Principiul simetriei

Orice boboc (serios) într-ale Dreptului prinde din zbor, că vrea, că nu vrea, cum stă treaba cu acest principiu. Cu importanța și aplicabilitatea lui. Care-i sunt servite repetat. Pasămite, ar trebui să-i intre în cap. Cel târziu până la ceasul absolvirii. Numai că, așa cum există principii și principii, tot așa sunt boboci și boboci. Studenți și studenți. Oameni și (ne)oameni.

Pe înțelesul tuturor și într-o abordare din cale-afară de simplificată, simetria asta vrea să ne zică cum că precum se face, așa se și desface. Precum se învață, așa se și dezvață. Precum se înnoadă, așa se și deșiră. După același model. După aceleași exigențe.

Ce-i drept, în viață nu toate pot merge după această teorie. Și nici după surata ei, care pretinde că musai cui pe cui se scoate. Ce ne facem, însă, atunci când viața se împletește iremediabil (sau irevocabil) cu dreptul? Stați să vedeți!

Scriam de vreo două săptămâni despre un eveniment ce nu putea fi ocolit. Pentru morala lui. Fiindcă ne învăța că n-avem voie să abandonăm a ne lupta atunci când stăm pe un morman de dreptate. Atunci când ni s-a luat în mod mârșav ceva care ni se cuvenea. Cu toate loviturile (peste și pe sub centură) pe care le luăm în plin.

Cazul d-lui președinte Cordoș revine în actualitate. Pentru că, după cum ați citit, nu se epuizase. Din telenovela recâștigării locului uzurpat (parcă dăduseră o telenovelă cu vreo 300 și ceva de episoade în care nu’ș ce damă uzurpa nu’s ce poziție socială) a mai rămas un episod. Ä‚la în care totul revine la normal. Ä‚la cu sfârșit de scuturat cămașa de plâns și de udat canapeaua. De bucurie. Gen ăla în care personajele ce orbiseră pe parcursul a sute de episoade afișează subit o privire de vultur, personajele care și-au scrântit picioarele sunt apte de balet, alea care aruncaseră pantofii în sus revin în peisaj, mai active și mai rumene ca niciodată etc.

Și în cazul scaunului fierbinte de președinte al Curții de Apel Târgu Mureș, s-ar fi putut turna vreo câteva sute de episoade. Că doar durează de vreo doi ani și jumătate. Perioadă în care personajul negativ a încălzit de zor fotoliul ergonomic scos cu viclenie de sub fundul personajului pozitiv.

Iacătă, însă, că locul n-a fost pentru cine s-a pregătit, s-a pieptănat și fundă roșie și-a montat în scop de încălecat. După ce, desigur, mai întâi scrisese diverse sesizări (împotriva colegilor) pe care le-a băgat în sânul organelor superioare făcătoare de controale marca Stănoiu.

Joia trecută s-a discutat de către Consiliul Superior al Magistraturii cererea d-lui jud. Cordoș. Care nu vroia nici un soi de despăgubiri, ci solicita ceea ce i se cuvine. Perioada de președinție care i-a fost furată. Peste doi ani. Aia pe care n-a mai apucat s-o ducă la bun sfârșit, fiind revocat degeaba. Adică, nu chiar degeaba. Ci pentru că făcuse ceva echivalent fluieratului în catedrală. Spusese clar și public un adevăr ce a strepezit dinții de tinichea ai conducerii Ministerului.

Important este că prin votul CSM cererea de reînvestire în funcția de președinte, formulată de dl. jud. Cordoș, a fost admisă. Cum bănuiți, nu fără audierea prealabilă a ocupantei scaunului de pe care dl. președinte a fost ilegal debarcat. Hotărârea CSM ne dă speranțe și cu privire la soarta justiției. Căci ea înseamnă respectarea legii, deschidere, independență.

Un scurt buletin de știri ar suna cam așa: Vineri, la Curtea de Apel Târgu Mureș, majoritatea judecătorilor și personalului auxiliar au răsuflat ușurați. Din toți rărunchii. O minoritate insignifiantă jelea. Care după puteri, care după intelect. Unii au dat dovadă de o tăcere în totală contradicție cu inexplicabilele chiote zilnice pe care le scoteau. Alții s-au apucat de văitat fără perdea. Pentru situația lor. Cu atât mai mult cu cât fac parte din categoria promovaților de îndată, sapă de lemn la carte. În fine, oportuniștii s-au îmbulzit la ușa legalului fost, actual și viitor președinte. Ca să-i spună ce fiori de bucurie simt pe ceafa groasă. “Președinta” fără portofoliu nu a dat cu nasul prin instanță.

Gurile rele zic cum că i se va servi o compensație pentru suferința încercată cu plecarea dintre noi înainte de vreme. Printr-o promovare la instanța supremă. Dar, cu sau fără primă de avarie, un lucru este cert: sentimentul că majoritatea covârșitoare a celor din jurul tău își freacă palmele bucuroși că au scăpat de tine nu poate fi decât al naibii de frustrant. Cel puțin.

Până una-alta, Dreptul și-a găsit aplicarea în viață. Potrivit principiului simetriei, cine intră prin ușa din dos este sortit să iasă tot prin ea.

Andreea CIUCÄ‚