Bilanț cu carnaval (inclus)

Este perioada analizelor. De tot felul. Dar, mai ales, de perspectivă prin filtrul trecutului. Adică, ne apucăm să despicăm în cel puțin patru firul anului trecut pentru a vedea ce ne mai rămâne de făcut anul acesta. Indiscutabil, asemenea abordări se vor constructive. Măcar pe hârtie. Depinde de noi (conducători genetic selectați) dacă dăm acestor întruniri ambianța de profesionalism ori le transformăm în (prea frumos spus) carnavaluri.

În fond, ce-i atât de rău să ne punem poalele-n vârful capului și să ne (de)mascăm? Vedetele o fac pe bani, iar și iar. Ba mai mult, prestigiul Carnavalului de la Rio sau a celui de la Veneția întrece orice închipuire. Și taie avântul oricărui pofticios de solemnitate.

După toate regulile calendarului, vremea bilanțului a sosit și pe la Curtea de Apel Târgu Mureș. Freamătul, până la vibrație, al conducerii era de înțeles. Pentru că urma să sosească d-na ministră a Justiției. Și onor conducerea nu voia să fie prinsă pe picior (cu toc cui) greșit ori cu mâța (corcită) în sac. Cu toate acestea, chiar cu câteva minute înaintea orei fatidice, ex-grefiera-statisticiană a instanței rupea anexele din bilanț și le înlocuia cu altele de ultimă oră (chipurile mai demne de adevărul momentului), de isca vânturi prin birou. Fiind lesne observată de colegele de breaslă. Nu-i nimic, proceduri cosmetice li se întâmplă și indivizilor cu mâinile încrucișate pe piept, darămite unor biete bilanțuri?

Se pare (deși nu-i așa) că tot vibrațiile zilei au fost cele care au determinat conducerea să ia o decizie grosolană. De sapă de lemn. Mama uneia dintre grefierele Curții de Apel urma să fie înmormântată în marea zi a bilanțului. (Îi cer scuze colegei pentru redarea acestui episod, transmițându-i condoleanțele mele sincere!) Trebuie să știți că la bilanț asistau doar magistrații (nu și grefierele). Cu toate acestea, după o benefică inspirare (urmată de o nefericită expirare), președinta Curții le-a interzis colegelor grefiere să participe la înmormântare, cu motivul că-i musai să rămână în curtea Curții cât timp d-na ministru se va afla în Curte. Adică, din argumente de securitate, nu era bine să rămână ograda rarefiată, cât timp se desfășurau lucrările ședinței. Chiar dacă printr-o astfel de aberație, omagiul ultimului drum al unei ființe a fost sacrificat. Reacția d-nei ministre la această decizie (redată în timpul bilanțului) a fost clară. Deși președinta Curții striga „atac la persoană!” (ehei, cei 7 ani de pe lângă casă, bată-i vina!) d-na ministru i-a cerut (cum era normal) să se abțină de la a lua asemenea dispoziții în numele domniei sale.

Desigur, cum vă închipuiți, au fost magistrați care au subliniat lucrurile așa cum stau. Punctual. Profesional și organizatoric. Declanșând același gen de reacții din partea președintei și a vreo 2 magistrați de la peluză. Remarcabilă este, însă, forța cu care conducerea instanței a reușit să protejeze datele bilanțului de tot rău-făcătorul. Atât de bine încât nici măcar judecătorii Curții n-au avut habar de ele. Așa că, cel puțin nu s-au plictisit. Le-au auzit în premieră cu lectură și of. Iar dacă voiau să le combată, n-aveau decât. După ureche. Asta, dacă nu doreau să zică de bine și de foarte bine: „La anu’ și la mulți ani!” Din nefericire pentru autori, d-na ministru n-a avut opinia cuminte la care aceștia visau. Adică, a dezbătut ce era de dezbătut și a accentuat ce era de accentuat. Cu argumente. În ciuda ciudei președintei.

Însă, picanteria manifestării a fost dată de vicepreședintele Curții. În acțiunea de armonizare cu vocea președintei. Dregându-și glasul, vicepreședintele a început o hălăduială haotică prin jurisprudența Curții Europene. Că era cum am zis, o dovedește efectul declanșat asupra d-nei ministre. A lăsat-o din cale-afară de uimită. Păi, cum altfel, atunci când (într-o vagă relație cu relația dintre justiție și presă) vicele s-a referit cu gura plină de siguranță la cazul Hassan contra României. Iar d-na ministră, obișnuită într-ale drepturilor omului, nu găsea deloc de unde să ia speța. Într-un târziu a făcut o binevenită afirmație: Poate vreți să spuneți cazul Dalban!, urmată de: Vă rog citiți jurisprudența Curții Europene înainte de a vorbi despre ea. Dar, de fapt, ce mi-e Hassan, ce

mi-e Dalban? Important e că amândoi au terminația europeană în „an” și că au avut ceva treburi pe la Strasbourg. Apoi, s-a referit și la camioanele de dosare trimise la Înalta Curte de Casație și aduse, după scurt timp, înapoi, prin ceea ce fosta ministră a Justiției numea cu mândrie reformă. (Poate a parcului auto…) În acest context binecuvântat, dl. vice se plângea că dosarele s-au întors la Curte ca un tsuHami. O fi, probabil, varianta autohtonă a cuvântului asiatic. Pronunție, pronunție, da’ s-o știm și noi! În fine, concluzia pe care a vrut s-o impună (și care, datorită încărcăturii nu suportă comentarii) a fost: Activitatea a fost bună, putea fi și mai rea, dar și mai bună.Păcat că au lipsit costumele. Sau, or fi fost?

de Andreea CIUCÄ‚