Hotii cu “steif” in stil american
Stefan Odobleja si Ion Basgan. Doi romani de geniu care cu siguranta ar fi meritat fiecare cate un Premiu Nobel. Furati pe fata de catre americani ei nu au reusit sa-si obtina recunoasterea si drepturile care li s-ar fi cuvenit in ciuda demersurilor pe care le-au facut. In deceniul opt al secolului trecut Stefan Odobleja purta o interesanta corespondenta cu un muresean, Jozsef Spielmann, cadru didactic universitar la Facultatea de medicina si farmacie din Targu-Mures.
Stefan Odobleja a fost cel care a perceput unitatea cibernetica a formelor culturii atunci cand a aratat ca imaginatia creatoare joaca un rol important in stiinta, ca si in arta, poezie si pictura. Pe calea gandirii cibernetice, Odobleja a ajuns la identificarea fortei transformatoare de mari proportii a calculatoarelor si a inteligentei artificiale. Analogia cibernetica a lui Odobleja serveste cauzei schimburilor interdisciplinare. Ideea de centrare a tuturor stiintelor, inclusiv a ciberneticii, pe psihologia consonantista ii apartine fara putinta de tagada, dar el este si autorul unei paradigme a interdisciplinaritatii pe care pot fi inaltate fundatiile tuturor stiintelor.
Un destin atipic
Doctorul militar Stefan Odobleja a publicat la Lugoj si Paris, in limba franceza, in doua volume, in anii 1938-1939 “Psihologie consonantiste”. Intre anii 1939-1942, Odobleja a trimis 150 de exemplare la persoane si biblioteci din marile orase europene, dar si din America si Asia, fiind constient de valoarea in premiera a operei sale, scrisa de aceea intr-o limba de circulatie universala. Razboiul a intrerupt circulatia cartii si probabil ca in buna parte si receptarea ei. In strainatate a aparut o singura recenzie, cea semnata de S.M. Strong in revista “Psyhological Abstracts”, in ianuarie 1941. In tara, la fel, o singura recenzie semnata de C. Atanasiu in revista “Spirit militar modern” din ianuarie 1939. Participand la un congres international al medicilor militari, la care au luat parte si doi medici americani, Odobleja a distribuit participantilor cartea sa. Stranie sau nu coincidenta, in timpul razboiului, cei doi medici au facut parte dintr-o echipa de cercetatori aflata sub conducerea lui Norbert Wiener. In ultima parte a vietii sale, Odobleja devenise un om de doua ori dezamagit. Pe de-o parte constatase plagiatul lui Norbert Wienner care-si insusise ideile din cartea sa, “Psychologie consonantiste”, publicata la Paris in 1938, iar pe de alta, unii dintre importantii oameni de stiinta romani, manifestau o aversiune greu de inteles fata de el, iar statul – mult prea tarziu – devenise interesat de ideile sale expuse in lucarea publicata la Paris. Dupa moartea lui Stefan Odobleja (1978), a fost publicata versiunea romaneasca a psihologiei consonantiste sub ingrijirea acad. Mihai Draganescu si s-a constituit Academia Stefan Odobleja, la Lugano. In 1986, Constantin Negreanu a editat, la “Scrisul romanesc” un volum cuprinzand productii literare selectate din manuscrisele savantului, iar Directia Judeteana Mehedinti a Arhivelor Nationale a selectat de curand corespondenta sa, editand-o intr-un volum de 273 de pagini.
Odobleja
la Targu-Mures
Intr-un articol publicat in revista “Vatra” (aprilie 1979), mureseanul dr. Jozsef Spielmann publica fragmente din corespondenta pe care o purtase cu Stefan Odobleja, autorul “Psihologiei consonantiste”. Dezamagirea celui care intrevazuse cu 60 de ani in urma rolul pe care avea sa-l joace in viitor cibernetica ca stiinta a stiintelor si care constatase ca paternitatea ideii ii fusese negata si chiar insusita de americanul Norbert Wienner ni se releva treptat din aceste fragmente. “Tarziu, chiar prea tarziu, ii scria Odobleja lui Spielmann, am descoperit “analogiile” lui Wienner cu mine (La Biblioteca Judeteana Turnu-Severin nu exista cibernetica lui, ma tem ca nici la Targu-Mures). Acestor analogii unii le-au zis “sincronisme”, altii “coincidente”. Eu as prefera sa li spuna “preluari” (multe dintre ele fara nicio prelucrare). Daca aveti timp incercati si dv. sa le cautati un epitet…”. Intrucat Spielmann se oferise sa incerce a-l sustine atat cat ii statea in putinta pe langa cateva dintre personalitatile stiintifice din tara pe care le cunostea, ii cerea in acest scop cateva date generale din biografia sa. Modest, Odobleja ii raspundea lui Spielmann: “…Cat despre persoana autorului, nu prezinta nimic interesant: un medic militar (lt.) – medic de regiment la Lugoj, nascut in 1902, Facultatea de medicina la Bucuresti (1922-1928), participant la cele doua campanii, casatorit in 1946 cu o studenta a Facultatii de medicina din Targu-Mures si retras la pensie, la tara, in toamna aceluiasi an, cu gradul de locotent colonel….” Pana in urma cu cativa ani, la Targu-Mures a trait un descendent al lui Stefan Odobleja. Un interviu cu acesta in incercarea de a face un portret al tatalui sau – omul care a avut scanteia de geniu – n-a mai avut loc. Timpul, in curgerea sa implacabila, s-a dovedit a fi si de aceasta data un mare dusman.
O lupta cu “morile de vant”
Un alt caz de furt al unei idei inovatoare este cel al inginerului Basgan. Inventia inginerului Ion Basgan se numeste “Forajul rotativ cu prajini grele proportionale” si a fost inregistrata in Rominia la 18 mai 1934, cu brevetul nr. 22789. In acelasi an, Basgan a depus si in SUA o cerere de brevetare a inventiei sale. Datorita legislatiei americane, brevetul i-a fost acordat dupa trei ani, pe 27 decembrie 1937, sub numele de “Aparat rotativ pentru forare de puturi”. Brevetul american prevedea ca Basgan sau urmasii sai vor avea, timp de 17 ani – deci pana in 1954 – dreptul exclusiv de a realiza, utiliza si vinde inventia, “peste tot in Statele Unite si in teritoriile acestora”. Inventia lui Basgan aducea utilizatorilor economii anuale de peste 1,5 miliarde de dolari. Potrivit urmasilor lui Basgan inventia acestuia acestuia a fost folosita de petrolistii americani chiar si inainte de omologarea ei oficiala. Pe cai oculte – dar cel mai probabil in timpul razboiului cand americanii au fost aliati cu rusii – noua tehnologie a ajuns si la acestia din urma, rusii utilizand-o (gratuit, bineinteles) in zona petroliera Baku. La 20 octombrie 1943, la scurt timp dupa ce Romania a intrat in razboi alaturi de Germania contra S.U.A., in baza Legii Comertului cu inamicul, statul american a dispus, prin Ordinul nr. 2427, sechestrarea brevetului acordat lui Basgan. Dupa razboi insa, prin Tratatul de Pace incheiat in 1946 la Paris, s-a decis restituirea bunurilor romanesti sechestrate in timpul razboiului, dar de pe listele intocmite de americani, lipsea brevetul lui Basgan. Incurajat si sustinut probabil si de statul comunist care avea nevoie de valuta pentru a-si consolida economia fragila, inginerul Basgan a deschis in S.U.A 118 procese contra majoritatii trusturilor petroliere, printre care si impotriva importantelor Standard Oil Company, Gulf Oil Company, Shell Oil Corporation si multe altele. Celebrele firme de avocatura americane angajate de marile companii petroliere au prezentat instantelor americane un certificat de deces in care era mentionat numele lui Ion Basgan. Cel decedat era insa medicul Basgan, un var al inventatorului. Folosita cu abilitate, aceasta confuzie a facut ca, initial, procesele sa fie inchise pe motiv ca reclamantul este mort, dar dupa ce lucrurile s-au lamurit, petrolistii au invocat faptul ca, nefiind trecut pe lista bunurilor restituite in 1948, brevetul este inca rechizitionat de statul american.
“Ne vom judeca…dar nu platim!”
Brevetul lui Basgan a fost scos de sub sechestru si restituit titularului – caruia statul american ii recunostea astfel drepturile ce i se cuveneau – dupa ce in 1965 o delegatie oficiala romana s-a intalnit la Washington cu presedintele american Lyndon Johnson. Departamentul de Stat si al Justitiei SUA a emis atunci “Divertising Order SA 838”, prin care se mentiona: “…se acorda drepturile, titlurile si interesele, inclusiv drepturile de autor acumulate si toate profiturile recuperabile prin lege”. Pe 4 mai 1966, la Paris, Basgan a intrat in legatura cu ing. Daniel Farcas, reprezentantul grupului german Lomen-Reiter-Dresner Bank, cu care a incheiat un acord de colaborare pentru recuperarea drepturilor sale. Expertiza intocmita de acesta arata faptul ca pentru cei 17 ani cat a fost titular al brevetului, lui Basgan i se cuvin drepturi de autor in valoare de 8,634 miliarde de dolari. In 1967, la Londra, la o conferinta de presa un petrolist din Dallas l-a avertizat pe inventatorul roman: “Ne vom judeca zeci de ani si apoi cu fiii dumitale, dar nu platim”.
Statul roman nu pare
deloc interesat
Ion Basgan a relatat unui ziar german ca in toamna lui 1966, a fost contactat, la Roma, de o organizatie care i-a propus sa devina cetatean al statului Israel, ea ocupandu-se de recuperarea sumei ce i se cuvenea. I se ofereau zece milioane de dolari, dar el trebuia sa se oblige ca suma ce i se cuvenea de drept, odata recuperata de la americani, sa fie repatriata in Israel. Problema banilor datorati de americani a devenit de actualitate in 1969 cand – cu ocazia vizitei facute la Bucuresti de presedintele american Richard Nixon – Nicolae Ceausescu a readus-o in discutie. De atunci incoace insa statul roman nu s-a mai implicat in aceasta problema si nici nu l-a mai sustinut pe Basgan in demersurile sale. Este posibil ca intre Ceausescu si administratia americana sa fi intervenit o intelegere. Si cum toate intelegerile au de regula un pret. Inventatorul roman a murit in anul 1980, fara a fi apucat sa-si vada drepturile recuperate. In momentul de fata, lupta pentru recuperarea banilor cuveniti lui Basgan a fost preluata de urmasii sai, care au infiintat fundatia ce-i poarta numele. O expertiza financiara facuta in anul 1998 la Zürich a aratat ca dobanzile acumulate in contul datoriei de 8,6 miliarde de dolari, se ridica acum la peste 165 miliarde de dolari. Procedurile juridice sunt deosebit de scumpe si complexe. “Prea mici” intr-un razboi care implica o consistenta sustinere financiara din partea statului roman, Odobleja si Basgan au murit cu regretul ca acesta i-a sustinut sporadic si fara convingere in demersurile lor. Au fost abandonati tocmai atunci cand s-ar fi cuvenit sa fie sustinuti mai mult. Notiunea de orgoliu national pentru recunoasterea paternitatii unor idei romanesti se pare ca azi, la fel ca ieri, nu mai inseamna prea mult. Pentru statul roman care nu mai pare a fi interesat de problema Odobleja sau Basgan, chestiunile in cauza par a fi transate mai demult. In mod irevocabil.
“Tarziu, chiar prea tarziu, am descoperit “analogiile” lui Wienner cu mine (La Biblioteca Judeteana Turnu-Severin nu exista cibernetica lui, ma tem ca nici la Targu-Mures). Acestor analogii unii le-au zis “sincronisme”, altii “coincidente”. Eu as prefera sa li spuna “preluari” (multe dintre ele fara nicio prelucrare). Daca aveti timp incercati si dv. sa le cautati un epitet…”.
(Fragment dintr-o scrisoare a lui Stefan Odobleja trimisa dr. Jozsef Spielmann, la Targu-Mures si pe care acesta din urma le-a publicat in revista “Vatra” din aprilie 1979)
In anul 1982 a fost fondata, iar in 1983 inregistrata la Lugano, in Elvetia, Academia de Cibernetica “Stefan Odobleja”, un for stiintific avand ca scop promovarea dezvoltarii stiintifice si a aprofundarii cunoasterii Cibernetici generale, ca stiinta a stiintelor. Membrii acestei asocialtii sunt oameni de stiinta, cercetatori si profesori care aprofundeaza Cibernetica drept instrument al cercetarilor si activitatii lor. Prin organizarea de intalniri, mese rotunde, simpozioane, conferinte si congrese, manifestari unde oamenii de stiinta au oportunitatea de a se reuni pentru a discuta subiectele lor de interes, Academia de Cibernetica Odobleja cauta sa promoveze abordarile cibernetice si sa faca cunoscuta in lume atat contributia lui Stefan Odobleja, cat si a altora, la dezvoltarea si aplicatiile ciberneticii. Scopul principal al Academiei de Cibernetica “Stefan Odobleja” vizeaza contributia la progresul cunoasterii umane in mileniul al treilea.
Nicolae BALINT
