Uncategorized

Patronii se feresc de piața UE

Patronii români ezită să își mute afacerile pe piața europeană. Oamenii de afaceri consideră că, pentru moment, costurile sunt prea mari pentru deschiderea unor filiale în țările membre UE. Mai mult, o parte dintre patroni se cred discriminați și ocoliți de parteneri europeni, datorită faptului că sunt români.

Stephan Braune, administratorul firmei sibiene Titan Trade, crede că piața UE este “prea tare” pentru oamenii de afaceri din România

Integrarea în Uniunea Europeană ar trebui să lanseze imediat firmele românești pe piața europeană. Cel puțin așa rezultă din negocierile la capitol Dreptul societăților comerciale. Aderarea la UE înseamnă pentru firmele din România eliminarea autorizațiilor necesare pentru deschiderea pe teritoriul UE a unor filiale, agenții sau sucursale. Cu alte cuvinte, piedicile birocratice sunt oarecum înlăturate. Mai mult, aquis-ul comunitar în domeniu, adoptat și în România, arată că “societățile comerciale au dreptul de a participa la capitalul societăților comerciale ale altui stat membru, fără nici un fel de discriminare”. Astfel, de la 1 ianuarie 2007, firmele românești ar putea face afaceri pe teritoriul UE în condiții asemănătoare cu cele din România, fără autorizații suplimentare, fără discriminări. Mai rămâne însă un lucru, pe care patronii îl iau în calcul atunci când se gândesc să deschidă afaceri în Uniunea Europeană: competiția. Puțini patroni au curajul să își planifice deschiderea sau extinderea afacerii pe teritoriul UE, după aderare. Teama de competiție și de salariile mari plătite dincolo de granițele României îi determină să evite astfel de investiții. În plus, majoritatea patronilor apreciază că piața din România încă nu este exploatată pe deplin, drept pentru care nu au motive să se gândească la intrarea pe piața europeană.

Productivitate prea mică pentru UE

Pentru Stephan Braune, administratorul firmei Titan Trade, din Sibiu, UE este un loc interzis, cel puțin pentru următorii doi ani. Braune consideră că productivitatea mică din România nu permite unui patron să își vândă produsele în alte țări din Uniunea Europeană. Braune crede că puțini din marii patroni români își pot planifica să intre cu produsele proprii pe piața europeană, dar doar la trecerea a doi ani de la aderare. “Piețele din UE sunt foarte ocupate, pe când piața din România este mai liberă. Piața de la noi încă nu este foarte dezvoltată, deci sunt șanse bune de afaceri. Abia după doi ani de la integrare, piața UE ar putea fi interesantă pentru oamenii mari de afaceri de la noi”, crede Braune.

Competiția acerbă și nivelul ridicat al calității produselor sunt două din motivele pentru care Braune nu vede un viitor în deschiderea unei filiale pe teritoriul UE. Mai mult, administratorul Titan Trade apreciază că România nu are condițiile necesare pentru mărirea productivității, fapt esențial pentru extinderea pe alte piețe. “Productivitatea este o chestiune foarte complexă, depinde de mulți factori. Este adevărat că în România, salariile sunt mai mici decât în alte țări din UE, dar și aici trebuie să avem grijă să nu le mărim mai mult decât nivelul productivității, pentru că atunci intrăm în faliment. Noi nu avem infrastructura necesară, pentru a putea spera la mărirea productivității. Mai sunt chestiuni legate de birocrație și alte elemente care fac ca productivitatea să rămână la un anumit nivel în România”, afirmă Stephan Braune.

Teama de discriminare

Pentru o parte din patroni, derularea unei afaceri în spațiul UE se împiedică încă de discriminările făcute de partenerii de afaceri europeni. Ștefan Ciobanu, administratorul firmei hunedorene Avicar, se ferește să deschidă filiale în străinătate tocmai din acest motiv. “Va fi foarte greu să putem deschide puncte de lucru în străinătate. Am prieteni care au firme în Italia, Spania, dar și acum la câțiva ani de când au aceste firme au dificultăți cu cei de acolo. Au o anumită reținere să facă afaceri cu tine când știu că ești român”, arată Ștefan Ciobanu. Acesta precizează însă că, la momentul potrivit va încerca cu degetul marea economică europeană. “Poate că și eu o să îmi deschid o filială acolo, dar numai atunci când voi ști sigur că îmi va merge. La ora actuală firmele de mașini merg mai bine în România și se vor dezvolta mai repede ca și în străinătate. Mai bine să vină investitori străini în România, pentru că aici ai posibilitatea de a face mai mulți bani ca și în alte țări de dincolo de granițe”, mai spune Ciobanu.

România, prea bună pentru UE

În acest moment, marea majoritate a patronilor români consideră că se pot face afaceri mai bune în România decât în Uniunea Europeană. Victor Pandele, administratorul unei brutării din Hunedoara, se arată decis să își mențină afacerea în țară și crede că forța de muncă ieftină și disponibilă din țară este un avantaj. “Nici acum și nici în viitor nu îmi voi deschide fabrici în străinătate. Că îmi voi face brutăria la standardele lor este altceva. În România sunt mulți oameni care nu au de lucru și vreau să le asigur un loc de muncă la mine. Dacă tot intrăm în UE, care ar mai fi avantajul deschiderii unei fabrici în străinătate. Plus că acolo costurile sunt mult mai ridicate ca și în România”, declară Pandele.

De aceeași părere este și Stephan Braune care arată că “patronii mici” nu se pot gândi decât la extinderea afacerii în țară, nicidecum în UE. Braune mai consideră că firmele românești nu au puterea să intre pe piața europeană deși legislația adoptată elimină orice piedici de natură birocratică, în calea deschiderii afacerilor în spațiul european.

Laurențiu PARNICÄ‚

Adrian OLARIU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close