Falimentul culturii moderne: Posedații

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legătură εntre credincioșii din țară și monahii romΓni de la Muntele Athos. Paginile ziarului găzduiesc, săptămânal, materiale realizate de părintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea SfΓntului Ioan Botezătorul”, aflată εn zona Colciu. Părintele aduce vocea SfΓntului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rΓndul lor, pot sprijini, după puteri, viața celor care se roagă pentru noi la Athos. În a patra sa “epistolă”, părintele Alexandru evocă originile oculte ale socialismului, ideologie a cărei nocivitate spirituală a fost sesizată încă din secolul al XIX-lea de scriitorul rus, Dostoievski, un veritabil profet al vremurilor sale.

Dacă în muzică am conturat doar o umbră a stării nefirescului, ajuns a fi răsturnat în “normalitatea” culturii, a cărei demistificare poate fi surprinzătoare sau respinsă, starea literaturii ni se descoperă încă și mai limpede prin natura semnificației cuvântului. Revenind la “Demonii” lui Dostoievski, romanul ne înfățișează un grotesc tablou ce aduce iadul pe pământ, așa cum ne previn versurile din motto-ul ales de scriitor din două poeme de Pușkin:

Să mă tai de văd vreo urmă

Ce ne facem noi acum?

Ne-a ajuns vreun drac din urmă

Și ne-a abătut din drum.

……………………………….

Mulți ca frunze toamna-n vânt,

Încotro li-i drumul oare?

Zbiară parcă-s la aman…

Se mărită-o vrăjitoare?

Îl îngroapă pe Satan?

Intenția scriitorului este limpede: dorința sa de a aborda un subiect adesea frecventat la vremea aceea, diabolicul, raportat le realitatea socială a acelui timp, cu consecințe amplificate până în prezent. Mai mult, adaugă un al treilea motto, ales din Evanghelia lui Luca (8, 32-36), ce limpezește definitiv cuprinsul romanului, posesia demonică: “Iar acolo era o turmă mare de porci, care păștea pe munte. Și l-au rugat să le îngăduiască lor să intre în porci; și le-a îngăduit. Și ieșind demonii din om au intrat în porci, iar turma s-a repezit de pe povârniș în lac și s-a înecat. Iar păstorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au dat de veste în cetate și prin colibe. Atunci locuitorii au ieșit să vadă ce a fost și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și cuminte, șezând jos la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Și cei ce văzuseră le-au spus cum a fost mântuit demonizatul.”

O ideologie nihilistă

În 1871, când în revista “Russki Vestnik” (Mesagerul Rus) au apărut “Demonii” pe parcursul a 11 numere consecutive, apoi, după o întrerupere, finalul, în numerele 11 și 12 din 1872, autorul găsise răspunsul la marea lui dilemă, Rusia sau Occidentul?, echivalent cu, credința sau necredința?, răspuns expus în paginile romanului, după ce renunțase la un proiect mai vechi ce s-ar fi intitulat “Ateismul”.

Dostoievski pătrunsese substratul socialismului ce se contura ca o nouă mișcare politică occidentală, pe care o respinge deschis în Pisma IV, 280, adresată lui Katkov, unde afirmă aprig, “toți nihiliștii sunt socialiști”. Mai mult, propune ca soluție împotriva capitalismului și socialismului, “Lumina din Răsărit”, ideea pravoslavnică a creștinismului rus; atacă virulent Comuna din Paris, declarată la 1871 ca prima dictatură proletară din istoria lumii, a cărei scurtă viață, de numai patru luni, a zdruncinat profund structurile sociale ale Europei. Dezastruoasa înfrângere a comunarzilor, cu peste 30 000 de oameni executați și alte zeci de mii condamnați la muncă silnică pe viață, nu a împiedicat însă propagarea principiilor politice anticreștine ale liderilor Comunei, dintre care, cele mai grave, separarea școlilor de biserică și a bisericii de stat, s-au resimțit ca o agresiune ateistă, menită să răstoarne temeliile bisericii lui Hristos. De aceea, Dostoievski, ca un bun credincios, îi demască pe compatrioții săi, contaminați de ideile seismelor sociale occidentale, destabilizatoare ale vechilor structuri, mai ales pe cei grupați în jurul revistei “Sovremennik” (Contemporanul), Bielinski, Cernâșevski și Dobroliubov, militanți socialiști împotriva iobăgiei, țarismului, dar și a bisericii, socotiți a fi cei “trei stâlpi” ai Rusiei pravoslavnice, ce trebuiau clătinați și dărâmați.

Demonizații epocii moderne

Aceasta îl determină pe Feodor Mihailovici să mărturisească că parabola porcilor îndrăciți din Evanghelie se adresează socialiștilor ruși. În Pisma IV, 298, din februarie 1873, afirmă fără echivoc:”Ideea mea constă în aceea că socialismul și creștinismul sunt antiteze”. Tot atunci, îi trimite prințului moștenitor Alexandru al III-lea un exemplar al romanului, însoțit de o scrisoare în care Bielinski și socialiștii sunt acuzați de proliferarea în Rusia a influenței europene dizolvante și de înstrăinarea de “principiile scumpe și originale ale vieții rusești” (Pisma III, 50).

Romanul “Demonii”, tradus de Marin Preda și Nicolae Gane, publicat la Editura Cartea Românească în 1981, a beneficiat de o amplă postfață semnată de Ion Ianoși, unde afirma:”Ideea lui Dostoievski este însă tocmai aceea că toți cei ce se dezic de credința strămoșească, trădează sfânta Rusie și se angajează în slujba puterilor întunericului – liberale și catolice, burgheze și socialiste – importate din Occident, iau de fapt parte activă în comiterea tuturor crimelor”.

Concluzia criticului literar, Ion Ianoși, pertinentă și actuală, se cuvine a fi întregită printr-o abordare teologică, într-un viitor articol.

Alexandru Mihăileni