Continuitatea tradițiilor
Comuna Voivodeni este una din puținele care se mândrește cu reușita conservării tradițiilor populare. An de an se organizează aici, la început de iulie, “Zilele Voivodeniului”, iar la întretăierea lui iulie cu august are loc, tradiționala deja, Tabără de folclor. “În 1 – 2 iulie se organizează Zilele Voievodeniului, ca un preambul la ceea ce urmează între 30 iulie și 6 august. Anul aceasta va fi a zecea ediție a “Taberei de folclor”, cu participare internațională. Anul trecut au fost 320 de participanți din Japonia, Austria, Ungaria, Germania, Olanda, Franța, Canada, SUA. De fiecare dată unii stau în corturi, alții în clădirea școlii în săli special amenajate și alții la familii “contra cost”. Dar relația cu străinătatea nu se oprește aici. De cinci ani încoace, la fiecare sfârșit de an, femei de la noi din comună merg și lucrează câte șase săptămâni în orășelul Prum din Germania unde împletesc cununi de “Advent” și sunt plătite pentru ceea ce fac”, ne-a spus Mezo Ștefan, viceprimarul comunei Voivodeni. (E.K.)



