Pace pe pământ și între oameni buna învoire??

Sunt frumoasele cuvinte îndemnuri conținute de una dintre cântările Crăciunului. Pe care le percepem cu nedisimulată plăcere sufletească, într-o ambianță aparte, cu miros de brad, luciri de globuri, licăriri de lumânări și minunate colinde. Sunt frumoasele cuvinte care răsună, iar și iar, în slujbele de Crăciun. și, parcă, ne transpun în lumea de altădată, când fiul Creatorului s-a hotărât să vină printre noi. Pentru noi. și nu în aur ori porfiră, nu în palatul cezarului, nu în mijlocul Romei de temut. Ci, lângă noi, foarte aproape de noi. Delimitând, ca nimeni altul, lucrurile valoroase de balast, binele de rău, dragostea de ură, demnitatea de trădare, verticalitatea de lichelism. Iar dacă n-a stârpit răul din rădăcină, a fost pentru că, așa cum Însuși spunea, fi-vor lăsate (un timp) firele de neghină, căci smulgându-le cu snopul (cum s-ar cădea) s-ar putea ca odată cu ele să fie smulse și fire bune de grâu. Dar, ne este peste poate să intrăm cum se cuvine în înțelepciunea celestă. Mai bine să ne vedem de un oarecare echilibru terestru al sufletului (și trupului) nostru, acum, la ceas de balanță.

Iar echilibru înseamnă, dincolo de toate, să ne bucurăm. Pentru șansa unui nou început. A unei renașteri. Pe care, dacă vrem, o trăim, dacă nu, nu. Dacă vrem, o simțim, dacă nu, o ignorăm. Veți spune că, desigur, este ușor să te bucuri când ai pentru ce. Dar, în condițiile actuale, cei mulți (aceia ce-ar trăi bucuria cu drag) sunt împovărați de griji, iar ceilalți, giftuiții, nu se mai știu bucura. Așa că, până la urmă, nu numai neajunsurile, ci și prea plinul nasc tristeți…

Iar, Sfânta sărbătoare ar putea fi orice (spiritual vorbind), numai prilej de tristețe, nu! Ne-o confirmă (dintr-o anume perspectivă) serbările, clinchetele paharelor de șampanie, felicitările reciproce între cei mari și tari, dedicate succesului intrării României în U.E. Dar, printre bule de “brut de brut” se strecoară și-o amenințare (deloc evazivă) cu activarea clauzei de salvgardare pe capitolul privind justiția. Cerută, pentru noi și pentru bulgari, cu voce tare, de la tribuna Parlamentului german. Pentru că, simplu și succint spus, n-am făcut ce trebuia, cât trebuia și cum trebuia. Pe de o parte, Comisia europeană a reacționat spunând că sancțiunea solicitată de nemți este venită cam cu parul. Pe de altă parte, membrii aceleiași Comisii ne arată pisica (înfoiată) transmițându-ne că ne paște activarea respectivei clauze. Mai ales în situația în care nu se va adopta legislația privind Agenția Națională de Integritate (alintată ANI). Proiectul a fost retras de pe circuitul parlamentar, datorită ciuntirii lui de către aleșii noștri (potrivit motivului indicat de oficialii Ministerului Justiției). Că s-au eliminat, scurtat, restrâns în aplicare anumite texte, cu ocazia trecerii proiectului pe la diversele comitete și comiții juridice, așa e! Dar, până una-alta, Comisia ne atrage atenția că ANI dă posibilitatea monitorizării justiției noastre. Așa o fi, dacă spun ei!

Oricât am dori să vedem totul cu ochelari (de cal) roz, realitatea ne dă brânci și înspre culori mai sumbre. Emblematic pentru domeniul la care ne referim a fost citatul invocat de domnul Octavian Paler miercuri seara, într-una dintre magistralele intervenții ale domniei sale. Care face parte dintre înfiorător de puținii oameni ce-și permit să fie singuri și constant curajoși. Vorbind despre necesitatea unei lecții publice de condamnare a comunismului, domnia sa atrăgea, implicit, atenția cu privire la stricta necesitate a dezbărării de obiceiurile comuniste. Care (dezbărare) nici gând să se producă în justiție, de vreme ce există “procurori anticomuniști cu față bolșevică”. Cine are îndrăzneala să-l contrazică, să poftească a aduce probe! Și ca să vedeți că ne luptăm să ne cățărăm dincolo de zidul (subțirel) ce face distincția dintre subiectivism și obiectivitate, venim noi cu un prim exemplu. Care, chipurile, ar arăta cum că și procurorii comuniști (deveniți peste noapte democrați) și-au lepădat scoarța opresivă (cu dizolvant industrial) și au renăscut. Culmea, de Crăciun! Se făcea, exact acum 3 ani, cum că niște procurori de luptă conta-anticorupție (expresia aparține unui martor și este scrisă într-un dosar…) tocmai terminaseră de dictat un rechizitoriu cu expresii de la mahalaua justiției. După o cercetare de luni de zile, cu metode de la mahalaua justiției. și, după bucuria datoriei împlinite cu ciomagul, unul dintre ei a găsit de cuviință, din Moldova natală, să-i telefoneze avocatului inculpatei, în seara de Ajun. și să-i spună cum că “vini Crășiunul șî ar triebui sî ni iertăm, unii pi alții, șî să ni pară rău di șiia(ceea) șe-am făcut rău”. Ei, bine, dacă Sărbătoarea Crăciunului naște asemenea mustrări de conștiință și la monștri (ai procedurii și ai neaplicării legii), chiar c-ar trebui să ne bucurăm. Numai că, respectiva mustrare a fost cu totul meteorică, de vreme ce fostul procuror gen. adj. al fostului pna și-a continuat proastele obiceiuri după Crăciun. Îmi veți spune că exemplul e perimat, căci fostul e fost. Iar prezentul ar cam trebui să fie altul. Eu, însă, n-am cum să ignor pulsul luat și transmis de dl. Paler, un om peste care viața a trecut incluzând, cu adevărat, spiritul Crăciunului. Iar acest om ne-a făcut să înțelegem cum că pericolul nu constă doar în activarea clauzei de salvgardare, ci, mai cu seamă, în acei inși din justiție cu (încă) apucături bolșevice.

Să aveți un Crăciun frumos și lin! Să colindați și să auziți colinde! Și să primiți în dar ceea ce Pruncul sfânt ne-a adus acum 2000 de ani și ne retrimite în fiecare Ajun: conștiința delimitării valorilor de balast, a binelui de rău, a dragostei de ură, a demnității de trădare, a verticalității de lichelism. Să-l primim!

Andreea CIUCÄ‚