societatii si a reprezentarii si influentei acestora in literatura. Foamea este opera care l-a consacrat pe Hamsun, gasindu-se astfel printre primele lucrari scrise, nefiind stapanita de ideile naziste, care, ulterior, vor face parte din viata si ideologia autorului. Romanul isi prezinta personajul principal ca suferind zilnic de foame, dar cautarea neincetata a hranei necesare e incercarea de a gasi un alt lucru necesar. Cautarea aceasta i-a adus-o in cale pe Ylajali, o femeie necesara supravietuirii personajului.
Vine firesc aproape Beatles, a carei valoare provine in special din puterea sa de a-i transpune pe cititori in anii ’60 si inceputul anilor ’70. Autorul reuseste sa transpuna intr-un mod realist, atat epoca respectiva, cat si pe cei patru baietandri care isi iau fiecare cate un supranume, respectiv numele membrilor Beatles. Experientele prin care trec cei patru tineri sunt caracteristice oricarei generatii, problemele si trairile lor se situeaza in afara timpului si a spatiului. Un alt roman a lui Christensen este Herman, tradus in limba romana, in care descoperim viata unui tanar la varsta pre-adolescentei.
In ceea ce priveste Lumea Sofiei a lui Jostein Gaarder, trebuie sa recunosc ca este cea pe care o prefer din aceasta lista. Cartea a aparut in 1991 si a devenit un best-seller in intreaga lume. Jostein Gaarder ne ofera o noua perspectiva asupra filosofiei. Romanul o prezinta pe Sofie, personajul principal care va implini 15 ani peste putin timp. Intr-o zi, intorcandu-se de la scoala, Sofie gaseste o scrisoare ce ii era adresata si care continea doua intrebari: “De unde vine lumea?” si “Cine esti tu?”. Sofie si Alberto pornesc in cautarea raspunsurilor si, astfel, incepe un periplu in timp si spatiu pentru a-i cunoaste pe marii filosofi ai lumii, de la filosofii greci, ca Platon sau Aristotel, pana la Nietzsche si Heidegger. Filosofia e prezentata intr-un mod accesibil tuturor, in special tinerilor. Pe de alta parte, romanul este unul postmodern, care contine referinte metatextuale si care are o structura in rama in ceea ce priveste calatoriile celor doi prin timp. Se poate vorbi si de moartea autorului, daca privim sfarsitul romanului, cand Sofie afla ca este doar un personaj fictiv, care este controlat de catre maiorul Knag. Alberto si Sofie fug de mana autorului lor si reusesc sa ii scape. E adevarat ca ramanem cu intrebarea daca cei doi au scapat de Maiorul Knag cu, sau fara voia sa. Totusi, aici putem vorbi de o moarte a autorului “efectiva”, Gaarder punand in practica teoria lui Foucault, astfel incat, in text, personajele se elibereaza de autorul lor pentru a-si hotari singuri soarta. Sunt multe de spus despre Lumea Sofiei, dar va las sa le descoperiti citind cartea.
Cea mai recent aparuta carte este La furat de cai. Per Petterson ne ofera un alt roman postmodern, in care capitolele nu sunt structurate in ordinea cronologica a intamplarilor. Viata personajului principal este urmarita in paralel, atat la varsta copilariei si a adolescentei, cat si in momentul in care este deja pensionar si vaduv. Personajul principal, la batranete, se muta inapoi in locul in care pastra amintiri cu el si tatal sau.
Cu aceasta privire de ansamblu asupra literaturii norvegiene sper ca v-am convins sa cititi aceste carti, precum si altele scrise de autori norvegieni.
Acevedo-Palma Teodora, studenta UBB Cluj, Facultatea de Litere, anul III



