Uncategorized

Piața auto ia viteză

În prima jumătate a acestui an piața auto a înregistrat o creștere de vânzări de 63% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această evoluție părea un vis la începutul anului, când majoritatea analiștilor prevedeau o creștere de aproximativ 15%. Cu toate acestea, evoluția pieței i-a surprins atât pe analiști, cât și pe importatori și dealeri, care au fost luați pe nepregătite. Conform ultimului comunicat emis de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile, primul semestru al anului a adus o serie de recorduri în materie. Astfel, acest semestru a adus o producție record de automobile de 102.000 unități, precedentul record fiind de 60.000 de automobile. Un alt record este și numărul de unități vândute: 130.000, depășind cu mult precedentul record, stabilit în perioada similară a anului trecut, de 80.000 de unități. Un alt record este chiar această creștere cu 63% a vânzărilor, un lucru nemaiîntâlnit până acum pe piața românească.

Un lucru care a rămas neschimbat este dominția automobilelor produse în țară. Iar aici, principalul motor a fost Dacia, care a înregistrat recorduri de producție și de vânzări, în condițiile în care Daewoo a înregistrat o scădere a producției. Dacia a reluat exporturile masive, prin lansarea modelului Logan pe mai multe piețe din Europa, ce a dus la un alt record: cel mai mare export semestrial de autovehicule de după 1990, cu peste 24.000 unități (precedentul record fiind stabilit în semestrul I al anului 1993).

Dacă nu apar surpize, anul 2005 va fi cu siguranță cel mai bun an pentru jucătorii de pe piața auto.

Cătălin HEGHEȘ

Show More

Related Articles

Back to top button
Close