Dispariții misterioase la Teleki

Un număr de 96 de volume, cu o valoare științifică și materială excepțională, au dispărut din Biblioteca Teleki. Cercetările făcute într-un mod cât se poate de discret n-au dus la nici un rezultat notabil. Nu se știe cu certitudine când au dispărut, unde se află, cine le-a scos din țară și în ce mod. Poliția nu s-a implicat în rezolvarea acestui caz, deși ar fi trebuit să o facă.

Biblioteca Teleki este una științifică prin excelență. Deschisă în 1802 publicului larg, aceasta cuprinde volume de o valoare deosebită, datorită informațiilor oferite. Densușianu și-a elaborat lucrarea “Revoluțiunea lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785”, documentându-se, în parte, și în această bibliotecă, iar Iorga și Lupaș, care ne-au vizitat orașul în iulie 1922, n-au scăpat prilejul să o viziteze și ei, arătându-se impresionați de cele constatate acolo. Fondatorul acestei biblioteci, contele Samuel Teleki a dorit ca odată cu darea ei în folosință în 1802, să faciliteze accesul publicului mureșean la tezaurul de valori spirituale ale umanității.

O cerere suspect de discretă

Ministerul Cultelor și Artelor din Regatul României dispunea de anumite informații, parvenite prin surse oficiale, cum că din valoaroasa bibliotecă Teleki au dispărut importante volume cu caracter științific. Cu toate acestea nu a înștiințat Poliția, pentru ca aceasta să demareze o anchetă care să elucideze cazul.

Cu adresa nr.166 din 24 februarie 1937, Cabinetul Ministrului Cultelor și Artelor îl anunța pe Aurel Filimon: “…prin deciziunea noastră nr.165, din 24 februarie a.c., sunteți numit delegat onorific al Ministerului Cultelor și Artelor pe lângă Biblioteca Contelui Samuel Teleki din Târgu Mureș…vă rugăm ca după examinarea atentă a situației bibliotecii să ne trimiteți un raport amănunțit despre starea ei, stabilind cu mijloacele pe care le veți găsi utile, dacă au fost înstrăinate cărți și manuscrise din bibliotecă, de cine, când și unde se găsesc azi lucrurile înstrăinate”.

După cum se poate observa, cercetările lui Filimon au avut la bază o cerere expresă a forului său ierarhic superior, care este de presupus că a fost înștiințat de aceste dispariții de către Poliție. Atunci, de ce același for, ca beneficiar a unei informații deosebite, nu a cerut o anchetă oficială și a apelat la o persoană cu puteri și competențe strict limitate pentru a face o anchetă discretă? Sau de ce același minister, odată încheiată ancheta lui Filimon și concluziile puse și trimise ministrului, nu a dispus o cerere de aprofundare a anchetei prin organele specializate ale statului român? Ce interese oculte se ascundeau de fapt în această cerere?

Arogantul conte Carol Teleki

Pe data de 6 martie 1937, Aurel Filimon a făcut primele diligențe pe lângă contele Carol Teleki pentru a i se pune la dispoziție catalogul-inventar (“revizorius catalogus”). Plecat din țară cu catalog cu tot, contele Carol Teleki i-a răspuns lui Filimon, o lună mai târziu, într-un stil arogant, că respectivul catalog îi va fi pus la dispoziție de bibliotecarul Guylas Carol. Filimon purtase o asiduă corespondență nu numai cu curatorul bibliotecii, contele Teleki Carol, dar și cu contele Teleki Adam, contele Teleki Domokos și juristul Fundației Teleki, dar și cu bibliotecarul, profesorul Guylas Carol. Teleki Carol îl tratase însă pe Filimon încă de la bun început cu multă aroganță și nu i-a răspuns la scrisori. Pe data de 10 aprilie și pe 13 iulie 1937, Filimon i-a adresat din nou două scrisori lui Teleki Carol, în legătură cu inventarul pe care îl avea de făcut. Abia de această dată a primit răspuns și a început să-și îndeplinească sarcina încredințată de minister. Pe data de 10 noiembrie 1937, Filimon și-a înaintat raportul cu concluziile sale: 96 de volume dispărute.

Poliția ar putea demara o anchetă

“…ele (cărțile, n.r.) astăzi, spunea Filimon în raportul său, se află în posesiuni străine și formează din când în când subiectul vânzării publice sau tacite..” În cuprinsul aceluiași raport, Filimon mai spunea: “nu există mijloace care ar putea să indice persoane precise cărora s-ar putea atribui înstrăinările din inventarul bibliotecii. Forțat de împrejurările constatate și descrise mai sus, nu vreau să mă bazez pe prezumțiuni care eventual la aparență ar fi întemeiate, însă nu pot fi absolut sigure”. Evident că Filimon dispunea de unele informații referitoare la anumite persoane suspecte de a fi sustras parte din acele volume. Nu era, însă, sigur și nu putea face afirmații nefondate. De aceea, era vital ajutorul poliției. Cu toate acestea, poliția nu a fost implicată, iar evenimentele precipitându-se – 1940, anul Diktatului de la Viena și ulterior instaurarea comunismului în România – raportul lui Filimon a fost uitat. Poate că n-ar fi lipsită de interes în momentul de față, demararea unei anchete a poliției. Punctul de plecare ar putea fi chiar mapa de corespondență a lui Aurel Filimon care se află în posesia fiicei sale și care trăiește în prezent la Târgu Mureș. Din cele 96 de volume, parte în Ungaria, Austria sau în SUA – după unele informații – n-ar fi exclus ca unele să se mai găsească în Târgu Mureș, probabil în anumite colecții particulare.

Nicolae BALINT

Născut la Gornești în 1739, contele Samuel Teleki a fost în mod indiscutabil, un spirit iluminist. Călător neobosit, spirit căutător și cutezător în același timp, după îndelungi peregrinări prin Europa (la Leiden, Utrecht, Rotterdam, Paris, ș.a.), Teleki a adus la întoarcere circa 2000 de volume achiziționate din fonduri proprii. În 1787 s-a stabilit la Viena, iar în 1791 a devenit cancelar al Transilvaniei. Prin eforturile sale, între 1799-1802 a fost construită clădirea bibliotecii care a și fost deschisă în toamna anului 1802. Între timp, fondul de carte achiziționat de Teleki a crescut foarte mult, el ajungând la momentul deschiderii la circa 36000 de volume. Tot în urma demersurilor sale, între anii 1796-1819 a fost tipărit la Viena catalogul bibliotecii, cel dintâi catalog științific tipărit pentru acest spațiu geografic.