Destin sub aripa unui maestru

Exagerat de exigent, deseori cinic și întotdeauna demolator în critici. Așa îl caracterizează în puține cuvinte cei care îl cunosc sau cei care i-au fost studenți marelui pianist, profesorul Dan Grigore. Codruța Condruț, astăzi profesoară, i-a fost cândva studentă și recunoaște că a rămas profund marcată de personalitatea și stilul de muncă al celui pe care studenții de ieri îl numeau simplu și totuși

afectuos: “Profesorul”.

Codruța Condruț a absolvit în 1975 cursurile Conservatorului “Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Instrumente și Canto, secția pian, la clasa maestrului Dan Grigore. Din același an este profesoară de pian la Liceul de Artă din Târgu Mureș, împărțindu-și activitatea între catedră, unde a contribuit la formarea unor tinere și incontestabile talente, și activitatea concertistică pe care a început-o încă din studenție. Activitatea interpretativă a unui cadru didactic – consideră profesoara Codruța Condruț care a susținut peste treizeci de concerte – vine în ajutorul procesului educativ, atât din punct de vedere al formării tehnice și muzicale a viitorilor interpreți, cât și din cel al pregătirii psihologice a impactului scenic. Și trebuie să recunoaștem noi – o recunosc de altfel și copiii – talentul fără să fie dublat de muncă susținută nu înseamnă nimic. Sau poate însemna doar un “dar” de la natură irosit.

“Profesorul” – cinic și demolator

Dan Grigore va rămâne cu siguranță întipărit în memoria generațiilor pe care le-a format, chiar dacă nu a fost un om comod din multe puncte de vedere pentru cei cărora le-a fost profesor. “Pentru cei din clasa sa, printre care mă număram și eu – spune Codruța Condruț – a fost un model de exigență profesională, fin pedagog și psiholog. Era însă foarte cinic. La orele sale nu-ți permiteai improvizații, pentru că era demolator în criticile pe care ți le făcea. După ce treceai prin aceste adevărate “furci caudine” ale pregătirii prealabile, îți dădea o foarte mare independență. Nu mai participa la concertele finale, fiind convins, probabil, de faptul că prezența lui ne inhiba. Noi, cei care am rezistat și am rămas în grupa sa, am apreciat această atitudine adoptată de el la final, ca pe o dovadă de încredere față de noi”. Era probabil și un îndemn că pot pleca în viață pe propriile lor picioare. Fiecare pe drumul său… Și cu destinul său. Printre alți oameni interesanți, mari personalități ale muzicii românești, Codruța Condruț a cunoscut-o și pe Cella Delavrancea, o pianistă și în același timp o profesoară reputată, care contribuise și ea în mare măsură la formarea ca pianist a lui Dan Grigore.

După Weimar…sau asumarea propriului destin

Studenții de la secția pian a Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din București mergeau în vacanțele din anii II, III și IV la cursuri de perfecționare interpretativă la Weimar, la clasa maestrului Rudolf Kerer. Vis-à-vis de aceste experiențe trăite în anii 1973-1975, Codruța Condruț povestește: “Profesorul Kerer era un om fascinant. German născut în Rusia, fusese în gulag și, la intervenția unei persoane foarte influente, care îi cunoștea talentul, a fost eliberat. Era cât pe aici să-și piardă degetele în gulag, pentru că-i degeraseră într-o iarnă. Dar ceea ce impresiona în mod deosebit la el era claritatea și plasticitatea decodării textului muzical și rigoarea față de textul original”. Cum era și firesc, sfârșitul facultății a însemnat asumarea propriului destin. Absolvenții de la pian, puțini de altfel, nu s-au mai putut vedea nici la întâlnirile de 10, 20 sau 30 ani (care se împlinesc în vara acestui an). Cu o ușoară undă de regret, Codruța Condruț își amintește: “Unii înainte de ’90, alții după, au ales să plece în străinătate. Cei mai mulți dintre ei s-au realizat acolo, atât profesional, cât și material. Silvia Marcovici în Israel, Șerban Lupu în SUA… Răspândiți cine știe pe unde, în lumea largă. Sunt însă sigură că poartă cu ei și imaginea profesorului”.

Nicolae BALINT

Dan Grigore

* S-a născut la 6 august 1943, în București, în familia unui ofițer aviator de elită. A început să cânte la pian de la trei ani, moștenind talentul de la mama sa, ea însăși remarcabil înzestrată muzical. A studiat pianul și teoria muzicală mai întâi cu Eugenia Ionescu, apoi cu Florica Muzicescu, iar armonia și compoziția cu academicianul Mihail Jora – prieten apropiat al lui George Enescu și profesor al lui Dinu Lipatti – cel care va spune într-o recomandare adresată Ministerului Culturii: “Dan Grigore este un talent excepțional, care nu suferă comparație cu tot ceea ce trece drept mare talent în România.”

* 1961-1965 – Bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu

* 1962-1964 – Studii la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg (clasa prof. Tatiana Kravcenko)

* 1965-1967- Studii la Universitatea Națională de Muzică din București

* 1969-1970 – Bursa Herder la Academia de Muzică din Viena (clasa prof. Richard Hauser) la recomandarea lui Mihail Jora. “Talentul său pianistic este cu totul ieșit din comun, inteligența sa muzicală, gustul său și simțul sensibil al sonorităților îi deschid calea către o carieră artistică și internațională de prim rang”. (Richard Hauser – 1970)

* Bursă acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison – Wisconsin

* SUA (1969-1971) și bursă de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979), respinse de statul român.

* Invitație din partea guvernul american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului International Visitor, în 1987, refuzată de Elena Ceaușescu personal.