Uncategorized

MANIFEST

Liviu Man a depus, la sfârșitul săptămânii trecute, un memoriu la Comisia pentru mijloace de informare în masă, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții și la Comisia pentru Drepturile Omului, din Camera Deputaților și din Senat, solicitând audierea sa în regim de urgență și demararea unei anchete parlamentare independente. Deasemenea, au fost sesizate Guvernul, Președinția, și alte instituții ale statului, ONG-uri și mass-media. Vă prezentăm o parte din motivele invocate de Liviu Man în memoriul înaintat instituțiilor statului.

Sunt ziarist de peste 16 ani. Am lucrat și am pus bazele mai multor publicații. În virtutea profesiei de ziarist am ajuns să constitui un element incomod pentru anumite grupuri mafiote de interese locale și naționale. În acest context, la un anumit nivel al complicităților intervenite între unii subiecți ai materialelor jurnalistice (oameni de afaceri dubioși-politicieni veroși-anchetatori corupți), s-a ajuns la concluzia că, prin fabricarea unui dosar penal conducerii acestui grup de presă, se vor obține cele mai spectaculoase efecte și se va reuși eliminarea de pe piața media a Trustului Gazeta pe care îl conduc.

Astfel s-a ajuns la declanșarea urmăririi penale și la arestarea mea și a cinci colegi pentru constituirea unui “grup infracțional organizat și șantaj în formă continuată”. Deasemenea, organele de cercetare penală au dispus cercetarea altor doi angajați ai Trustului și a soției mele în stare de libertate. Mai mult, s-a dispus punerea sub sechestru a bunurilor personale și ale firmelor editoare, ceea ce a avut efectul scontat: bulversarea activității generale, intimidarea angajaților, decimarea colectivelor redacționale și aducerea celor 10 publicații ale grupului la un pas de faliment. În acest caz, eu și colegii mei suntem victimele unui complot pus la cale de șeful DIICOT Cluj, comisarul șef Toma Rus, și de doi procurori cu care Toma Rus se află într-o relație de prietenie foarte strânsă. Precizez că Toma Rus a făcut obiectul mai multor anchete jurnalistice demarate de ziariștii publicațiilor Trustului Gazeta.

Lucrez în presă de peste 16 ani și am peste 240 de angajați. Consider că asistăm la o farsă pusă la cale și pentru că am deranjat foarte mulți oameni bogați și puternici. Am avut peste 400 de procese de calomnie și insultă, dintre care 388 le-am câștigat. Este un fapt demonstrat. întrucât calomnia și insulta au fost dezincriminate, acum, în disperare de cauză, o parte dintre aceste persoane, cu care am avut foarte multe procese, susține că i-aș fi șantajat!

Consider că asistăm la un atac la libertatea presei. Întrucât demersul organelor de cercetare urmărește în mod vădit închiderea publicațiilor Trustului de presă pe care îl conduc. Cum altfel poate fi explicată punerea sub sechestru a tuturor conturilor societăților care editează patru dintre publicațiile Trustului? Vă învederez faptul că, prin indisponibilizarea conturilor societăților editoare, devine imposibilă plata salariilor și onorarea clauzelor contractuale asumate de către societăți.

Arestarea mea și a colegilor mei s-a făcut prin încălcarea mai multor proceduri legale. Excepțiile invocate de apărătorii mei în momentul recursului și la prelungirea mandatului de arestare nu au fost luate în considerare de către judecători, cu unele mici excepții. Așa-zisele “probe” acuzatoare de la dosar, de care se prevalează procurorii, sunt în fapt simple declarații luate, în mare măsură, sub presiune de la unele persoane care au făcut obiectul mai multor materiale jurnalistice publicate în paginile ziarelor pe care le conduc, dar și de la persoane de bună credință cu care am avut sau avem relații contractuale de publicitate (încheiate în conformitate cu toate prevederile legale) și cărora li s-a cerut explicit sau li s-a sugerat să declare că au fost șantajate să încheie contracte de publicitate cu publicațiile Trustului Gazeta. În caz contrar, persoanele au fost amenințate că le “vor fi verificate” afacerile pe care le conduc. Deasemenea, au fost anchetați angajați ai ziarelor noastre, sub amenințarea că vor fi puși sub învinuire (pentru tăinuirea “adevărului” sau din alte considerente, dându-se ca exemplu cazul persoanelor deja puse sub învinuire sau inculpare).

Consider că mi s-a încălcat de la bun început dreptul la apărare, întrucât urmărirea penală împotriva mea și a colegilor mei s-a dispus în data de 5 decembrie 2005 și nu ni s-a adus acest aspect la cunoștință, așa cum prevede legea. Asta în ciuda faptului că am depus o cerere scrisă la Parchetului Cluj, în urmă cu aproximativ 4 luni, în care solicitam să ni se spună dacă facem obiectul vreunui dosar penal. Răspunsul, venit din partea procurorului Molnar, a fost negativ.

Soția mea, Milena Man, medic primar de profesie, a fost pusă sub învinuire în același dosar. Precizez faptul că soția mea, mamă a doi copii, care acum au rămas doar în grija ei, nu are nicio legătură cu ziarele și nu a desfășurat vreodată vreo activitate tangențială sau directă în cadrul acestor publicații. Consider că punerea ei sub învinuire este cauzată de faptul că procurorii intenționează să mă determine să mă autodenunț, dar și de faptul că este singura persoană care încearcă să susțină apariția ziarelor, după arestarea mea.

Autoritățile au încălcat prezumția de nevinovăție, drept fundamental prevăzut de art. 6 par. 2 din CEDO, potrivit căreia orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția ei va fi legal stabilită. Astfel, în acest dosar, am fost din prima zi (30 octombrie) perceput de autorități ca persoană vinovată. Acest aspect s-a încercat să se inducă (și s-a reușit pe alocuri) și presei. Astfel, am fost “plimbat” prin fața camerelor de filmare și a fotografilor cu cătușele la mâini, într-un spectacol bine regizat de procurori și de DIICOT Cluj. Curtea Europeană a decis că orice informare a publicului cu privire la anchetele penale în curs trebuie să se facă discret și mai ales cu toată rezerva impusă de respectarea prezumției de nevinovăție. În ciuda acestei practici europene, în dosarul în care sunt inculpat, procurorii au procedat la “scurgeri de informații” care să creeze impresia vinovăției mele. Mai mult, consider că, în acest caz, presa a fost manipulată de organele de cercetare penală, îndeosebi segmentul de presă concurent publicațiilor Trustului Gazeta.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close