Uncategorized

Sperietoarea lumii

Ocupația americană în Irak reprezintă un pericol mai mare pentru pacea lumii decât ambițiile nucleare ale Iranului, conform unui sondaj de opinie mondial realizat

de Centrul de cercetare Pew.

Rezultatele studiului întreprins în perioada martie-mai 2006 pe un număr de 17 mii de persoane din 15 țări arată că sprijinul față de “războiul contra terorismului” lansat de Statele Unite continuă să se micșoreze peste tot în lume.

Doar în SUA și Germania regimul de la Teheran este considerat o primejdie mai mare decât Iranul, în timp ce opinia publică din Marea Britanie, Franța, Spania, Rusia, Indonezia, Egipt, Iordania, Turcia, Pakistan, Nigeria, India și China crede contrariul. Într-o singură țară, Japonia, opiniile sunt divizate.

Pe de altă parte, sondajul de opinie confirmă tendința continuă de evaporare a simpatiei generale de care s-au bucurat Statele Unite după evenimentele din 11 septembrie. Declinul cel mai abrupt se manifestă în Spania, unde vederile pozitive față de SUA au scăzut la 23 la sută, față de 41 la sută în urmă cu un an. Fapt și mai semnificativ, cu toate că Madridul a fost ținta celui mai puternic atac al-Qaeda din ultimii doi ani, numai unul din patru spanioli susține războiul contra terorismului.

Alte țări în care imaginea Americii a fost știrbită semnificativ sunt India (56 la sută apreciezi pozitive, față de 71 la sută înainte), Rusia( 43% față de 52%) și Indonezia (30% față de 38%). În Turcia numai 12 la sută din populație are o opinie favorabilă față de SUA, comparativ cu 23 la sută anul trecut.

În Marea Britanie, cel mai apropiat aliat al Americii în Irak și al doilea contribuabil în materie de trupe, 60 la sută din locuitori cred că războiul din Irak a făcut lumea mai periculoasă. 41 la sută dintre britanici spun că prezența SUA în Irak reprezintă o mare primejdie pentru pacea lumii, față de 34 la sută care susțin că Iranul constituie principala amenințare.

În contrast, îngrijorarea față de Iran aproape că s-a dublat în ultimii trei ani în Statele Unite. 46 la sută dintre americani văd în guvernul președintelui Mahmud Ahmadinejad un mare pericol pentru stabilitatea în Orientul Mijlociu și pacea lumii, față de 26 la sută în 2003. Preocuparea crescândă față de Iran este împărtășită în Germania, unde 51 la sută dintre locuitori consideră regimul de la Teheran principalul factor de instabilitate mondială, comparativ cu 18 % în urmă cu trei ani. În plus, opinia publică germană se opune într-o proporție covârșitoare presupusei intenții a Iranului de a fabrica bomba atomică.

De cealaltă parte, populația din majoritatea țărilor musulmane are o mare considerație față de Iran, dar manifestă puțină încredere în președintele Ahmadinejad. Aproximativ două treimi din egipteni și iordanieni și-au exprimat îndoiala în privința prestației lui Ahmadinejad pe scena politică internațională. (I.B.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close