Ministrul Agriculturii raspunde muresenilor
Ministrul Decebal Traian Remes a acceptat provocarea Ziarul de Mures de a raspunde la intrebarile tuturor fermierilor din judetul Mures. Cultura tutunului, problema fondurilor pentru infiintarea de ferme la sate, fondurile structurale si prioritati in judetele din Ardeal sunt doar cateva dintre subiectele la care Decebal Traian Remes a raspuns. Continuarea interviului cu ministrul care intentioneaza sa recupereze banii pierduti de Romania pe agricultura, il veti putea citi in numarul din mai al revistei cu profil agricol, Agricultura in Plus.
* Rep: De cand si de ce cultura tutunului ( in afara de considerentele economice) a devenit mai importanta decat cultura speciilor pomicole?
Decebal Traian Remes: România a aderat la UE cu toate sectoarele din agricultura care au fost tratate prin diferitele documente de pozitie prezentate periodic la Comisie. Politica Agricola Comuna trateaza fiecare sector în functie de modul de comercializare a produselor, valoarea adaugata a fiecarui produs fiind foarte importanta in modul de acordare a subventiilor la producatorii agricoli. Pomicultura are locul ei foarte important in agricultura Romaniei dar nu poate fi tratata decat prin politicile de piata ale UE. Daca tratati sectorul tutun prin prisma consumurilor de produse din tutun puteti constata importanta economica a sectorul tutunului in Romania. Sectorul tutun este tratat de MAPDR in conformitate cu politica UE pentru acest sector.
* Rep: De ce nu se acorda cu mai multa usurinta fonduri pentru infiintarea fermelor agricole la sate, atata vreme cat prin Ministerul Agriculturii se impune alocarea de fonduri pentru infrastructura-drumuri comunale?
D.T.R.: Acordarea de fonduri europene, inclusiv pentru înfiintarea fermelor agricole, se realizeaza in conformitate cu regulile stabilite de Uniunea Europeana prin regulamentele specifice, in cazul de fata, in conformitate cu Regulamentul 1698/2005. Acesta prevede un intreg sistem de implementare, pe care Statul Membru trebuie sa il parcurga. Avand in vedere experienta Programului SAPARD, Autoritatea de Management pentru PNDR si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit vizeaza ca in implementarea Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 sa se simplifice procedura de accesare a acestor fonduri.
Fondurile acordate pentru dezvoltare rurala au in vedere o dezvoltare echilibrata a spatiului rural, dezvoltarea economiei rurale concomitent cu asigurarea infrastructurii aferente.
|n Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 acest lucru se realizeaza prin masurile axei I “Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier” in care masura de modernizare a fermelor are o pondere importanta. De asemenea, prin aceasta axa este sprijinita si masura de adaptare a infrastructurii agricole si silvice la noua configuratie a exploatatiilor agricole.
Prin axa III “Calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale” sunt sprijinite investitiile in infrastructura rurala – drumuri comunale, alimentare cu apa, energie electrica. Drumurile judetene sunt sprijinite prin Programul Operational Regional (POR), iar cele nationale prin Programul Operational Sectorial de Transport (POS).
* Rep: Cand localitatile si judetele din Ardeal vor avea prioritate pentru obtinere de fonduri?
D.T.R.: |n general judetele din Ardeal se bucura de sprijin diferentiat in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013, avand in vedere ca majoritatea localitatilor din Ardeal se afla in zona montana. Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 (PNDR) are la baza principiile europene de implementare cum este cel al egalitatii de sanse, dar in acelasi timp sustinerea tinerilor fermieri si a zonelor defavorizate reprezinta domenii prioritare de sprijin. Obiectivele de investitii vor fi realizate în functie de potentialul productiv al zonei, astfel incat productiile obtinute sa asigure criteriile de eficienta economica.
De asemenea, se vor introduce criterii de selectie care vor stimula categoriile de beneficiari si domeniile care se considera prioritare in Romania. De exemplu, un punctaj superior il pot avea proiectele care sustin agricultura ecologica, producerea de biocombustibil s.a.
* Rep: Daca peste 40 la suta din populatia Romaniei traieste la sate si implicit isi castiga existenta din agricultura, nu credeti ca ar trebui accelerat programul de sprijinire a agricultorului? Pe cand fondurile structurale?
D.T.R.: Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, agricultura va beneficia de finantare din doua fonduri, si anume Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) si Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR). Prin FEGA se sustine productia agricola, finantandu-se astfel urmatoarele tipuri de cheltuieli: restituiri la export pentru produsele agricole catre tarile terte, masurile de interventie pentru reglarea pietelor agricole, platile directe catre fermieri in conformitate cu Politica Agricola Comuna si contributia financiara a Comunitatii la masurile de informare si promovare a produselor agricole pe piata interna a Comunitatii si in tarile terte. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) sustine sectorul agricol si dezvoltarea rurala, fiind vizate astfel prin PNDR atat masuri care sustin cresterea competitivitatii sectorului agricol, cat si diversificarea activitatilor non-agricole si imbunatatirea calitatii vietii in mediul rural. Asadar, sustinerea prin cele doua fonduri este una complementara si vizeaza o dezvoltare durabila a sectorului agricol pe de-o parte, iar pe de alta parte crearea de oportunitati pentru dezvoltarea activitatilor non-agricole. Mentionam ca FEADR nu este un fond structural, ci este un fond destinat sustinerii agriculturii si dezvoltarii rurale, fondurile structurale adresându-se în general investitiilor ce presupun angrenarea de fonduri mult mai mari si care nu se adreseaza sectorului agricol, ci vin în completarea acestora.
A consemnat Sorina Szakacs



