Presa mureșeană de acum 70 de ani

În orice timp și în orice țară, presa reprezintă în mic, oglinda fidelă a societății respective. Aspectele pozitive și cele negative, starea de spirit, dar și problemele specifice cu care se confruntă societatea în acele momente transpar, mai mult sau mai puțin evident printre rânduri. Dintr-un anumit punct de vedere, presa, în cazul de față cea mureșeană, reprezintă, pentru cei cărora li se adresează oportunitatea de a percepe și înțelege istoria în derularea ei firească.

Dacă răsfoim presa mureșeană interbelică, vom lua la cunoștință cu ușurință de gravele probleme cu care se confrunta societatea în acele momente. Scandaluri din lumea mondenă, jocuri politice de culise, cultivarea cultului personalității, exacerbarea manifestărilor revanșarde maghiare și, pe cale de consecință, a naționalismului românesc, a sentimentelor și manifestărilor antisemite, dar și spectrul războiului din ce în ce mai aproape de granițele României reprezentau, de fapt, temele predilecte ale ziarelor mureșene din perioada interbelică.

Cel mai iubit fiu al poporului…

Venit la tron cu concursul tacit al Partidului Național Å¢ărănesc, regele Carol al II-lea a acaparat treptat întreaga putere în stat, instituind un regim de dictatură personală. A avut însă grijă să instituie în același timp și un deșănțat cult al personalității din ce în ce mai evident după 1935. Expresii precum “primul străjer al țării”, “primul vânător”, “primul sportiv” și altele care mai de care mai “inovatoare” în materie de limbaj slugarnic abundă în ziarele mureșene, care se întrec în superlative, prima pagină fiindu-i, de regulă, dedicată în exclusivitate regelui. De “condeieri de serviciu”, dar și de “vagabonzi ai literelor”, presa, fie ea de ieri sau de azi, n-a dus niciodată lipsă. Într-un articol nesemnat, publicat în “Glasul Mureșului”, nr. 21 din 1935, se arăta: “Având România un astfel de rege înțelept, care nu se uită la nimic altceva decât la interesul superior al țării, care își alege colaboratorii numai pe aceste considerente, putem fi siguri de viitorul de aur al neamului românesc. De aceea strigăm cu toată inima: Trăiască Majestatea Sa Regele Carol al II-lea!”. După instituirea dictaturii regale în 1938, interzicerea activității partidelor politice și constituirea partidului unic – Frontul Renașterii Naționale – mulți dintre foștii țărăniști sau liberali mureșeni s-au grăbit să se înscrie în noua (și unica) formațiune creată. La fel a făcut și Vasile Netea, cunoscută personalitate liberală și care, din acel moment, începe să publice lungi (și privite azi cu detașare – chiar jenante uneori) omagii la adresa “primului străjer al țării”.

Ostilitatea maghiară

Începând cu deceniul al treilea, dar în mod deosebit cu deceniul patru al secolului trecut, atitudinea unor membri ai comunității maghiare mureșene, dar și a unor lideri ai acesteia devine din ce în ce mai ostilă transformându-se treptat într-una vădit antiromânească și chiar antistatală. Spre exemplu, ziarul “Mureșul”, nr. 20 din 1924, arăta: “…foștii funcționari ai Imperiului Austro-Ungar au refuzat să depună jurământul de credință față de statul român, drept pentru care au fost puși în disponibilitate. Dr. Sarkany a dat în judecată statul român la Înalta Curte de Casație”. Seria unor asemenea manifestări ostile se extinde și peste graniță, în Ungaria. “Glasul Mureșului”, nr. 138, ne prezintă situația unor membri ai comunității române din Ungaria care au fost condamnați la închisoare pentru simplul motiv că dețineau ziare de limbă română primite din România.

Legături periculoase

Răspunsul românilor nu se lasă prea mult așteptat. Într-un articol – tot nesemnat – din “Glasul Mureșului”, nr. 120 din 1938, “teoria conspirației ungurești” este din ce în ce mai des abordată. Din această perspectivă, căsătoriile mixte devin suspecte de-a dreptul: “Căsătoriile dintre români și străine, mai ales pe meleagurile noastre, nu numai că nu sunt naturale, dar sunt de-a dreptul primejdioase… Bărbați români, deschideți ochii înainte de căsătorie, nu vă creați un cămin unde nu puteți fi niciodată într-adevăr în căminul vostru”. Iar în nr. 134 din 1938, același ziar continua în aceeași notă “vigilentă”: “…meșteșugul unguroaicelor de a acapara soți români se îndreaptă contra funcționarilor de tot felul: administrativi, judecători, ofițeri, etc.”. Tot din ziarul citat anterior, la moartea lui Bernady Gyorgy, în octombrie 1938, este publicat însă un scurt necrolog cu frumoase cuvinte de apreciere, față de această personalitate: “…față de români a fost un adversar loial, nu calomnia, ci din contră aprecia pe acei români care lucrau cinstit…”. O poziție aparte și echilibrată față de relațiile româno-maghiare, are episcopul reformat de București, Tokes E., care scria : “… conducătorii ungurilor, în frunte cu Berthlen G., azi la 17 ani după război, încă nu s-au trezit din visurile lor politice. În loc să caute apropierea sinceră și colaborarea practică cu românii, tocmai în interesul ungurilor de aici, conducătorii partidului prezidat de Bethlen continuă și azi politica de proteste, dușmănie și pretențiuni…”( “Glasul Mureșului”, nr.60, din mai 1936 ).

Pericol de război

Din ziarele mureșene nu lipsesc comentariile de politică internațională, unele dintre ele chiar foarte profunde și interesante. “Glasul Mureșului”, nr.135, din 1938, preluând un articol din cotidianul francez “Paris Soir”, arăta capacitatea de mobilizare și cheltuielile pentru înarmare a unor posibile state beligerante. Astfel se arăta că Germania poate mobiliza la război 13 milioane de oameni, iar pe anul 1938, urma să cheltuiască cu înarmarea circa 365 miliarde lei. Rusia putea să mobilizeze 35 de milioane de oameni și să cheltuiască pentru înarmare 560 miliarde de lei, pe cănd SUA putea să mobilizeze 20 de milioane de oameni și urma să cheltuiască 150 de miliarde de lei pentru înarmare. În acest context, ziarelor mureșene nu le scapă din vedere faptul că România, din punct de vedere al dotării tehnice, al echipării și instruirii trupelor este puțin pregătită în eventualitatea unui război. Se încerca astfel sensibilizarea factorilor politici de decizie. Este o imagine edificatoare a presei mureșene care, într-un spațiu relativ restrâns, de circa 4-6 pagini, reușea să cuprindă aspecte ample din diverse domenii de interes…

Nicolae BALINT