Negrul din fața ochilor

Se spune că “firea ta e soarta ta”. Deșteaptă cugetare! Și în mare parte adevărată. Obișnuiește-te să privești mai cu seamă partea plină a paharului și vei constata că, aproape în mod miraculos, acesta se umple tocmai când ți-e sete. Obișnuiește-te să faci exerciții de bună-dispoziție și vei vedea că-s mai bune decât o dietă. Obișnuiește-te să scapi câte-o vorbă bună și vei fi surprins de rezultat.

Ușor de spus… Cine va crede, însă, că vom vedea, peste noapte, morocănoșii înveselindu-se, răii îmbunându-se, invidioșii înmuindu-se, clevetitorii liniștindu-se?

Pentru exercițiile de transformare multilaterală internă îți trebuie școală. Una a vieții. Și a bunului-simț. Una ce ține de autocontrol. Și de translatarea centrului de importanță de la buricul tău la cel al Pământului. Și-ți mai trebuie și destulă minte.

O lungă perioadă de 55 de zile toți am fost îngrijorați de soarta copiilor noștri luați ostatici. Chiar dacă le-am comentat imprudența. Și riscul asumat de-a valma, fără necesarele mijloace de protecție. Dar, în același timp am înălțat o rugăciune, fiecare după stilul nostru, și am sperat. Nu-s vorbe mari. Doar știm ce se întâmplă cu mulți dintre cei ce sunt luați ostatici acolo.

În fine, lucrurile s-au limpezit. De-adevăratelea. Ei au sosit acasă. Iar bucuria noastră s-a transformat în circ. În mod paradoxal, salvarea lor a deschis cutia Pandorei. Și toate relele Pământului și-au luat zborul “în direct”. Discuții după discuții de crăpare a firului în patru, cu barda, și de adăugare a nodului la papură, cu adeziv. Artizanii vârtejului de critici fumegânde ne-au tulburat de tot. Repetabilitatea imaginii cu vasele de sânge umflate pe la tâmple și cu ochii ieșiți rău din orbite era să ne pervertească și pe noi. La stâlciri din alea. Sau, poate, pe cei mai slabi din fire i-a chiar făcut să se întoarcă pe dos. La propriu. Cert este că, încă o dată, din păcate, ne-am adus aminte de poanta aceea… Știți bine care!… Cu cazanul de smoală din iad pe care nu trebuia să-l păzească nici dracu’ pentru că acolo fierbeau românii (osândiți). Și cum reușea unul să iasă la suprafață, cum ceilalți îl trăgeau în mixtura de smoală și rahat (în părți egale).

Imaginile sunt similare. Aceleași persoane (de același sex, în aceleași ținute cu iz proletar, colecția primăvară-toamnă-iarnă), îndelung mediatizate

s-au dat de ceasul morții. Enumerându-ne aspectele negative ale întâmplării. De ne luau plânsul și, pe cale de consecință, tot soiul de alte dureri. Parcă aveam de-a face cu prohodul jurnaliștilor și nu cu salvarea lor. Nimeni nu zice că toate au fost roz. Sau că toate s-au petrecut cum trebuiau să se petreacă. Dar de aici și până la a uita că, de fapt, oamenii aceia s-au întors sub scut și nu lățiți pe el, este o cale a naibii de lungă. Am putut viziona în direct (și, dacă am mai avut vreun dubiu, și în reluare) cât este de ușor să transformi o victorie a altora într-un eșec. Dacă așa ți-e felul. Dacă nici una dintre culorile spectrului solar nu te-au satisfăcut și a trebuit să-ți prepari una de referință: negrul închis. Bună alegere. Variantele consacrate sunt destule: negru în fața ochilor, negru la suflet, negru sub unghie, negru de supărare etc.

Și dacă ar fi să alcătuim un top al găselnițelor televizate și servite reci consumatorului (de la orașe și sate), desigur că pe locul fruntaș am pune faza aia cu critica aspră a desumflării anvelopei de avion. Chiar așa! Păi, vă imaginați dvs. ce s-ar fi putut întâmpla dacă fâsâiala gazului din roată se producea mai repede? Păi, tot așa, vă imaginați dvs. ce s-ar fi putut întâmpla dacă drobul de sare (din poveste) pornea de pe poliță și descria o traiectorie curbă înspre peretele opus?

Ca replică la încrâncenările ridate, mai mulți ascultători și telespectatori au spus, pe bună dreptate, că principalii vinovați nu sunt cei care invită în emisiuni asemenea indivizi, ci aceia care-i urmăresc. Adică noi. Să nu uităm, însă, că nu toată lumea vrea sau poate să mestece informația. Cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu profesioniști ai izbucnirilor de rău. De aceea, problema vinii rămâne deschisă…

Până una alta, dincolo de toți bulbucii, un fapt le întrece pe toate. Jurnaliștii s-au întors sănătoși. Iar această realitate face, prin ea însăși, reclamă autorilor acestei reușite. Chiar dacă salvatorii au avut sau n-au avut bască.

de Andreea CIUCA