Pumni și speranțe la “Gheorghe Șincai”
Cupa României la box-juniori și cadeți, desfășurată săpătămâna trecută în Sala de Sport a liceului “Gheorghe Șincai”, poate reprezenta momentul relansării boxului mureșean în circuitul de mare performanță. La competiția organizată de FRB, cu sprijinul clubului mureșean Ringbox și a unor instituții locale, au venit aproape 300 de pugiliști.
Competițiile de genul Cupei României sunt extrem de impotante. Pe lângă stabilirea unor ierarhii valorice, cu tot ceea ce reprezintă acest lucru, palmares, medalii etc, competiția este și un criteriu de selecție pentru loturile naționale. Din acest motiv, Federația Română de Box acordă o importață majoră întrecerilor de anvergură.
Din păcate, ultimii ani au dus la o scădere dramatică a numărului de sportivi mureșeni care practică boxul. Oficialii federali prezenți la competiție au apreciat desfășurarea de forțe făcută de mureșeni pentru acest concurs și consideră ce acesta poate contribui la relansarea pugilismului mureșean.
Ghiurca Petru, antrenor al clubului Ringbox Târgu Mureș , club prezent în competiție cu mai multți boxeri, ne-a oferit detalii despre participarea la Cupa României: “Cupa României la Box” este organizată cu scopul selecționării sportivilor pentru loturile naționale. La această competiție sunt prezenți cei mai buni cadeți și juniori din toată țara.
Sunt prezente toate categoriile la cadeți, douăsprezece categorii de greutate, iar la juniorii, unsprezece categorii de greutate. Noi ne-am prezentat la cadeți cu șapte categorii de greutate: 57 kg, prin Iclănzan, 60 kg, Benko Andraș, 63 de kg, prin sportivii Huza Cătălin și Nomiți Silviu, iar la 70 de kg Ghiurcă Dan de la CS Râciu. Apoi la juniori, la 48 de kg, am fost reprezentați de către Baldovinescu Silviu, categoria 70 de kg, prin Târnăvean Alex, 75 de kg, prin Prunaș Alex și la + 91 de kg, Moldovan Claudiu.
Vasile Cîtea, vicepreședintele FRB, crede în boxul mureșean
* Reporter: Ce părere aveți despre organizarea Cupei României la box în sala de sport a unui liceu mureșean?
Vasile Cîtea: În primul rând, țin să felicit organizatorii acestei competiții, volumul de muncă fiind teribil. Nu îmi aduc aminte să fi avut atâția boxeri din 1990, adică în jur de 286 de sportivi. Organizatorii sunt chiar de lăudat.
* Reporter: Ce reprezintă acest turneu în cadrul calendarului competițional al F.R.B. ?
Vasile Cîtea: Acest turneu, ce se desfășoară în orașul vostru, este cunoscut sub numele de Cupa României la box. Este un turneu foarte important, deoarece reprezintă un criteriu de selecție pentru loturile naționale de juniori, care vor participa la Campionatul European de Box, și cadeți, care vor avea atât Campionate Europene, cât și Mondiale
* Reporter: Care este starea actuală a boxului românesc, la acest nivel ?
Vasile Cîtea: Este îmbucurător faptul că cei mici revin în săliile de sport și în principal la box. E bine că baza de selecție e mare.
* Reporter: Ce personalități sunt prezente la această competiție?
Vasile Cîtea: Sunt prezenți antrenorii loturilor naționale, care urmăresc tot ce mișcă. La cadeți antrenorul lotului național Titi Tudor, cel care l-a descoperit pe Doroftei, Moriță Ion antrenor la lotul național de juniori, Valentin Vrâncescu antrenor federal, chiar și domnul Rudel Obreja și-a anunțat prezența și, în ultimul rând, mă nominalizez pe mine, Vasile Cîtea, vicepreședintele federației.
* Reporter: De ce în Târgu- Mureș?
Vasile Cîtea: Competiția, trebuie precizat, se află în premieră la Târgu- Mureș. Am vizitat Direcția de Sport a județului Mureș, Sala Polivalentă, Baza Sportivă Week- end, iar toatea acestea atrag atenția F.R.B. asupra acestui oraș. Vom discuta cu primarul orașului, cu Consiliul Județean și cu oamenii de afaceri, pentru a realiza un plan de cooperare, pentru că F.R.B. are intenția de a readuce Târgu- Mureșul în circuitul său competițional.
Sergiu BLEAHU



