Portret de român

Se spune că oamenii buni sunt în Rai, însă pe cei interesanți îi găsești în Iad. La modul în care Europa începe să ne descopere și să ne catalogheze, este clar că în opinia lor românul e băgat en-gros în această din urmă categorie.

Când se vorbește despre români în civilizatele capitale vestice, se creează un soi de tablou apocaliptic plin de gangsteri, hoți, cerșetori, țigani, traficanți, corupți, ignoranți și leneși. Mai nou imaginea noastră a căpătat fața hidoasă a purtătorilor de boli incurabile, o adevărată plagă care de la 1 ianuarie 2007 va invada venerabila și curata piață occidentală cu dorința de a le distruge și fragilul sistem de sănătate. Nu le ducem holeră sau ciumă ci mai rău, sifilis și SIDA. Devastator.

Observăm însă cu stupoare cum noi înșine în loc să ne adunăm și să ne întrebăm ce e greșit în această imagine, facem afirmații uluitoare referitoare la alți români. Cum că nu noi, ci doar ceilalți locuitori ai acestei țări ar fi niște “barbari”, needucați, care nu știu nici măcar să scrie, bârfitori și inculți, interesați de manele și de vrăji, că sunt codașii Europei. “Îmi e rușine că sunt român” este însă afirmația cea mai gravă dintre toate.

Cum s-a ajuns aici?

“Atunci când văd un român trec pe partea cealaltă a drumului”, “recunosc un român din sutele de trecători”, “nu știu ce avem dar suntem altfel decât ceilalți”. Chiar așa, ce avem atât de deosebit, încât ne umilim, ascunzându-ne unii de alții pe bulevardele europene?

“Am dezbătut această problemă pe toate fețele. După revoluție am ieșit din țară aproape în fiecare an pe perioada concediilor. De fiecare dată când eram cazați la câte un hotel și la micul dejun, de la bufetul suedez apărea cineva, cu farfuria plină cu vârf, știam că acela e român. De câte ori vedeam fețe încrâncenate, riduri, dantură stricată, fețe nebărbierite, hăituite, dezorientate, nesigure, nu am greșit în presupunerea că și aceia sunt tot români. Trecând peste ceea ce îți spune fața despre un om, am întâlnit și români frumoși, dar pe care îi dădeau de gol îmbrăcămintea stridentă, demodată, încărcătura de gablonțuri și machiaj în cazul femeilor și încălțămintea scâlciată a ambelor sexe”, ne-a spus cumva rușinat de statutul românului european, D.T., un om de afaceri mureșean, care a dorit să își păstreze anonimatul, temându-se de oprobiul public. Pentru că, nu-i așa, în loc să vedem realitatea, dăm cu pietre. Încă un punct negru pe lista defectelor… La fel de supărat pe imaginea jalnică artificial creată în jurul “tuturor românilor”, profesorul pensionar Valentin Chira crede că deține o parte de adevăr. “E adevărat că facem asemenea afirmații. Și de multe ori chiar credem că ceea ce spunem e adevărat. Nu poți să treci cu vederea nepăsător peste “românii” care, după 1990, au plecat din țară. Nu pot să nu fac o comparație cu ce s-a întâmplat în Cuba, atunci când Fidel Castro a permis cubanezilor să părăsească țara pentru un trai mai bun în America. El, de fapt, a aruncat în brațele capitaliștilor pleava, hoții și criminalii. De la noi au plecat singuri. Și atunci, la ce imagine să ne așteptăm? Chiar români de-ai noștri, în parte gazetari oportuniști, în parte politicieni care urmăresc interese financiare venite din Vest, ne portretizează în acest fel. Nu vedeți, tot ce apare rău despre noi, apare în presă. În loc să ne pară rău și să încercăm să rezolvăm cumva problema, băgăm cuțitul în rană până la prăsele”, ne-a spus supărat și dezamăgit profesorul.

Cum îi recunoaștem pe ceilalți?

Senini, curați, frumoși, nonconforniști, impecabili în ținută și atitudine, de o curiozitate contagioasă, veseli, conversând civilizat, fără gesturi și cuvinte obscene la adresa celorlalți.

Simplu și concret. Privind în jur pe stradă, întâlnim tot mai des asemenea personaje și printre noi, românii. Dar nu știu cum se face că aceștia sau nu ajung prin Europa sau nu au fost luați în seamă de europeni. Sau or fi fost confundați cu ai lor? Dacă e așa, mai avem o șansă. Pentru că marile nume românești consacrate la nivel mondial, acei mari români pe care Terra îi cunoaște sunt percepuți ca unicate, cu tot efortul lor de a-i convinge pe conservatorii lumii că nu e chiar așa. Poate “noul val” de români care de la 1 ianuarie se va revărsa pe bulevardele Europei ne va da o nouă șansă.

Eugenia KISS