Uncategorized

Claudiu, paricidul

Claudiu Maior va fi cel mai iubit peremist. Acest guru al transportului local a fost primit de PRM cu brațele deschise, nu pentru că ar valora el mult din punct de vedere a principiilor politice, cât mai ales pentru resursele sale financiare. Că, deh, și la peremiști, banul e sfânt. Cum principalul contracandidat a lui Maior va fi seniorul Amza, susținut în special de senilul… pardon, deputatul Moisoiu, acesta își mușcă pumnii. Nu de alta, dar Moisoiu își aduce aminte de perioada în care încerca să-l convingă pe Maior să intre în partid. Și a reușit. Acum, fiul nerecunoscător uneltește împotriva tatălui. Să fie, oare, Maior cel care-l va pune pe Moisoiu la defibrilator?

Show More

Related Articles

Back to top button
Close