De vorbă cu Maica Siluana (XXXI)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Dragă maică,

Cred că te enervez (nu în sensul lumesc), dacă îți pun niște întrebări care nu sunt neapărat plăcute. Dacă vrei îmi răspunzi dacă nu, nu. Știu că te rogi pentru noi… așa că nu mă pot supăra…

De ce, când mă gândesc la Iisus Hristos mi se înmoaie inima (fiindcă este iubire), iar dacă mă gândesc la Tatăl, mă apucă frica? (Îmi vine în minte Dumnezeul din Vechiul Testament).

Și totuși rugăciunea “Pre Tine Te lăudăm, pre Tine bine Te cuvântăm…” e departe de a produce frică, e un adevărat balsam pentru suflet.

De ce nu ne este dat să pricepem, de ce se ascunde Dumnezeu? Nu avem maturitatea de a înțelege, sau n-am transpirat destul?

Iartă-mă, știu că sunt proastă, poate faci un pic de ordine în capul meu. Să știi că nimeni nu întreabă de dragul de a întreba, caută Adevărul.

Și fiindcă tot suntem la subiect, cu ce gânduri și simțiri trebuie citit Vechiul Testament, unde multe lucruri sunt depășite? Se poate vorbi de o anumită evoluție, schimbare la toate nivelele?

De ce Psaltirea conține și blesteme împotriva necredincioșilor, sau înțeleg eu greșit?

Dacă desăvârșirea a venit prin Iisus Domnul nostru, singura poruncă este iubirea, este nevoie să se mai amintească ce nu mai este valabil? În ce scop?

Sper că nu te-am supărat prea tare.

Cu drag,

Maria.

Ce să fac când mi se împietrește inima și nu mă mai pot ruga?

Dragă Maria,

În primul rând te rog să mă ierți că nu ți-am publicat toate întrebările și că nici la cele publicate nu-ți voi putea răspunde în totalitate. Și asta nu pentru că m-ai supărat cu întrebările tale și nici nu m-ai enervat, ci doar pentru că timpul nu-mi permite să-ți răspund atât cât ar fi nevoie pentru a-ți potoli setea de Adevăr. De altfel, cred că singura cale de a-ți potoli această sete este să te adăpi direct de la Izvor pe care e nevoie să înveți să-L asculți. Pentru aceasta poți începe prin a citi câte puțin din Noul Testament, fără să interpretezi, ci doar hrănindu-te cu puterea care este în Cuvântul Domnului. Pentru a beneficia de această putere ai nevoie să cureți vasul în care intră ea, adică mintea ta. Pentru aceasta să te spovedești curat la duhovnicul tău, să încerci să nu mai pui întrebări multe deodată și ori de câte ori pui o întrebare să verifici dacă răspunsul la ea îți schimbă viața în bine sau nu. Pe măsură ce te vei spovedi și împărtăși cu Adevărul care este Domnul nostru Iisus Hristos, învățătura Lui va pătrunde întreaga ta ființă și vei trăi o altă viață decât cea a ideilor și gândurilor.

Când ți se împietrește inima și nu te mai poți ruga, nu te mai ruga. Citește ceva folositor, privește o floare, cântă, vorbește cu cei dragi, roagă-te pentru cei care au necazuri. Pornește de la “înmuierea inimii” pe care o simți și binecuvântează și laudă pe Domnul crezând cu tărie că El își va împlini făgăduințele. El nu se ascunde decât pentru a te chema mereu mai aproape, pentru a te încuraja să crești pe calea care este și bucurie și cruce. Bucurie pentru că chiar El e calea și cruce pentru că în noi e o împotrivire, din cauza păcatului, la efortul pe care trebuie să-l facem pentru a crește și a deveni ceea ce trebuie să fim.

Așadar, copil drag, dacă vrei “un pic de ordine în capul tău” fă un pic de ordine în viața ta: rugăciune dimineața și seara, înainte și după masă, spovedanie și împărtășanie cu regularitate, ascultare de părintele duhovnic și răbdare ca să te faci mare.

Cu mult drag și încredere,

Siluana

Sărut mâna cuvioasă!

Am și eu o întrebare privitor la lumea din ziua de azi . Noi creștinii care locuim atât la sate cât și la orașe tot timpul suntem prinși cu treburile noastre gospodărești, cu serviciile noastre, și muncim toata ziua ca să putem oferi familiilor noastre tot ce au nevoie. Dar noi dacă viețuim în lumea din ziua de azi cu tehnologia asta care a luat proporții mari în ultima vreme prin televizoare, calculatoare, internet, etc. Cei din cinul monahicesc văd toate acestea ca niște ispite ale vrăjmașului. Sunt și multe imagini parazite acum pe Internet, la televizoare se vizionează multe filme cu caractere murdare, dar dacă te uiți la o știre sau la un film care nu implică asemenea lucruri cred că e altceva . Sfinția voastră ce crede despre acest lucru cu televiziunea, cu Internetul, sunt unele curse ale celui viclean? Și încă ceva, noi cei de la orașe și nu numai, care avem o oarecare conduită morală ortodoxă, totuși ne îmbrăcăm și noi uneori indecent, fetele cu fuste mult prea scurte și cu buricul gol, machiate, vopsite cu unghiile date cu ojă, iar băieții cu jeanși largi pe ei cu hanorace cât mai imprimate și cu șepcile umblă cu cozorocul la spate. Ce credeți, maică, despre moda asta din vestimentație și cum ar trebui un creștin din lume să se îmbrace? Apoi marea majoritate a tinerilor în zilele de sâmbătă și duminica pe înserat merg la discoteci, iar duminica dimineața la biserică rar vezi câte un adolescent. Acolo la discotecă într-adevăr sunt foarte mari ispitele din punct de vedere al fumatului, al consumului de alcool și în ultima perioadă droguri foarte, foarte nocive, desfrânări din toate punctele de vedere: sodomii, gomorii. etc se întâmplă astăzi în discotecile noastre(!) dar mai sunt și adolescenți cu bun simț care mai frecventează discotecile și vin cu un grup de prieteni asemenea lor care nu își fac de lucru cu tutunul, alcoolul, și cele prezentate mai sus, ci vin doar de dragul de a asculta și de a dansa și ei pe ritmul unei melodii.

Ce credeți, măicuță, despre discotecile din ziua de azi ? Reprezintă, așa cum zicea părintele Cleopa Ilie, “Iadul pe pământ”?

Dar despre cei care merg la discotecă ce părere aveți? În ziua de azi sunt multe, multe ispite și noi, cei din lume, suntem dispuși orișicând să cădem în ele! Dar dacă mergem la jocuri și nunți cu lăutari, sau la meciuri, la circuri cu acrobații, așa cum spun preoții de mânăstire, tot e păcat?… Așadar preacuvioasă maică, noi cei ce trăim în lumea asta cu atâtea și atâtea lucruri necuviincioase, cum putem să le biruim și să ne îndreptăm spre mântuire?

Ioan

Dragă Ioan,

Cred că voi lăsa întrebarea dumitale să vorbească de la sine cititorilor noștri. Cred că fiecare întrebare pe care mi-o pui este și un răspuns, adică are în ea părerea dumitale și apreciez mult faptul că îți spui părerea fie și în acest fel.

În același timp, apreciez curajul cu care lași să se vadă că ești atras de “toate acestea”, că nu-ți displace deloc dar că tare ți-ai dori să ai și de la mine o părere care, poate, ți-ar oferi o perspectivă mai puțin “dură” decât a părintelui Cleopa. Poate că și ai motive să crezi că eu vorbesc despre toate acestea mai puțin aspru decât Părintele nostru drag și sfânt. Ei, la acest aspect aș vrea să-ți răspund, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Așadar, și eu cred că cele descrise de dumneata în întrebare sunt iadul pe pământ și că cei care se desfată cu ele sunt în iad și nu se pot elibera de fascinația lui, dar rolul meu este altul decât cel al Părintelui Cleopa sau a celorlalți Părinți ai noștri. Rolul meu este cel al unei “măicuțe bătrâne” care “a văzut multe la viața ei” și a aflat, de la Părinți și din propria experiență, că iadul poate fi, și de multe ori și este, doar un loc de trecere și, mai ales, un loc de întâlnire cu Mântuitorul, Biruitorul iadului și al morții. Și, mai știe măicuța că iadul despre care vorbești și în care ne chinuim pe acest pământ, este în întregime în noi, înlăuntrul nostru, produs de duhurile rele năvălite pe rănile noastre ascunse, îngropate acolo departe de conștiință, ochiul lui Dumnezeu din noi. Ce vedem în afară nu-i decât “filmul” acestuia. Și mai știe măicuța că Domnul este acolo în iadul din noi și bate la ușa inimii ca să-I deschidem, să-L primim și să Cineze cu noi! Și mai știe că multă vreme nu avem urechi de auzit, dar că durerea, suferința, necazul și moartea produse de păcat sunt ocazii în care ni se “desfundă urechile” și ni se deschid ochii inimii ca să înțelegem și să ne hotărâm să pornim către Casă. Și Domnul a voit să ajung și să stau aici, la această răscruce de drumuri, nu ca să am păreri, ci ca să mângâi și să-i încurajez cu harul Lui, pe cei ce caută și plâng, așa cum căutam și eu, oarecând, fără să ascund că “strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață” (Mat. 7, 14) și că suntem răspunzători de felul în care am folosit darul libertății! Să ne rugăm, frățior drag, și să credem că Dumnezeu este cu noi până la sfârșit și că ne învață ce avem de făcut acolo unde ne-a rânduit viața noastră.

Curaj și bucurie sfântă!

Cu respect, Siluana