Alergicul Nagy
Primarul Nagy, din Reghin, a dat-o-n bubă. Mai nou, se pare că acesta este alergic rău la presă, mai ales la ZIARUL de Mureș. Nu de alta, dar distinsul primar nu a reușit să digere deloc câteva materiale apărute în ziar. Dar ceea ce nu înțelegem este de unde are fixația asta de a da declarații doar în cadrul conferințelor de presă. Drept pentru care îl invităm pe distinsul primar să lectureze Legea 514, poate se lămurește cum stă treaba. Până atunci, îi reamintim că este obligat să dea curs oricăror solicitări, formulate verbal sau în scris. Asta în caz că mai vrea ca reghinenii să afle și părerea primarului asupra unor evenimente ce au loc în oraș. și apropo, dom’ primar, evenimentele nu se întâmplă numai luni în cadrul conferinței. Sau în restul zilelor e silenzio stampa?



