WIZZ AIR decolează spre Barcelona
Visul multor familii mureșene de a ajunge în capitala Ungariei, Budapesta, într-un timp foarte scurt a devenit o realitate. Începând din data de 17 iulie, compania Wizz Air asigură curse regulate pe ruta Târgu Mureș – Budapesta și retur la un preț foarte avantajos. Acum și familiile cu un buget mai redus își pot permite să facă acest drum pâna în capitala Ungariei în timp record, de numai 45 minute, în locul unui drum lung și obositor (aproximativ 10-12 ore) cu autobuzul/autoturismul.
Proiectul de înființare a companiei Wizz Air s-a conturat în iunie 2003, în momentul în care șase persoane cu o experiență vastă în domeniul transporturilor aeriene și cu rezultate de excepție în alte domenii industriale au făcut echipă cu József Váradi, Directorul General Executiv al Companiei, (fost director general la MALEV) pentru a construi ceea ce este în momentul de față cea mai mare companie de transport aerian cu costuri și tarife reduse din Europa Centrală și de Est. Din echipa care a pornit această afacere o mai putem aminti și pe Natasa Kazmer, director de comunicare și publicitate a firmei. În numai trei luni, Wizz Air era deja o companie înmatriculată și gata de zbor.
Printr-o activitate intensă de marketing și management, firma a reușit să atragă interesul altor firme din domeniu, astfel că în prezent este o firmă multinațională în care partea europeană deține peste 51% din acțiuni.
Primul avion Wizz Air a decolat la 19 mai 2004 de la Katowice. De atunci, Wizz Air și-a câștigat locul de regină a companiilor low-cost, fiind cea mai mare companie aeriană din domeniu din Europa Centrală și de Est.
The best of…
Wizz Air utilizează o flotă nouă de avioane Airbus A320, fiecare cu o capacitate de 180 de locuri. Cu 32 de aeronave aflate în comandă și drept de preempțiune pentru încă 12, flota Wizz Air ar trebui să numere 53 de avioane până în 2012. Compania deține 5 baze operaționale în regiune: Katowice, Varșovia, Gdansk în Polonia, Budapesta în Ungaria și Sofia în Bulgaria. Wizz Air oferă curse și dinspre alte orașe din regiunea Europei Centrale și de Est și, ca parte componentă a dezvoltării sale în Europa de Est, în această vară compania a început seria de zboruri din Croația (Zagreb, Split) și din Slovenia (Ljubljana). Din 14 iulie 2006 a fost lansat primul zbor din Târgu Mureș spre Budapesta, urmând ca, de la 15 ianuarie 2007, București și Arad să se alăture acestei rețele. De la începuturile sale, din mai 2004, Wizz Air a transportat în jur de 4,5 milioane de pasageri și a devenit cea mai mare companie de transport aerian cu costuri și tarife reduse din Europa Centrală și de Est.
În 2005, Wizz Air a devenit lider de piață în Polonia, cu o cotă de 36% din sectorul zborurilor low cost (12% din piața totală). În Ungaria, Wizz Air a atins o cotă de 27% din piața zborurilor low cost (8% din piața totală). Cota de piață a companiei în Bulgaria a ajuns la 54%, la doar 6 luni de la lansare.
Oferta de servicii
Wizz Air este o companie de transport aerian orientată către valoare și concentrată asupra modernizării permanente a deplasării călătorilor. Obiectivul firmei este acela de a face din călătoria cu avionul o modalitate abordabilă de transport pentru cetățenii Europei Centrale și de Est, precum și de a oferi o experiență nouă de zbor tuturor călătorilor din Uniunea Europeană. Pentru a face din “experiența Wizz Air” o experiență remarcabilă în privința serviciilor și a raportului dintre banii dați și valoarea primită, sunt puse la lucru tehnologii de ultimă oră. Wizz Air oferă un “model simplu de deservire”, ceea ce înseamnă: călătorie fără bilet, utilizarea unor aeroporturi secundare eficiente din punct de vedere al costurilor și timpului, saloane de călătorie de clasă unică, cu scaune de piele, alegerea locului în momentul îmbarcării și furnizarea de servicii la cerere, contra cost.
Wizz Air este consecventă în exploatarea unor aparate de zbor noi, de cea mai bună calitate în clasa tehnologică din care fac parte, a căror operațiuni de întreținere sunt asigurate de către Lufthansa Technik, una dintre cele mai importante companii de întreținere din lume. Prin aceasta, compania poate atinge în mod constant un înalt standard de deservire a călătorilor. Wizz Air deține o flotă tânără de aparate Airbus A320 cu 180 de scaune de piele la bord.
Performanțele obținute de companie se datorează, printre altele, standardelor operaționale înalte și confortului oferit de aeronavelele A320.
“Avem încredere în Airbus și în IAE, cât și în produsul lor comun – aeronava A320 echipată cu motoare V2500-A5 – care reprezintă un element important al succesului nostru de până acum. Flota noastră, compusă exclusiv din aeronave A320, ne permite să atingem cel mai scăzut cost unitar din regiune, menținând în același timp eficiența operațională și excelența serviciilor către clienți. Conform planurilor companiei, flota Wizz Air poate ajunge până la 53 de aeronave A320 în 2012”, a declarat József Váradi, Directorul General Executiv al Companiei.
Expansiune în România
Wizz Air, își extinde semnificativ activitatea în România, prin lansarea a 8 zboruri noi, operaționale începând din ianuarie 2007 de pe 3 aeroporturi naționale. Aceste rute noi se adaugă recent lansatului zbor Târgu Mureș-Budapesta. Wizz Air va oferi recunoscutele sale prețuri scăzute pasagerilor români din București (plecări de pe Aeroportul Băneasa), din vestul țării (plecări de pe Aeroportul Arad) și din nordul și centrul Transilvaniei (plecări de pe Aeroportul Târgu Mureș). Wizz Air va oferi zboruri directe din aceste orașe către Barcelona, Roma, Milano, Londra, Dortmund și Budapesta.
Decolările de pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureș sunt în zilele de luni, miercuri, joi și sâmbătă, la ora 9,25, iar aterizările sunt în zilele de luni, miercuri, joi și sâmbătă, la ora 8,45. Durata zborului este de numai 40-45 minute. Această extindere majoră în România urmează procesului de poziționare a companiei Wizz Air pe piețele din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croația și Slovenia și consolidează poziția de lider deținută de operator în zona Europei Centrale și de Est. Incluzând lansările din România, Wizz Air oferă zboruri low-cost de pe 15 aeroporturi din șapte țări central și est-europene, pe 69 de rute către 40 de destinații. Biletele pot fi deja achiziționate prin intermediul website-ului companiei, wizzair.com sau apelând call center-ul Wizz Air la numărul 0364 40.20.00. Pentru a marca expansiunea sa în România, compania oferă 10.000 de bilete la prețul de 0 RON (se achită doar taxele de aeroport în valoare de 69 RON), pe toate rutele disponibile. Această promoție reprezintă o premieră pe piața locală de profil. “Expansiunea în România reprezintă un pas strategic normal pentru noi, deoarece considerăm această piață foarte potrivită pentru combinația oferită de Wizz Air – servicii de calitate la prețuri scăzute. Atât cetățenii români, cât și cei străini care doresc să viziteze România vor putea să călătorească acum confortabil la bordul noilor noastre aeronave Airbus A320, mult mai ieftin în comparație cu ofertele actuale ale pieței. Suntem bucuroși să urăm bun venit României în cadrul rețelei Wizz Air, un sistem care oferă prețuri scăzute pentru o experiență de călătorie cu valoare ridicată”, a declarat József Váradi, Directorul General Executiv al Companiei Wizz Air.
Serviciile oferite sunt: la un preț scăzut, corect și cu o structură ușor de înțeles, rezervări facile, prin intermediul internetului (wizzair.com), precum și alte servicii complementare (cazare, închiriere automobile, asigurări, pachete turistice etc.), web-site disponibil în 12 limbi (inclusiv limba română), personal multilingv, profesional și amabil, servicii la bord contra cost disponibile la cerere.
Ca o concluzie să amintim performanțele obținute de Wizz Air: peste 4,5 milioane de pasageri până în momentul de față, aproape 35.000 de zboruri, 84% este rata medie de respectare a orarului de zbor (în jur de 90% în perioada de vară), 99,5% este rata de fiabilitate tehnică (peste media internațională), cel mai scăzut cost/pasager din Comunitatea Europeană, utilizarea flotei peste 13 ore/zi/aeronavă, grad mediu de ocupare al aeronavelor este de 80% productivitate sporită de 7500 pasager pe un angajat.
Laura CÂMPEAN
FEKETE Zoltan



